Vom demara curând acțiuni pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de serurile C19 cu defecte care fie nu au avut efectul scontat (imunizarea contra C19), fie au determinat efecte adverse grave.
Vor fi dați în judecată atât producătorii serurilor
C19, cât și cadrele medicale și spitalele, precum și autoritățile vinovate și
influencerii care au făcut profit de pe urma fricii și a suferinței oamenilor.
Faptul că, la momentul „iminuzării”, ați semnat un
document care, aparent, înlătură responsabilitatea celor de mai sus pentru
bolile grave sau decesele cauzate de serul C19, nu vă răpește dreptul la un
proces de despăgubire sau de malpraxis.
Acel document nu este valabil, din cel puțin trei
puncte de vedere:
(i) este semnat în stare de constrângere morală,
ideologică și socială, ceea ce înseamnă că este lovit de viciul de consimțământ
al violenței psihice;
(ii) conține o clauză de nerăspundere a
producătorului, a importatorului și a celui care v-a făcut inocularea, clauză
interzisă de art. 10 din Legea nr.240/2004;
(iii) procedura medicală la care ați fost obligați
să participați, fără conștiința faptului că este vorba de un experiment clinic,
nu numai că nu înlătură, dar chiar agravează răspunderea tuturor celor
implicați.
Pentru costuri reduse, egalitatea armelor, creșterea
șanselor de reușită și blurarea identității, reclamanții ar putea să se alieze
în consorții procesuale (procese colective).
Finanțarea procesului ar putea fi asigurată nu numai
din contribuțiile reclamanților, ci și din donații și sponsorizări ori, după
caz, din împrumuturi cu rambursarea în procente de participare la câștigul
procesual, asigurate de terți. Există, peste tot în lume, finanțatori ai
proceselor de tip class action, deci există și la noi. Pentru ei este un
business, pentru reclamanți, o necesitate.
Persoanele notorii, precum și foștii propagandiști
ai vaccinării, ar putea, respectiv, ar trebui să contribuie la finanțarea
acestor procese cu donații sau sponsorizări, mai ales în situații dramatice sau
tragice în care efectele adverse sunt grave, iar potențialii reclamanți nu
dispun de fonduri pentru demararea și susținerea proceselor.
Cei interesați ne pot scrie, dar nu aici, ci pe
email, cu specificarea că intenționează să demareze astfel de procese,
individuale sau colective. Aceasta este adresa: secretariat@piperea.ro.
Autor:
Gheorghe Piperea

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu