Veselia în Educație (I)

 

Declinul școlii și degradarea calității în învățământul românesc nu sunt de azi, de ieri. Ele sunt mult mai vechi. Le putem sesiza de mult timp, numai că, într-un mod oarecum obiectiv, accelerarea galopantă a acestor fenomene s-a petrecut în perioada pandemiei de COVID, când nu am avut parte decât de un simulacru de educație formală sau de o glumă proastă, după cum plastic se pronunța într-un eseu un elev de-al meu.

Or, cu toate că de ceva vreme a trecut această molimă și s-a revenit la normalitate, relaxarea practicilor pedagogico-educative – un lucru oarecum firesc pe timpul pandemiei care a surprins atât instituțiile statului, cât și cetățeanul – și a politicilor și strategiilor din învățământ a rămas la fel. Starea despre care vorbesc poate fi lesne de sesizat și în activitatea diferitelor comisii naționale, care au furnizat și furnizează continuu, cel puțin sistemului de învățământ preuniversitar, o puzderie de proiecte și planuri de reformare radicală a învăță­mân­tului nostru.
În acest răstimp, de câteva ori m-am încumetat să scriu despre aceste tentative ambițioase și revoluționare. Ultima dată s-a întâmplat în vara anului trecut, când am dat curs invitației venite din partea revistei Observator Cultural de a mă implica în dezbaterea organizată pe tema noului proiect al Legii Educației, inițiat și promovat de către fostul ministru al educației, d-nul Sorin Câmpeanu. Cu acel prilej am redactat textul România ne/educată, în care comentam critic documentul supus dezbaterii publice, conchizând că atât prin elementele ce țineau de fondul sau conținutul său, dar mai ales prin forma jalnică de elaborare, unde regăseai o sumedenie de erori logico-gramaticale impardonabile și definiții hazlii ale unor concepte, respectivul document infirma involuntar – nu voluntar, căci atunci s-ar fi putut numi sabotaj – intenția generoasă a președintelui Klaus Iohannis despre România educată.
Numai că după rocada de la conducerea Ministerului Educației și instalarea d-nei Ligia Deca, specialiștii eminenți din pedagogia românească au rămas nestingheriți în aceleași comisii, continuând cu mult curaj proiectul lor inovator- revoluționar de reformă a școlii. Atunci încă mai speram că poate onorabilii experți în științele educației vor veni cu propuneri realiste, capabile să combată lucrul de mântuială, superficialitatea și relaxarea din sistemul nostru de în­vă­țământ. M-am înșelat! Relaxarea nu a fost trecută pe… linie moartă! (va urma)

Prof. IOAN ȚIPLEA