Dom’ profesor n-au de unde să îți dea Ciucă, Ciolacu, Werner ori palida aia Ligia Deca, bani în plus la salariu. Doar ce a plătit diverse scule din astea de război, că a venit ordin de la împărăția UE, cu NATO și unde-i ordin, nu-i tocmeală.
N-au! Și ce mare lucru faci dumneata atât de greu,
de îți trebuie bani mai mulți? Viața politică a demonstrat că poți ajunge de
succes și doar cu școala vieții. Educația e mult supraevaluată. Elevii dumitale
se descurcă să scrie și numai cu emoticoane, gen scriere pictografică, la ce să
mai băgăm bani în școală, că oricum nu folosește nimănui. Din contră, strică!
Că matale nu te abții și vrei să îi înveți să gândească.
Nici Ciucă n-a avut școală multă și a ajuns chiar
doctor în ale milităriei. 5% pentru educație ar face nici cât factura aia
pentru submarine. Adică, dacă vin rușii, matale dom’ profesor crezi că îi
împungem cu creioanele? Ce crezi că îi punem să spună regula triunghiului
Isoscel? Crezi că îi dăm pe spate dacă le spunem că noi știm cine a fost Kant
ori Hegel? Bălcescu? Știe toată lumea că e un bulevard în București, așa că nu
îi mai supăra pe domnii guvernanți, că n-ai matale destui bani să plătești
factura la Enel.
În
fond, cine crezi că are nevoie de oameni deștepți?
Păi ce s-ar întâmpla dacă toți ar învăța să gândească cu capul lor? Nu ai mai
avea loc pentru propagandă. Nu i-ai mai prosti să voteze pe cine trebuie. Ar fi
un dezastru, că ar începe toți să cârâie, când nu le convin hotărârile din
dealul Bruxelles-ului ori de pe colina Washingtonului, via Palatul Victoria ori
Dealul Cotroceniului. Unde am ajunge dacă fiecare ar avea păreri? Și unde am
ajunge dacă toți ar avea aceiași părere și nu ar înghiți propagandă?!
Ești subversiv, dom’ profesor! Nu ești demn de
încredere! Vrei să faci mulțimea să gândească. Vrei să răstorni regulile
globaliste cu creionul! Să demontezi paradisul globalist vorbindu-le
generațiilor viitoare despre Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare ori Tudor
Vladimirescu. Păi e frumos, dom’ profesor? Ești anarhic! Ești destructiv pentru
noua ordine. Ești periculos! Ești subversiv! Și vrei și bani mai mulți! Păi e
frumos, dom’ profesor?
Autor:
Gogu Orlando
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu