Preparandia din Sighet – 160

 

de Gheorghe Pârja

Sunt absolvent al Liceului Pedagogic din Sighetul Marmației și port în mine, ca o avere, acest destin de a mă fi pregătit pentru meseria de învățător. Pe care am profesat-o puțin timp, în satul Breb, dar și astăzi tresar când îmi amintesc de elevi, catedră, tablă, cretă, sau catalog. De acolo am fost luat la oaste, la Beiuș, iar după câteva săptămâni am primit în cazarmă vreo 20 de scrisori de la elevii pe care i-am învățat să scrie, să citească, să iubească munții și păsările. Emoția lecturii acelor scrisori mă încearcă și acum. La Liceul Pedagogic am avut parte de profesori cu mare dăruire pentru materia pe care o predau. Erau mândri că Liceul Pedagogic are istorie, deci are durată.

Moștenea menirea Preparandiei române, care și-a deschis cursurile în ziua de 20 ianuarie 1862. Ea a fost înființată și întreținută de Asociațiunea pentru cultura poporului român din Maramureș, prin contribuția materială a populației, fără nici un ajutor din partea statului de atunci. La un deceniu de la înființare, a dat școlilor 120 de învățători, reușind să asigure cadre calificate pentru toate școlile din județ, precum și pentru un număr de școli din Satu Mare, Ugocea și Chioar. Devenind astfel un centru cultural al românilor din partea de nord a Ardealului. Nu-l putem uita pe unul dintre întemeietorii Preparandiei, pe dascălul Ioan Bușiția. A fost un învățător român calificat, plin de inițiativă, inventivitate, pasiune pentru munca didactică, bine pregătit profesional, om cinstit și dârz, care a fost în stare să înfrunte greutățile vieții.

A fost învățător la Seini, Abrud și apoi la Târgu Lăpuș, de unde este chemat la Sighetul Marmației. În zilele de sărbătoare, cutreiera satele Maramureșului, vizitându-și absolvenții, ținând conferințe țăranilor și oferindu-le sfaturi. A fost nu numai un om al școlii, ci, în spiritul vremii sale, și un om pentru nevoile neamului său. A fost și un bun publicist. Numai că, în 13 octombrie 1869, Preparandia din Sighet, cu predare în limba română, a fost desființată. Era un efect al Compromisului austro-ungar, din 1867. Unirea cea Mare a dus la schimbări structurale și în sfera învățământului din Transilvania. Așa, după o jumătate de secol, la Sighet și-a deschis porțile Școala normală, a cărei funcționare era absolut necesară pentru pruncii de pe Văile Maramureșului, mai ales pentru cei săraci.

Învățătorul meu din Desești, Vasile Fodoruț, a fost absolvent al acestei Școli, și am simțit profilul complex al unui dascăl de țară. Fiecare sat avea un asemenea apostol, care a luminat pruncii de țărani, cei înzestrați fiind îndrumați spre școli, mai departe, cum se spunea atunci. Liceul de astăzi, cu numele Regelui Ferdinand, a trecut prin mai multe denumiri. Eu am dat examen la Școala pedagogică și am absolvit Liceul pedagogic. Cert este că orice denumire a avut, mesajul Preparandiei nu s-a schimbat, ci doar s-a adaptat cu vremurile. Iată ce spunea dr. Ioan Mihaly de Apșa, în 1875, în ședința Asociațiunii pentru Cultura Poporului din Maramureș: „A sosit timpul suprem când trebuie să ne ocupăm de noi înșine și să fim pătrunși de aceea că numai o educație națională poate să șteargă de pe fața noastră urmările rușinoase ale trecutului, dacă vom crește pentru patria comună, pentru biserica și națiunea română, români culți, învățați, români liberi și virtuoși”.

Fac o reverență pentru dascălii Liceului Pedagogic, care mi-au fost admirabili îndrumători. M-au făcut om să pot merge mai sigur prin viață. De fiecare dată când trec prin fața clădirii Liceului Regele Ferdinand din Sighetul Marmației, știu că, în urmă cu 160 de ani, Preparandia română a fost luminătoare de carte, a dat prin vreme, învățători pentru satele Maramureșului. Și altor zone. Învățători, învățătoare, ostașii țării anonimi.

Acest text se vrea o prefață la manifestările prilejuite de cinstirea Preparandiei, la 160 de ani de la înființare, care vor avea loc în curând la Sighetul Marmației. În jurul acestui subiect voi reveni.