Mormântul savantei

 

                                                                                  de Gheorghe Pârja 

 Cu o discreție vecină cu uitarea, în urmă cu 24 de ani, la Mănăstirea Bârsana, ctitorie ridicată sub îndrumarea arhitectului Dorel Cordoș, s-a întâmplat un eveniment cu semnificații profunde. Aici, în pământul Maramureșului, a fost coborâtă, întru veșnica odihnă, o savantă din Franța, nume de mare rezonanță în domeniul descoperirilor fizicii. Numele ei este Yvette Cauchois. Dar iată povestea, pe scurt, a acestei întâmplări de luat în seamă. Despre care am mai scris cu o vreme în urmă, pentru că ea merită cunoscută. Tocmai m-am întâlnit cu prieteni care locuiesc la Paris, iar Yvette Cauchois s-a născut la Paris, în anul 1908. A absolvit liceul și studiile superioare în Orașul Luminilor. Lucrează în laboratorul de chimie-fizică al lui Jean Perrin. Începe o spectaculoasă carieră universitară și de cercetare în domeniul fizicii. Cu aplicații noi în domeniul mercurului, plutoniului și wolframului. A fost în preajma laureaților Nobel, Joliot-Curie.

Sub acest destin, a colaborat cu doi fizicieni români – Horia Hulubei și Gheorghe Manu. Amândoi cu traiectorii dramatice. Manu a fost arestat în perioada comunistă și a murit în temnița de la Aiud. Horia Hulubei a avut noroc de protecția Franței. Nu s-a uitat că în Primul Război, generalul Berthelot l-a numit comandant al trupelor aliate de pe frontul de est. A fost încorporat, fiind student la Iași, la fizică-chimie. Apoi a fost trimis în Franța pentru pregătire ca pilot de vânătoare. Întors în țară, luptă pe frontul de la Nămoloasa. Avionul a fost lovit, iar pilotul Horia Hulubei a fost rănit. Camarazii l-au trimis în Franța la refacere, de unde s-a întors cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare a Franței. După terminarea conflagrației, se întoarce la Paris, colaborând cu soții Curie, unde era și Yvette.

Românul Hulubei refuză să facă parte din grupul Manhattan, SUA, condus de Einstein, care a fabricat bomba ce a distrus orașele japoneze. Se întoarce în România cu gândul de a înființa un institut de fizică nucleară. După multe tensiuni politice, împreună cu alți fizicieni de renume, Horia Hulubei reușește să-și împlinească crezul. Care a evoluat până astăzi sub auspicii științifice de rigoare mondială. Aici este celebrul laser de la Măgurele. Colaborarea profesională și prețuirea sentimentală dintre Yvette și Horia Hulubei au rămas pagini de istorie recentă. Academicianul Mihail Bălănescu, într-o carte publicată anii trecuți, rememorează o misiune de taină primită de la Horia Hulubei. Aflându-se pe patul sfârșitului, l-a trimis pe confratele lui la Paris pentru a o ruga pe Yvette să vină în România, spre a o vedea încă o dată. Domnișoara Yvette a răspuns: „Îl iubesc pe Horia tot atât de mult ca în timpul cât a fost la Sorbona. Dar până România este o țară comunistă, nu vin în această țară.”

Se întâmpla prin anul 1972. Până la urmă, savanta din Franța a venit în România. Era prin 1992. Despre venirea ei la București am aflat de la domnul Emil Constantinescu, fost președinte al României, pe atunci rector al Universită­ții din București. Într-o prelegere la Săliștea de Sus, domnia sa a evocat momentul când Yvette Cauchois a fost cinstită cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității. Tot în orașul de pe Iza, academicianul Petre T. Frangopol mi-a spus detalii ale atracției savantei pentru Maramureș. La Mănăstirea Bârsana slujea duhovnicul și părintele Ioan Stoica. În testament își destăinuie bucuria convertirii la ortodoxism, scriind că vrea să rămână definitiv pe aceste meleaguri. În anul 1999, Yvette Cauchois a fost înmormântată în cimitirul Mănăstirii Bârsana. Ceremonia a fost oficiată de un sobor de preoți, avându-l în frunte pe episcopul Iustinian.

Au fost de față mulți localnici, care cunoșteau povestea savantei din predicile preotului Gheorghe Urda. Am rămas impresionat de dorința savantei franceze de a cunoaște religia ortodoxă și valorile spirituale ale românilor. Iată cum Maramureșul a cimentat destinul acestor mari fizicieni ai lumii. Când veți trece pe la celebrul lăcaș mănăstiresc, nu uitați să puneți o floare la mormântul savantei de la Bârsana. Eu îmi permit să dau o explicație opțiunii, cu propria ei mărturisire: „Îl iubesc pe Horia tot atât de mult ca în timpul cât a fost la Sorbona.” Iar pământul odihnei veșnice a fost să fie cel al Maramureșului. La Mănăstirea  Bârsana.