Comisia salută acordul la care s-a ajuns săptămâna trecută între Parlamentul European și Consiliu cu scopul de a ajuta sectorul aviației să devină „Pregătit pentru 55”, înscriind în legislație contribuția sa la obiectivul nostru de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030. Acordul politic privind revizuirea normelor sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) în domeniul aviației a fost încheiat în noaptea de 6 decembrie.
Normele actualizate privind comercializarea certificatelor de emisii vor accelera punerea în aplicare a principiului „poluatorul plătește” prin eliminarea treptată a certificatelor gratuite pentru sectorul aviației până în 2026. Acordul convenit sporește strictețea sistemului existent, care se aplică sectorului aviației din 2012. Aceasta înseamnă că industria va trebui să își asume într-o măsură mai mare costul amprentei sale de carbon și că vor exista mai multe stimulente economice pentru reducerea emisiilor datorită unui semnal puternic legat de preț.
Etapele următoare
Acordul politic trebuie acum adoptat în mod oficial. După finalizarea acestui proces de către Parlamentul European și Consiliu, noile norme vor fi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și vor intra în vigoare cu efect imediat.
Detalii în comunicatul de presă.
Autor: dr. Radu BIG
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu