vineri, 11 noiembrie 2022

S-a lansat Harta Digitală a Apelor Minerale

 

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, în parteneriat cu Asociaţia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna – ASIMCOV, a organizat astăzi, în stațiunea Balvanyos, evenimentul de lansare a platformei Harta Digitală a Apelor Minerale – BALNEOMAP.

Platforma indică 39 de localităţi cu potenţial balnear excepţional, indiferent că au sau nu statut de staţiune balneoclimaterică, şi 200 izvoare de apă minerală, majoritatea nevalorificate, din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, şi conţine informaţii despre acestea utile pentru cetăţeni. Prin cooptarea altor instituţii din administraţia publică şi universităţi se urmăreşte extinderea proiectului.

„România deţine 60% dintre apele minerale din Europa. Este timpul să le valorificăm durabil. Mă bucur că am avut posibilitatea să finanţăm de la centrul guvernului o astfel de iniţiativă inovatoare care cred că reprezintă un pas important pentru a scoate la lumină una dintre resursele României cu cel mai mare potenţial. Pe lângă turism, economie şi dezvoltarea locală sustenabilă, popularizarea apelor minerale are un rol extrem de important şi pentru Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 3 care se referă la o viaţă sănătoasă. Este foarte important ca cetăţenii să aibă acces la aceste informaţii despre efectele terapeutice ale apelor pe care le găsim în ţara noastră”, a declarat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Prin acest proiect a avut loc inventarierea resurselor balneare regionale, crearea monografiei digitale a acestora şi conştientizarea în rândul cetăţenilor asupra beneficiilor utilizării resurselor naturale terapeutice cum sunt apele minerale şi mofetele.

Platforma poate fi accesată pe www.balneomap.ro.

                                                                                                                         C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu