O tristă… bucurie

                                                                              de Gheorghe Pârja

Da, există și așa ceva în lumea în care trăim! Acest titlu mi-a fost sugerat de afirmația dureroasă a unei doamne juriste care afirma că putem fi liniștiți, vom scăpa de analfabeții funcțional, ei vor fi înlocuiți cu proștii absoluți. Asta ar fi trista… bucurie. Cam dură formulare, după opinia mea, dar au venit și argumentele. Nici mai mult, nici mai puțin, sunt eliminate din lista concursurilor și olimpiadelor materii precum limba română și istoria. De o vreme încoace, după priceperea mea, am scris despre aceste neajunsuri, dar nimeni nu aude. Nu am scris numai eu, ci mulți profesori suferinzi de această realitate. Umorul negru din titlu este un strigăt despre pierderea identității. Dacă acesta este scopul zilei de astăzi, pentru ziua de mâine, atunci fac parte și eu din șirul celor care practică zădărnicia.
Nu doresc să mă întorc la modele vechi, care nu mai rimează cu timpul de astăzi, dar și în procesul de învățământ nu se poate renunța la esență. Adică la învățare. Ce se învață? Aici nu sunt în măsură să dau sfaturi de unul singur. Mi-am luat aliat un Memoriu al Academiei Române, Secția de Filologie și Literatură, care face câteva observații la Proiectul Legii învăță­mâ­ntului. Se spune că proiectul, așa cum îl cunoaștem până acum, afectează grav școala de toate gradele și nu cruță nicio materie de studiu, iar în al doilea rând, dezbaterile, la care au participat sute de dascăli, nu prea sunt luate în seamă. Academia Română a atras atenția, prin vocea președintelui ei, asupra modului nesatisfăcător în care este studiată istoria națională.
În loc de luarea în seamă a observației, istoricul-academician a fost aspru criticat pentru opiniile sale, mai ales cele care vin să se instaleze fără discernământ în școala românească. Da, auzim zilnic că trebuie să ne racordăm la standardele europene, neadaptate stării actuale a învățământului românesc. Se spune în Memoriul academic: „Să ne aruncăm o clipă ochii pe noile manuale de limbă și literatură română de la gimnaziu, disciplină care are cel mai mult de suferit de pe urma reformei. Constatăm două lucruri: ele nu mai reprezintă un instrument, pus la dispoziția elevului, de a învăța să vorbească, să scrie și să citească, ci unul menit a-i crea competențe, iar lecturile literare nu mai sunt destinate interesului și plăcerii elevilor pentru frumusețea și expresivitatea operelor.” Iar examinarea lor se face de aici înainte pe grilă ca la școala de șoferi.
„Urmarea: cel mai primitiv și stupid mod de a citi și preda literatura, se spune în document.” Un alt impediment în acceptarea Proiectului este încredințarea inițiatorilor că primul scop al școlii este educația. România educată pleacă de la același principiu. Se mai vehiculează ideea înlocuirii termenului de învățător cu cel de comunicator. Aici nu discutăm ideea de educație, sigur școala trebuie să facă oameni educați. Cu o condiție, spune documentul academic, educarea să fie precedată de învățare și să se întemeieze pe ea. Cu alte cuvinte, pe acumularea de cunoștințe, pe instruire. Aceste principii folositoare au fost viabile și pe vremea când mă pregăteam să devin învățător. Din Proiectul legii nu prea apar termeni precum învățare, a învăța, învățământ. Inversarea termenilor procesului are urmări grave. Este foarte simplu de priceput.
Cum poți educa tinerii în spiritul respectului și dragostei față de valorile naționale, dacă nu-i înveți care sunt aceste valori și de ce merită prețuite. Toți dorim o Românie educată, dar nu este suficient să o declarăm, ci trebuie întemeiată pe un proces de învățare. Ce-i așa de greu de înțeles? Acest principiu a fost evocat de pedagogi ai vremilor trecute. Nu tot ce este vechi este dăunător pentru astăzi. Neglijarea învățării duce la trista bucurie din titlu. Știți că mie nu-mi vine a crede că procentul celor care citesc și nu înțeleg ce au citit este atât de mare? Când oameni care au râvnit la fotoliile puterii spun că peste 40% din elevi sunt analfabeți funcțional, am sentimentul că este un joc nepriceput al sondajelor. Ori vreo viclenie politică? Dar se pare că îndoiala mea este un altruism pentru școală.
Doamna jurist, de la începutul acestui text, ne prevestește vremuri mai umbroase. Dacă este adevărat, este îngrijorător pentru durata acestui neam. Se prognozează degradarea pe mai departe a școlii românești cu consecințe pentru întreaga societate. Spuneți-mi ce școală aveți, ca să vă spun ce societate veți avea! Eu îmi doresc o Românie învățată și educată. Să nu uităm că basarabenii, în aceste zile, se luptă pentru Limba Română. În bucuria noastră tristă nu ținem seama că Limba Română este Patria noastră. Eu așa gândesc această Țară.