sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Evenimentele zilei de 26 noiembrie 2022



 1346: Este încoronat la Bonn regele Carol al IV-lea.

1778: 

În Insulele Hawaii, căpitanul James Cook devine primul european pe insula Maui.

1832: 

Este pus în funcțiune primul tramvai din lume, în New York City.

1867: 

A fost inaugurat primul gimnaziu din Galați, actualul Colegiu Național „Vasile Alecsandri”.

1909: 

A avut loc, la Teatrul Național din București, premiera piesei "Viforul" de Barbu Ștefănescu Delavrancea.

1917: 

Primul Război Mondial: S-a încheiat, la Focșani, armistițiul dintre România și Puterile Centrale, ca urmare a condițiilor militare intervenite în urma armistițiului ruso-german de la Brest-Litovsk.

1922: 

Howard Carter și Lord Carnarvon au intrat pentru prima data în mormântul faraonului Tutankhamon.

1940: 

În închisoarea Jilava au fost împușcați de legionari 64 de foști demnitari ai regimului carlist și participanți la represiunile antilegionare (printre ei: Gh.

Argeșeanu, fost prim-ministru, generalul Gabriel Marinescu, fost ministru de Interne, Victor Iamandi, fost ministru de Justiție).
1942: 

Filmul "Casablanca" are premiera la New York.

1949: 

Adunarea Constituantă a Indiei adoptă o nouă Constituție: India devine republică federală în cadrul Comunității Britanice de Națiuni (Commonwealth).

1957: 

Adunarea Generala a ONU adoptă în unanimitate rezoluția inițiată de România, intitulată "Bazele cooperarii economice internaționale".

1965: 

A fost lansat primul satelit artificial francez, "Asterix-1", Franța devenind a patra putere spațială din lume.

1968: 

Este adoptată Convenția ONU asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor împotriva umanității.

1987: 

Este semnată Convenția Europeană pentru prevenirea torturii și tratamentelor inumane și degradante, elaborată de Consiliul Europei.

1998: 

Tony Blair este învestit în funcția de premier al Marii Britanii.

2003: 

Ultimul zbor al avionului Concorde.


Celebrări 26 noiembrie

1947: 

A fost născut Valentin F. Mihaescu.

Eugen Ionescu1909: 

A fost născut Eugen Ionescu.

Charles Monroe Schulz1922: 

A fost născut Charles Monroe Schulz.

William Cowper1731: 

A fost născut William Cowper.

1943: 

A fost născut Eliza Miruna Ghil.

1929: 

A fost născut Ion Vlad.

Tina Turner1939: 

A fost născută cântăreața americancă de pop rock Tina Turner - FOTO.

1901: 

A fost născut Mihail Drumeş.


Comemorări 26 noiembrie

Isabella I1504: 

A murit Isabella I.

Cyril Vernon Connolly1974: 

A murit Cyril Vernon Connolly.

Adam Bernard Mickiewicz1855: 

A murit Adam Bernard Mickiewicz.

Ashley Montagu1999: 

A murit Ashley Montagu.

Philippe Quinault1688: 

A murit Philippe Quinault.

1987: 

A murit Costache Ioanid.


Sursa: Wikipedia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu