La Untold, n-am putut să-l văd Live pe artistul Gheboasă, întrucât mi s-a spus că nu mai sunt locuri nici măcar în picioare. Așa că am notat câteva versuri în timp ce ascultam cu urechea lipită de poarta stadionului. I-auzi aici meserie:
”Îl rog pe tata să-mi dea cardul
Hai fratelo, hai cu prafu’
Că mi-a dat de mi-a rupt nasul
Nu mai știu nici cât e ceasul.”
În mod evident, aici artistul povestește
despre tatăl său (din păcate, nu aflăm cum îl cheamă). Bătrânul se află în
posesia unui card bancar, iar Gheboasă are nevoie de bani pentru ”prafuri”.
Cineva i-a rupt nasul, probabil cu o lopată, iar bărbatul suferă. Îl doare,
pare amețit bine – efectiv nu știe cât e ceasul. Niște prafuri i-ar repara
nasul fără doar și poate. În continuare:
”Uite p***a cum vorbește
Dă din gură ciripește
Eu îi spun pe țigănește
Vrea să fiu eu al ei pește.”
Aici poetul pune punctul pe i. Gheboasă
apelează pentru această strofă la monorimă, specifică poeziei populare. Se
poate observa legătura strânsă, sugestivă, dintre perechile vorbește/ciripește,
respectiv țigănește/pește. Cuvântul obscen ”p***a” poate fi de orice gen își
dorește audiența, masculin, feminin sau indecis. Apelativul sublinează,
împreună cu nelipsitul ”pește”, dorința poetului de a avea o relație
contractuală cu ”p***a”, bazată pe încredere reciprocă.
O să revin la Untold ori de câte ori îl mai
invită Emil Boc pe Gheboasă.
Autor: Adrian Onciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu