Poemele Transilvaniei, în recital

 

În prim-plan: scriitorii: Ion Pop, Aurel Rău, Vasile Igna, Elena Cărăuşan, Irina Petraş, Horia Bădescu

Săptămâna trecută, în 16 noiembrie, am participat la un regal liric organizat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, condusă de criticul literar Irina Petraș. Într-o primitoare sală, de la Cazino, și-au dat întâlnire voci poetice transilvane consacrate, dar și tineri care știu să asculte sunetul tăcut al cuvintelor. Rostirea a avut ca temă Transilvania și inima ei, Clujul, fiind și un semn de prețuire lirică pentru Marea Unire. Da, Transilvania, țară străveche, cuib de eroi și de martiri, cu râurile și munții care mi s-au prelins definitiv în suflet și cuvânt. Satele împrejmuite de păduri ne mai sunt izvor de cântec. De judecată omenoasă și sămânță nobilă pentru cei care au darul de a prețui umbra frasinilor, a perilor sălbatici și a merilor oarzeni de lângă fântâna care nu seacă de apa ei dulce.

Drumul lui Traian străbate până astăzi prin singurătatea pădurilor rămase, legând Napoca de Porolissum. Eu sunt fascinat de albinele care își mai află cuib prin stejarii scorburoși, de soarele care are o lumină mai caldă, de oamenii care au ridicat biserici și cruci de rugăciune. Da, oamenii Transilvaniei! Și marii ei cărturari, oșteni și visători. Despre acest univers, dar și despre altele, s-au rostit poeții Transilvaniei, cei veniți la recitalul de la Cluj. Am avut șansa să-l ascult pe venerabilul poet Aurel Rău, cu reveriile lui decantate din spațiul transilvan, cu un puternic sentiment al istoriei, evocând figuri emblematice ale Transilvaniei, cu elegiace întoarceri spre spațiul natal. Apoi vocea lirică a lui Ion Pop, critic și istoric literar, academician din Mireșu Mare, s-a dovedit încărcată de elanul natal, care anulează neliniști, dar nu renunță la interogații tensionate.

Rostirea lirică a lui Vasile Igna, legănată de merii Ardusatului, venea din fondul de sensibilitate elegiac, sporind reveria calmă. Și nu în ultimul rând, Horia Bădescu, un stilat al suavității și candorii, un translator al stării de grație, având vocația ingeniozității. Nu uit romanul lui, Joia patimilor, cu referire la masacrul de la Târgu Lăpuș. Adrian Popescu s-a rostit în sala de la Cazino cu sentimentele lui lirice abia sugerate, cu monologul melancolic tensionat și cu discreția singurătății. Au mai fost în recital poeții Ion Cristofor, Maria Pall, Doina Cetea, Andrea H. Hedeș. Din Bistrița au venit Olimpiu Nușfelean și Menuț Maximinian. Din Zalău, Daniel Săuca. Au fost mai mulți în recital.

 Din Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor – Filiala Cluj, au fost prinși în recital poeta Elena Cărăușan, evocând liric atmosfera Clujului și poetul Nicolae Scheianu, un subtil discurs liric cu reverență istorică. Am fost și eu în recital. Dar surpriza acestui regal liric au fost doi tineri băimăreni, acum studenți la Cluj-Napoca. Este vorba despre Bogdan Vanca, student la Istorie, și Patrick Tarța, student la Ştiințe Europene, foști membri ai Cenaclului cultural „Voci eminesciene”, de la Colegiul Național „ Mihai Eminescu”, din Baia Mare.

 Cei doi, aflând de evenimentul poetic de la Cazino, au venit la întâlnire. Știind că sunt autori talentați, am propus doamnei Irina Petraș ca studenții din Baia Mare să încheie recitalul. A fost de acord, cu condiția să-i prezint eu. Am făcut-o, că doar le cunoșteam unduirile lirice. Studenții Bogdan Vanca și Patrick Tarța au citit în fața unor nume de rezonanță ale poeziei contemporane. Așa începe urcușul. După lectură, tinerii băimăreni au avut parte de aprecieri din partea celor prezenți.

Doamna Irina Petraș i-a dăruit lui Bogdan Vanca un buchet de flori, darul fiind pentru amândoi. Eu m-am bucurat în taină că am reușit să deschid, pentru cei doi, o fereastră spre lumea literară a Clujului. Fotografia de grup este un discret atașament pentru ei, pentru poezia transilvană.

de Gheorghe Pârja