Al cui este Dumnezeu?

                                                                  de Gheorghe Pârja

În urmă cu mai bine de un deceniu, când scriitorul, omul politic, academicianul Nicolae Dabija, din Chișinău, a fost în curtea mea părintească din Desești, unde i s-a decernat Marele Premiu Nichita Stănescu, mi-a lăsat în dar un dosar cu texte despre viața politică, religioasă și culturală din Basarabia. Unele dintre ele au fost, apoi, publicate în presa de pe cele două maluri ale Prutului. Mi-au rămas aproape, cu multe întrebări, despre o realitate mai puțin cunoscută pe la noi. Regretatul meu prieten povestește despre o crudă blasfemie ce se întâmplă în Mitropolia Moldovei, care ține de Moscova. Unii dintre preoții acestei mitropolii cred că dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci Putin există la sigur. S-a lansat și o inițiativă trăsnită. Aceea de a arbora, în fiecare biserică de pe cuprinsul Republicii suverane Moldova, drapelul Federației Ruse.

Steagul Mitropoliei, alcătuit din drapelul de stat al Federației Ruse, pe care este aplicată o icoană, pentru a le aminti credincioșilor că Cel de Sus ar fi în proprietatea Moscovei. Am citit de mai multe ori textul lui Dabija, și așa scrie omul care știa multe. Orice biserică are în preajmă drapelul țării sale, adică se arată că ține cu Neamul. Numai Biserica ortodoxă de peste Prut este ruptă în două. O parte, cea care ține de Moscova, nu are nici un respect pentru tricolorul și simbolurile naționale ale Republicii Moldova. Nicolae Dabija ne pune întrebarea: vă imaginați că acum câteva sute de ani, Biserica lui Ștefan cel Mare și Sfânt ar fi trecut de partea turcilor? Nicidecum, ne spune istoria. Că doar el a fost apărătorul creștinătății.

De ce drapelul Federației Ruse a fost pus în fiecare lăcaș de cult cu fața spre Kremlin, din Republica Moldova? Am întrebat eu. Mi s-a spus că toate clădirile lăcașurilor de cult aparțin Moscovei. Pe acestea, un fost premier moldovean, pe numele lui Vasile Tarlev, printr-o lovitură de condei, cu o hotărâre de guvern, le-a dăruit Moscovei. Și cele ctitorite de Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Vasile Lupu, dar și cele ridicate prin osârdia unor credincioși. Scrie Dabija: „Biserica Rusă speculează nevoia noastră de Dumnezeu și îl identifică pe Cel de Sus cu Rusia, căreia îi spun Sfânta Rusie.”

Se întreabă autorul: de ce naționalitate este Dumnezeu? O întrebare cu păcat, după educația mea creștină. Dar Patriarhul Kiril sugerează că Cel de Sus e rus. ÎPS Vladimir al Moldovei îl crede. Ca și ceilalți preoți ai lui. Așa, fiecare popor și-l revendică. Un grec spunea că Dumnezeu e grec. Pentru că niște sfinți ai lor l-au auzit vorbind grecește. Un evreu a spus că au fost martori care au asistat la discuțiile dintre patriarhii lor și Savaot. Dacă ar fi citit mama acest text, în care Dumnezeu este disputat de neamuri, s-ar fi tare întristat. Ea ne spunea că El este Unul pentru toți. Dar Biserica Rusă, prin reprezentantul ei de la Tiraspol, a sfințit tancuri și tunuri care au tras în basarabeni. Am fost martor, dimpreună cu colegul Vasile Iluț, când o ghiulea de tun a nimerit podul de la Vadul lui Vodă de peste Nistru.

Diavolul lucrează și el prin oameni. Uneori doarme în biserică – zice Dabija – pentru a fi primul la slujbă. Evident, este o metaforă a deznădejdii. Mai spune scriitorul de peste Prut, a cărui memorie este vie: „Mitropolia Moldovei are și preoți vrednici, plini de evlavie, de înțelepciune și deosebit patriotism. Pe mulți dintre ei îi cunosc. Dar Biserica Moscovei, pripășită prin Basarabia, e plină cu draci. Ei stropesc cu agheasmă, rostesc blasfemii la adresa Neamului nostru românesc, nu sunt pedepsiți, trag clopotele, n-au frică de Cel de Sus, ci numai de Putin și Kiril.” Biserica noastră e cea pentru care s-au jertfit Constantin Brâncoveanu, Ștefan cel Mare, Ioan cel Nou, de la Cetatea Albă, Ioan Hozevitul de la Lipcani.

De ce a fost părăsită? De ce este judecată ca pe Iisus înainte de răstignire? Neamul cel din veac așteaptă întoarcerea Acasă. Ziceam că peste Prut există și Mitropolia Basarabiei, biserică ortodoxă, de stil vechi, în cadrul Patriarhiei Române. După multe ezitări a fost recunoscută, oficial, drept succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei, care a funcționat până în anul 1944. A intrat sub ascultarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Am scris acest text și pentru că la Sărbătoarea Zilei Naționale a României s-au auzit voci unioniste, evident cu rosturi electorale. Eu cred că ștergerea hotarului de la Prut trebuie făcută cu multă înțelepciune, ținând seama și de realitatea bisericii din Basarabia, spusă, pe scurt, în acest text.

Dumnezeu nu este proprietatea vreunei biserici. El este pentru cei care cred. Mă gândesc la miile de români, și de alte neamuri, care au fost întemnițați mulți ani, au lăsat mărturie că numai credința în Dumnezeu i-a ajutat să supraviețuiască tentativelor de exterminare. Iubirea aproapelui și a lui Dumnezeu este forma sublimă de manifestare a credinței creștine.