Viorel Muscă, unul dintre seniorii presei arădene şi unul dintre cei mai apreciaţi fotoreporteri, a încetat din viaţă, în urma urma unei boli nemiloase care a recidivat. După ce a fost fotoreporter la Adevărul de Arad, Viorel Muscă şi-a continuat activitatea la Ghidul Arădean şi Sport Arad, fiind de asemenea membru al Filialei „Ioan Slavici” Arad a Uniunii Ziariştilor Profesionişti.
În cele ce urmează vă prezentăm un scurt fragment
din volumul Jurnaliști arădeni – selfie, coordonat de Lavinia Betea şi Vasile
Filip, apărut sub egida Filialei Arad a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din
România, la Editura Gutenberg Univers, 2022, în care regretatul Viorel Muscă se
prezenta în faţa cititorilor.
„M-am născut în comuna Șimand, județul Arad, în 18
octombrie 1951. Bunicii din partea mamei în casa cărora am crescut, erau țărani
harnici, cu credință în Dumnezeu, cu respect față de semeni. Tatăl meu era
născut în Arad, bunicul fiind ceferist dar bunica a murit la doar 36 ani… Au
rămas trei copii orfani de mamă, din respect mă ocup de mormântul ei. Tata Lelu
s-a format ca strungar la Uzina de Vagoane Călători, era pretențios cu el
însuși dar, în tot ceea ce întreprindea, impunea rigurozitate. Așa m-a format
și așa am încercat să trec prin viață, urmându-i exemplu!
Școala generală am început-o și terminat-o în comuna
Șimand apoi am intrat, prin examenele inerente acelor ani, la Liceul „Ioan
Slavici” din Arad (actualul Colegiu National „Moise Nicoară”). Am avut dascăli
buni care au contribuit la formarea mea.
Copilăria am împărțit-o între joaca pe ulițele
satului și plăcerea de a citi. La locul numit Fântâna lui Stupăroi (de unde
căram apa de băut), era și un magazin sătesc de unde cumpăram cărți din puținii
bani pe care-i primeam de la părinți. De prin clasa a șasea, îmi comandam cărți
prin „Cartea prin poștă”, abia așteptam să apară postașul… așa mi-am format
biblioteca personală. Tata Lelu era „navetist” la Arad iar seara abia așteptam
să scot „Sportul popular” din geanta lui, ce mirosea plăcut a pâine și slănină.
Poate că așa mi-am format dorința de a fi în preajma sportivilor, de a consemna
și păstra momente din istoria sportului.
Tot prin clasa a șasea, dascălul Dema (care mai apoi
s-a transferat la Palatul Copiilor din Arad) a înființat, la școala din Șimand,
„Cercuri tehnice” de radio și foto. Le-am început pe amândouă, dar am finalizat
doar cursul Foto care m-a ajutat să-mi perfecționez cunoștințele în domeniu pe
tot parcursul vieții. Ca moment de referință în cariera mea ulterioară de
fotojurnalist, cred că a fost anul 1966. Aveam vreo 15 ani, când proaspătul
conducător al României, Nicolae Ceaușescu, a vizitat comuna Șimand. În parcul
din Centru a vizitat expoziția cu animale ale CAP Șimand. Cum am ajuns în
preajma lui, nu mai știu, dar am avut permisiunea de a fotografia acele
momente. Probabil aceea a fost scânteia care, peste ani, m-a ambiționat să mă
recalific ca foto-jurnalist de presă.
După absolvirea liceului, am dat examen de admitere
la Institutul Politehnic din București și am absolvit Facultatea de chimie
industrială. Repartiția guvernamentală m-a dus pentru câțiva ani în Lupeni, la
Fabrica de mătase artificială. Soția, Mariana, era educatoare repartizată acolo
după absolvirea Liceului Pedagogic din Arad. În Lupeni, am redescoperit
drumețiile pe munții Vâlcan, Parâng, Retezat. Au fost ani grei, dar au rămas
amintiri pentru întreaga viață. În baia apartamentului mi-am improvizat
laboratorul foto…
Am revenit în Arad, în anul 1977, ca inginer
tehnolog la Fabrica de păpuși. Acolo am găsit câțiva pasionați de fotografie
iar alături de ei am expus „fotografii artistice” pe panourile din incinta
fabricii. În anul 1978, m-am înscris la cursul Foto din cadrul Universității
Populare din Arad. Cursul l-am urmat timp de doi ani, profesor de specialitate
a fost maestrul Frangopol, regizor la Teatrul din Arad, absolvent al Facultății
de Teatru și Film din București. Prin dânsul, am dobândit cunoștințe tehnice și
artistice, de la modul de a fotografia până la tehnici de prelucrare a
filmului. Fotografia clasică pe peliculă presupunea să deprinzi cunoștințe
despre expunerea corectă a peliculei foto iar apoi să aduci la lumină,
imaginile imprimate în cutia magică a aparatului foto. Aceasta presupunea
cunoștințe temeinice de chimie deoarece, în acei ani, găseam greu chimicale
specifice procesului de developare a filmului. De multe ori îmi preparam
soluțiile de developare și fixare a filmului… Apoi am devenit membru al Foto
Club Arad iar maestrul Virgiliu Jireghie (absolvent al Facultății de Film din
București) mi-a devenit mentor, îndemnându-mă să perseverez. Ca „artist
fotograf” am participat cu lucrări la Saloane Foto, organizate în Arad. Mi-am
descoperit, în acei ani, plăcerea de a fotografia la evenimentele culturale și
mai ales sportive (întreceri moto pe pistă și circuit, ciclism, fotbal…). Am
devenit membru al Foto Club Arad (actualmente sunt „Membru de onoare” al Foto
Club Pro Arad). În 1981, am îndrăznit „să bat” la ușa redacției „Flacăra roșie”
din Arad cu câteva fotografii de la un meci de fotbal. Fotoreporterul Marcel
Canciu a propus publicarea uneia în pagina ziarului… Apoi au urmat altele de-a
lungul anilor în presa de limbă română dar și maghiară, germană. Așa am ajuns
să mă mândresc ca am devenit „fotoreporter colaborator” în presa arădeană. Am
continuat activitatea la Fabrica de păpuși „Arădeanca” până în mai 1993, când
s-a ivit oportunitatea de a participa la concursul pentru un post de
fotoreporter la cotidianul „Adevărul“ din Arad. Am participat vreo doisprezece
și am fost angajat împreună cu mult mai tânărul Onoriu Felea. Așa mi-am început
cariera de fotoreporter profesionist… A fost o întâmplare, destinul m-a
pregătit pentru acel moment al vieții mele.
Consider ca am avut șansa de a-mi pregăti al doilea
job care, pentru mulți ani, a devenit sursa de plăcere și de venit. Iată că
suntem în anul 2021 iar eu continui să activez ca fotojurnalist de sport,
pentru cel mai important și citit site cu profil sportiv din Arad,
www.sportarad.ro (fiind printre primii colaboratori încă din 2006, anul
apariției acestei publicații on-line, printre primele din Arad și țară). Câțiva
ani am colaborat cu situl www.ghidularadean.ro cu articole însoțite de imagini
foto. Am avut șansa, dar și puterea de a învăța tehnicile noi presupuse de noua
eră a tehnologiei digitale, am trecut din presa scrisă și tipărită în presa
on-line.
Nu m-am gândit niciodată, înainte de evenimentele
din decembrie 1989, că-mi voi schimba meseria de inginer chimist, făcând din
gazetărie, o profesie. Dacă în acele zile de la revoluție am participat,
alături de un grup de colegi de la „Arădeanca” la evenimentele din Piața
Primăriei din Arad apoi, în anii următori, am resimțit declinul în care a
intrat industria românească… am decis să caut alternative profesionale astfel
că, din luna mai 1993, am intrat oficial în rândul gazetarilor profesioniști.
Au urmat ani de muncă trepidantă în redacția
cotidianului „Adevărul“ din Arad, alături de echipa formată din tinerii nou
veniți dar și vechii ziariști. În aceeași zi trebuia să abordez subiecte
diferite, de la fotojurnalismul de stradă, interviuri, conferințe, evenimente
social-culturale, sport, divertisment, viața la țară, dar și imagini șocante de
la multe accidente mortale etc. Am avut momente grele când „mă bătea gândul” de
a părăsi munca din presă, dar mereu mă răzgândeam… Fotoreporterul trebuia să
fie prezent peste tot, imaginile foto erau surprinse la fața locului, era o
autentică muncă de autor. Am avut satisfacții de a mă regăsi, ca fotojurnalist acreditat,
în fața personalităților vremii, precum președinții României (Ion Iliescu, Emil
Constantinescu, Traian Băsescu), politicieni precum Ion Rațiu, Corneliu Coposu,
Corneliu-Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Regele Mihai etc., etc. Am avut șansa de
a avea în colimatorul aparatului de fotografiat, personalități din lumea
teatrului (Aradul a găzduit ani de zile Festivalul teatrului clasic), am trăit
momente unice din lumea sportului alături de UTA Arad, Baschet BC. ICIM,
West-Petrom Arad etc., etc. Am „bătut” județul Arad în lung și lat, alături de
colegii mei, publicând în paginile ziarului „Adevărul” fotografii document
despre „Viața la țară”.
Concluzionând, munca de fotojurnalist mi-a adus
multe satisfacții deoarece am acumulat experiența de viață unică având
posibilitatea de a fi un atent observator, ca și cronicar în imagini foto… Am
avut bucuria de a fi recunoscut ca ziarist profesionist, membru al UZPR –
Filiala Arad, încă din 1994 (în 2000 am obținut „Ordinul Ziariștilor clasa
III-a”) împreună cu ziariști de calibru din presa arădeană.
În anul 2020, în plină criză a microbului Sars-Covid
19 (am obținut acreditare în condiții grele), am trăit momente unice pe
stadionul din Pitești unde am consemnat în imagini foto, revenirea echipei UTA
în eșalonul de elită al fotbalului românesc… microbul muncii de jurnalist nu
cred să aibă vindecare.
Iată că suntem în anul 2021 (am intrat în al 70 an
de viață), continui să public în mass-media on-line pentru www.sportarad.ro
(dar nu numai), fotoreportaje din lumea sportului arădean…
Cu Dumnezeu înainte!”.
Lucian
Şerban
Foto:
gsp.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu