vineri, 14 aprilie 2023

Cornel Nistorescu: Protecția nevestelor și amantelor


Europa liberă România
publică pe site-ul său o investigație semnată de Oana Despa despre cuibul de protejați de la ASF. Marea familie ASF este o altă oglindă fidelă a felului în care funcționează politica românească. Și nu numai politica. Există clanuri de familie sau refugii pentru protejați în primării, în parlament, în Universități, în SNSPA, în SRI, în BNR, unde vrei și unde nu te aștepți. Nu există instituții bugetare cu lefuri mai răsărite unde să nu funcționeze această presiune și unde să nu se refugieze beizadelele și să nu le vezi efectele. Tot felul de rude, neveste, ibovnice și nepoate se lovesc nevinovate de cetățeni (în cel mai bun caz!) sau încurcă lucrurile și pun umărul la decizii anapoda.

– Nu știi pe cineva la……

sau

– Nu ai pe cineva la…

Sunt întrebări obișnuite în societatea românească. Le poți auzi și în tren și în stația de autobuz, ba, uneori, chiar și la biserică. Și mecanismul funcționează ca în tot estul Europei și în toți Balcanii.

La Autoritatea de Supraveghere Financiară, de cînd este ea, dar și în timpul lui Nicu Marcu, s-au strîns toți cei care au avut un sprijin puternic de prin instituțiile mai cu greutate. De altfel, investigația se și numește „Marea familie ASF: rude ale unor politicieni, soții de directori și foști SRI-iști, cu salarii la secret. ANI tace”.

Cu ani în urmă, la ASF, a existat o încercare de curățenie a gradelor de rudenie. S-a ales praful. Acum, se poate și mai rău. Angajații de la ASF, unii dintre ei cu susțineri de diverse origini, au început să practice anonimizarea financiară. Nevasta directorului de la ANI lucrează la ASF și oamenii au învățat tehnica de a-și ascunde veniturile. Legea care obligă la declararea averilor funcționează de la caz la caz. Iar într-al celor cu protecție și susținere, nu. Oamenii se protejează chiar și de gura lumii.

 

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul.ro



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu