Se făcea roua albastră învelită în gând rătăcit
doar amintirea unui zâmbet de stele
purtat în zbor de umbră printre veacuri
îmi aduce aminte de tăcere...
Am întrebat visarea dacă mai culege timp
din foșnet de vânt și din izvor nesecat de adevăr
mi-au răspuns ecoul și muza albastră învelită în gând
iar tăcerea zorilor se plimbă prin vise.
Oare, îți mai aduci aminte de lumina cuvântului
cernut din stele prin sită de rouă?
Ar trebui! Doar tu ai mai prins libertatea
între două zâmbete și adevăr mângâiat de muze...
Nu am cules umbră și nici nu am prins
boabe de rouă și albastru necălcat,
nu mi-am dorit decât libertate și adevăr
dar trecuse deja amiaza...
Abia după primul răsărit de vânt am ieșit
să adun gând, timp și visare dintr-o
clipă de libertate
așa am învățat să trăiesc cu adevărul în suflet
cu tăcerea zăpezilor în zbor de umbră spre înălțimile munților...
VASILE BELE
Felicitări!
RăspundețiȘtergere