Duminica a 11-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv) Matei 18, 23-35
Zis-a Domnul
pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăția cerurilor omului împărat care a hotărât
să facă socoteala cu slugile sale. Şi, începând să facă socoteala, i s-a adus
un datornic cu zece mii de talanți. Dar, neavând el cu ce să plătească,
stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi toate câte are,
ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se
închina, zicând: Stăpâne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot! Iar stăpânul
slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria.
Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i
datora o sută de dinari. Şi, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi
ce eşti dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Mai
îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în
închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele
petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus stăpânului toate cele
întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său, îi zise: Slugă vicleană, toată
datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu
să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?
Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti
toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare
dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său din toată inima.
O lecție de fiecare dată nouă, plină de înțelesuri,
dar și de nedumeriri, ne este oferită prin citirea fragmentului evanghelic
rânduit la săvârșirea Sfintei Liturghii din Duminica a 11-a după Rusalii.
Mântuitorul Iisus Hristos prezintă în Pilda datornicului nemilostiv contraste
ce au rolul de a ne limpezi abordarea de zi cu zi a vieții creștine:
milostivire fără de margini, precum și mânie pedagogică, cu rol preventiv.
Ambele contraste sunt scoase în evidență prin gestionarea conglomeratului de
obligații care se depune pe stânca încăpățânării omului de a nu putea ierta
asemenea Domnului.
De cele mai multe ori, iertarea este privită ca un
act de bunăvoință, de ieșire din egoism, precum și un act de prețuire, de
dragoste. Exprimările emfatice pe tema iertării, ca abordare pur teoretică, se
aseamănă unor iluzii ce acaparează o perspectivă vecină cu ipocrizia. Definiții
ale iertării, văzută ca un concept tehnic, sunt arhicunoscute. Drumul neprefăcut
de la vorbe la fapte, în privința acordării iertării, este însă teribil de
anevoios. Pasajul evanghelic reflectă incapacitatea omului de a ierta total
precum Milostivul Dumnezeu.
Ușurința cu care omul-împărat din Evanghelia acestei
duminici poate să ierte o imensă datorie acumulată ne conduce într-o zonă a
nedumeririi. Se ivesc următoarele întrebări: Cum a putut datornicul să
acumuleze această uriașă datorie și mai ales cum oare Stăpânul l-a lăsat să
ajungă în această situație fără de scăpare? Răspunsul poate fi formulat
coerent numai dacă înțelegem termenul pe care Mântuitorul Iisus Hristos îl
utilizează când îl prezintă pe Stăpân. Acesta este văzut ca omul-împărat (lat.
homini regi, gr. άνθρωπω βασιλει). Este clar, din această exprimare, că personalitatea
acestui stăpân nu are elemente care țin doar de pământesc. Dimpotrivă! Numirea
de om-împărat desemnează o entitate care presupune rafinarea elementului uman
și altoirea acestuia pe vița împărătească înrudită cu cerul. Rezultă de aici
două însușiri integrate, fără amestecare a lor, care amintesc de unirea tainică
a acestora în persoana Domnului Iisus Hristos, omul adevărat și Dumnezeu
întrupat. Mântuitorul Hristos se revelează deci pe Sine ca Milostiv și Iertător
în această pildă. De aceea, iertarea datoriei este săvârșită fără nici un fel
de concesii din partea Celui ce iartă. Amăgirea slujitorului de a crede că
poate returna întreaga datorie devine utopică, nerealistă. Omul-împărat e
conștient de aceasta. De ce însă îl iartă, știind că nu va putea niciodată
restitui suma datorată? Un răspuns poate fi acela că datornicul atinge o zonă
de sinceritate prin prosternarea în fața Stăpânului. Se produce un act de cult,
adică o legătură ce arată faptul că datornicul se predă pe sine întreg, este cu
totul al Stăpânului, îi aparține, el reprezintă toată valoarea! Aici se produce
scânteia ce va genera actul iertării! Cuvintele datornicului: Stăpâne,
îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot! – sunt nerealiste, urmate probabil de
multe angajamente fantasmagorice. De aceea, Stăpânul își oprește sluga de la
promisiuni nefondate, pentru a nu o pune în situația de a se ține de cuvânt,
neavând acoperirea necesară.
Neputința de a imita milostivirea
Sluga iertată, icoană a fiecăruia dintre noi, mai
ales după ce trecem prin Spovedanie, uită mult prea repede și mult prea ușor de
predarea de sine la picioarele omului-împărat. Uită de cultul manifestat cu
sinceritate puțin mai înainte. Uită de cultul care tocmai l-a absolvit de la
perspectivele chinuitoare. Mai mult de atât, milostivirea arătată de către
Stăpân pare să nu-l adumbrească. Nici gând! Cu maximă fățărnicie, sluga cea
care cu puțin timp mai devreme se afla la cotitura vieții sale, persecută cu aroganță
și cu brutalitate un semen de-al său, vinovat aprioric, pentru o sumă infimă,
controlabilă și nepăgubitoare în vreun fel. Reacția violentă a chinuitorului
proaspăt iertat nu indică vreun gest de clemență, în pofida invocării iertării,
întocmai cum nemilostivul se prosterna gemând aceleași cuvinte: Îngăduieşte-mă
şi îţi voi plăti! Sluga abia iertată nu
reușește să imite milostivirea omului-împărat. Nu reușește, de fapt, să se
ridice, prin acordarea iertării, la gestul împărătesc al acordării grațierii.
Rămâne doar om! Nu vrea să devină și împărat, împărțind milostivire la rândul
său. Milostivirea, se pare, devine foarte greu de imitat. Omul, în loc să
crească prin iertare, să cuteze să devină și împărat, rămâne în abisul
periculos al egocentrismului său.
Reacția comunității – judecată ce demască ipocrizia
Observând nedreptatea aproapelui lor, celelalte
slugi se solidarizează și spun omului-împărat faptele nedrepte ale
nevrednicului de clemență. Judecata comunității atrage verdictul necruțător al
omului-împărat: L-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria.
L-a pus, altfel spus, în situația de a se ține de cuvântul pe care și-l asumase
în ceea ce privește rambursarea datoriei. Pe lângă aceasta, atmosfera
chinuitoare devine o constantă, până când suma exorbitantă va fi înapoiată.
Comunitatea a intervenit, echilibrând discrepanța creată de neîngăduința
nevolnicului proaspăt absolvit de Stăpân.
Datoria, perspective trezitoare
Pilda rostită de Mântuitorul Iisus Hristos se
încheie cu un avertisment care trimite la Judecata din urmă, săvârșită de
Dumnezeu-Tatăl. Iertarea pe care Domnul Hristos o aduce în lume și o
împărtășește oamenilor, indiferent de imensitatea datoriilor neonorate de către
aceștia, implică un proces de imitare ce are rolul de a-l recupera pe om din
haosul nemilostivirii sale. Datoriile multiple pe care le înregistrăm și le
acumulăm zi de zi cresc amețitor și amenințător. Momentele de clemență
dumnezeiască de care beneficiem cu asupra de măsură, fără să ne dăm seama de cele
mai multe ori, sunt prilejuri de a ne trezi ființa pentru a nu se complace în
manifestări strict umane. Ai datorii, trebuie să le înapoiezi întocmai, fără
drept de apel! Depășirea acestui mod de gândire prea pământesc indică
racordarea noastră la demnitatea împărătească, milostivă, la care este chemat
omul să adere. Conștienți de multitudinea datoriilor acumulate și imposibil de
restituit, avem șansa să ne umplem de milostivire împărătească, asemenea
Domnului. Aceasta nu înseamnă că trebuie să acumulăm datorii fără
discernământul necesar pentru a le restitui onorabil. Datoriile reprezintă
tocmai acele situații în care nu te mai poți descurca cu ceea ce deții și te
adresezi celui care are pentru a-ți oferi valori pe care, la un moment dat,
trebuie să le înapoiezi. Acest lucru are menirea de a crea relații cu-adevărat
umane. Devine clar că o abordare creștină a datoriilor se delimitează de
impactul economic material, generat de instituțiile sau persoanele care pot
oferi sprijin în situații grele, numai în baza unui contract de împrumut cu
obligații, fără perspective de abolire. În orizontul creștin, datoriile imense
pot să devină un turnesol al capacității noastre de îmbibare cu milostivirea
împărtășită necondiționat de Cel ce ne-a lăsat să ne amintim de această lucrare
prin Rugăciunea Domnească. Greșelile noastre, înțelese în originalul latin și
grecesc al termenilor (debita nostra, respectiv, τα όϕειήματα ήμων), desemnează
nimic altceva decât datoriile noastre pe care suntem chemați să nu le osândim
ipocrit semenilor noștri, ci, tocmai, să avem puterea de a le ierta acestora,
conștienți că am beneficiat și noi de clemența împărătească a Stăpânului
ceresc, care așteaptă de la noi manifestări pe măsura grațierii noastre.
Articol:
Pr. Ic. Dr. Grigore-Alexandru Meșteroaie – 20 August 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu