Jandarmeria Română sărbătoreşte astăzi, 3 aprilie 2023, 173 de ani de când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat Legiuirea pentru reforma Corpului Slujitorilor în Jandarmi, document care prevedea faptul că Jandarmeria „este o putere înfiinţată pentru a priveghea siguranţa publică, ţinerea bunei rânduieli şi aducerea la împlinire a legilor”, executarea zilnică a unui serviciu ordinar, pe baza regulamentelor sale şi a unui serviciu extraordinar la solicitarea autorităţilor.
Cu acest
prilej, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureș a avut loc un
ceremonial militar – religios dedicat zilei armei, în cadrul acestui ceremonial
au fost acordate recompense cadrelor militare care s-au remarcat prin modul de
îndeplinire a misiunilor şi atribuţiilor de serviciu și au fost înaintate în
gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, 15 cadre militare.
În cadrul activității, domnul colonel Haiduc Mihai
Dan, desemnat inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș,
a felicitat personalul unității pentru rezultatele deosebite obținute în
procesul de pregătire precum și în cadrul misiunilor specifice executate în
zona de competență și a mulțumit jandarmilor pentru modul de implicare în viața
comunității.
La mulți ani, Jandarmeria Română! La mulţi ani,
jandarmi maramureșeni!
Sursa:
MaraMedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu