Mâna...

Mâna bătrână, după ce a făcut semnul crucii de câteva ori s-a oprti să se odihnească în dreptul inimii. Mângâie cu podul palmei inima, bătrână și ea. Din când în când, inima mai ridică vocea, ba o ia razna. Prin tremuriciul ei, mâna o acoperă s-o-ncălzească, să gonească gerul...

Ploi grele s-au așternut deseori peste sărmana inimă, dar ploile fac florile să-nflorească. Și tunete nervoase au aplecat-o-n genunchi. S-a ridicat. De multe ori s-a ridicat, consacrându-se ca motor al vieții.

Dar eu, eu, nu sunt consacrat ca un septuagenar convins? Da, dar mâna în spune s-o las mai ușurel  cu... consacratul că mă consacru de tot și atunci...  nu mai sunt eu.

Inima-mi ascultă urletul zăpezii stinse rezemat în podul palmei, ba, îmi citește liniile.

Zice că așa sunt.

Așa oi fi, dacă inima așa spune. Inima trebuie ascultată. Pe sticlosul lunecuș zăpezile regale dau spectacolul inimii.

Fiecare dintre noi, mulţumit cu sărăcia sa, jinduim la sânul dat în pârg

și-n lucirea din petale mergem odios de corect la izvoare pustiului.

Ochi mâinii șlefuiesc piatra cu care aruncăm în pomul cu roade. Simțim în ei o lacrimă arzând care întinde rufe la uscat pe arcușuri de vioară în drumul dintre două amurguri când ies oameni la cules zăpadă prevăzând  un gând de dezgheț care va împleti potecile oarbe.

O mână bătrână mângâie o mână la fel de bătrână lângă altarul mânăstirii.

 

Puiu RĂDUCAN

22032023-B. Olănești