Cornel Nistorescu: Nevoia de schimbare

 

Plutește în aer un sentiment de nemulțumire și tristețe, de neîncredere și resemnare, de revoltă și de neliniște. Mulți se întreabă, ce facem? Nu putem sta cu mîinile încrucișate să așteptăm ceva care nu mai vine! Oamenii știu că undeva trebuie să mai fie ceva. Nu războiul, nu criza, nu răscola. Vor o lumină, o schimbare, un punct de sprijin pentru ziua de mîine. Vor o speranță, o altă luminiță la capătul tunelului. Un vînt sau o furtună, un conducător sau un vrăjitor, cineva care să-i miște, să-i trezească și să le spună ceva credibil de urmat.

Liberalii nu mai cred în PSD. PSD-iștii nu mai cred în fîrtații lor de guvernare. Parcă i-ar aștepta să-i prindă cu încă o greșeală mare ca să-i dea peste bord. Oamenii nu mai au încredere în aproape nimeni. Mulți nici în ziare și nici în televiziuni. Necum în site-uri. Unii, nici în biserică. Aproape toți, nici în președinte. Acestuia îi pasă din ce în ce mai puțin de toate. Nici de dosarul cîrpit al OMW, o formă de slăbiciune românească, dar și de plată pentru admiterea în Uniunea Europeană. Nu-i pasă nici de eșecul admiterii în Schengen, nici de procentul mic al redevențelor.

În ciuda faptului că oamenii sunt nemulțumiți și scrîșnesc mereu, că energia și materiile prime sunt aberant de scumpe pentru ai noștri și sunt date altora pe veresie, valurile sunt mici, ca niște tremurături sfioase. Nemulțumirea românilor abia mai pîlpîie. Nu mai protestează nici înșelații, nici umiliții, nici nedreptățiții.

Cînd a fost să apărăm interesele multinaționalelor și cînd oamenii acestora au fost mobilizați să iasă în stradă cu directori cu tot (vezi cazul Raiffeisen !), am fost înșelați să protestăm împotriva intereselor țării noastre.

Uneori am sentimentul că nici președintele nu mai vrea nimic, că s-a săturat de propriul mandat, de propriul guvern, de micimea acoliților săi liberali, de drumurile la Sibiu, la Bruxelles și în Germania pentru diplome și decorații. În expresia lui de piatră, cu un umăr căzut și cu gîndurile plutind aiurea, nu mai transmite nici încredere, nici speranță, nici hotărîre. Ai zice că nu mai luptă pentru nimic și că nu îl mai muncește nici un gînd important pentru țară. În aparițiile sale din ce în ce mai rare ai zice că se îneacă în pasta politică puturoasă care îl înconjoară. Vrea să rămînă președinte și atît. Se poartă ca un om lipsit de o sabie, de un baston, de un sprijin. Situația din Ucraina îl copleșește. N-are nici idei, nici soluții. Nu pot veni de la el. Joacă exact ca un figurant într-o piesă despre război. Din cînd în cînd, mai aduce cîte o tavă cu un plic. În deciziile importante a rămas doar o curea de transmisie a Bruxelles-ului și a ordinelor emise de NATO. Nu-l mai caută nimeni și nu mai este invitat nicăieri. Nepăsarea lui este egală cu resemnarea noastră.

După atîta vreme, România are nevoie mai mult ca niciodată de o gură de oxigen, de un om care să reaprindă speranța și încrederea!

 

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro