MESAJ pentru guvernanţi: Pentru un BĂTRÂN, mai mult decât pentru oricine altcineva, viitorul înseamnă… ACUM!
Politicienii au prostul obicei de a frământa
cuvinte, de a le întinde şi a le pune la cuptor, în forme, fără să aibă habar
din ce s-a dezvoltat aluatul. De pildă, iată cazul în care le cer pensionarilor
care o duc greu “să mai… aștepte”. O fac fără să se gândească vreo clipă că,
până la urmă, viaţa omului e mai de preţ decât orice altceva! Şi că această
viaţă, mai de preţ decât orice altceva, lungă sau scurtă fie ea, se termină.
Da, se termină… Iar a le cere unor oameni în vârstă și sărmani să se
“sacrifice”, de parcă celula lor ar cocheta cu infinitul, nu e decât o imensă
cruzime şi semn de inuman cinism – fie el liberal sau social-democrat…
Este foarte simplu să spui, din buze, că o economie
“sănătoasă” nu poate funcţiona decât ulterior asumării unor “sacrificii”.
Strict tehnic, pot fi de acord parțial cu principiul liberal conform căruia
măsurile de protecţie socială se dovedesc, de multe ori, contraproductive şi nu
fac decât să prelungească o durere. Deseori nu produc bunăstare şi fac aproape
imposibil “boom”-ul economic. În plus, ceea ce se dă, prin concesii, într-o
zonă se ia cu siguranţă, prin compensaţie, dintr-o alta. De cele mai multe ori
este vorba, pur şi simplu, despre un anestezic.
EXISTĂ ÎNSĂ şi un alt mod de a pune problema. Un mod
dincolo de raţiune. Pentru că, vorbind despre cifre şi date statistice, despre
previziuni şi indici, uităm un element esenţial – elementul uman. Economia este
un mecanism. De acord. Însă mecanismul acesta are a sluji omului. Buna lui
funcţionare are valoare numai raportat la bunăstarea fiinţei umane. Şi, ajunşi
în acest punct, trebuie să ne punem întrebarea: despre care “om” vorbim?
Dacă este să ne referim la omul tânăr, atunci
radicalismul liberal pare a fi, măcar pe departe, potrivit (strict în ideea că
va prinde “vremuri mai bune”). Dacă discutăm însă despre generaţia a III-a, mă
tem că nu mai putem menţine acelaşi optimism debordant. Oamenii aceştia,
bătrâni cum sunt, firavi cum sunt, săraci cum sunt, – tot oameni sunt. Şi nu
poţi să nu te opreşti puţin şi să te întrebi: “Bine, dar ce înseamnă pentru o
persoană trecută de 70 de ani că ‘în 10-15 ani, românilor le va merge mult mai
bine’?”. Cu alte cuvinte, cum poţi să convingi un pensionar “să se sacrifice”,
“momentan”, având în vedere faptul că, peste un deceniu-două, va fi mai
“prosper”?
Este clar că nu poţi vorbi serios atunci când
încerci să convingi un vârstnic de faptul că suferinţa sa actuală este necesară
şi că va fi compensată de fericirea ce licăreşte la linia orizontului. Când
eşti conştient că “a fi” se estompează, că umbra începe să îşi piardă din tăria
conturului, nu mai poţi fi “optimist” cu privire la “viitor”. Pentru tine,
“viitorul” nu are aceeaşi semnificaţie. Pentru un bătrân, mai mult decât pentru
oricine altcineva, viitorul înseamnă ACUM. Luxul lui “mâine” nu ştie de şi-l va
putea permite. Dacă este să aibă nevoie de ceva, are nevoie ACUM. Dacă este să
fie fericit, nu are decât posibilitatea de a fi fericit ACUM!
În plus, dacă e pur şi simplu o bazaconie să le ceri
oamenilor în etate să se sacrifice “pentru ei înşişi”, mi se pare departe de
firesc şi a le cere să se sacrifice pentru “viitorul copiilor şi nepoţilor
lor”. Cum adică? Ce înseamnă “să se sacrifice”? Cumva, pur şi simplu, să pună
capul pe lespede şi să moară!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu