GERMANIA SĂ FIE SANCȚIONATĂ DE UE: ACORDĂ AJUTOR DE STAT ȘI ÎNCALCĂ REGULILE CONCURENȚEI ȘI PIEȚEI LIBERE! URSULA VON DE LEYN ȘI COMISARII SĂVÂRȘESC INFRACȚIUNI!
România și-a distrus industria și marile rețele de
producție pentru că UE a interzis orice ajutor de stat, de principiu, încă din
anii 90, ca o condiție de preaderare. Milioane de români au intrat în șomaj și
au luat calea bejeniei. Statul a fost, pur și simplu paralizat: fabrici, uzine,
minerit, termocentrale, marii întreprinderi orice fel, investiții în
infrastructură, rețele agricole și de irigații, inclusiv interzicerea
ajutorului de stat în sectorul privat!
UE a folosit acest principiu ca pe o adevărată
secure de amputare a dezvoltării, și nu numai în România. Ajutorul de stat
interzis!
Astăzi, Germania alocă 200 de miliarde de euro
pentru ajutor de stat în contextul crizei economice, mai ales cu privire la
sectorul energetic și sprijinul direct al populației și întreprinderilor
afectate. Și nu este pentru prima dată, o obișnuință. Pe la Bruxelles scheuneli
prin culise, să nu zică lumea că n-au spus ceva.
Bre, Ursula Von de Leyen, ai obligația de serviciu,
împreună cu comisarii tăi, să sancționezi Germania! Să vină Parlamentul
European și să dea un vot de blam, să se reunească Consiliul European, să
sesizați CJUE, SĂ DEA O HOTĂRÂRE DE OBLIGARE SĂ PLĂTEASCĂ AMENZI DE MILIARDE!
Pentru că aici este vorba despre întreaga economie
Europeană, care va fi afectată puternic prin practica neconcurențială germană.
Interesele tuturor marilor producători și pieței europene vor fi bulversate
pentru decenii: unii vor intra în faliment, alții (germanii) nu, folosind
avantajul în defavoarea altora! Aceasta nu e o problemă de trecut cu vederea,
este o problemă cu consecințe devastatoare!
Dacă veți accepta abuzul, nu cumva faceți și voi,
comisarii, infracțiuni? De ce primiți indemnizațiile de zeci de mii de euro pe
lună dacă încălcați tratatul UE? Nu e abuz în serviciu, de acela cu consecințe
deosebit de grave?
Voi, Iohannis, Ciucă, Ciolacu, iată o bună ocazie să
spuneți și voi: DĂM ȘI NOI AJUTOR DE STAT, cum face Germania, să salvăm
populația și economia! Măcar a suta parte! Ce-o să spună Ursula?
Trăim numai în minciună!
Aurelian
Pavelescu
Sursa:
Facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu