Poesis - Adrian Grauenfels

 

Cum arde Canada

 ziua în care ...

O zi de marți înnourată calm.

Palatul este închis.

Nimic nu strălucește.

Urcăm treptele

Apa cade de obicei în jos.

Ne învârtim în jurul bazinului circular, secat

Facem un picnic cu mezelurile noastre non casher

În spatele unui gard viu, și ascundem resturile tot acolo

de ploaia din seara asta și de serviciul de mâine

Nu mă simt ca un rege leneș

Nu mă simt ca un sclav în vacanță.

Nu mă simt iubit

ne așezăm sa fumezi

Lângă un canal puțin adânc care în orice altă zi

ar fi putut părea un fluviu

Două linii drepte care duc spre nicăieri

înconjurat de două linii drepte de plopi

care și ele duc nicăieri...

Stăm între plopi și o bancă

Privind cum apa nu reflectă nimic,

Lăsăm cei câțiva pești

Să fie văzuți ori de câte ori ies din mâl

La jumătatea drumului dintre inimă și tranșee

Nimic nu e vast și nici dragoste nu e

Doar un gând trimis la mii de ani lumină.

Dar după ce am frânat cu scrâșnet

până la fundul văii Alberta

ne-am dat seama de panta pe care va trebui să o urcăm

și era noapte, tu pe spatele bicicletei mele

trecusem pe lângă locul care a ars - localnicii

suficient de înstăriți pentru a continua să se invite la un

fel de

banchet, punând lumânări și farfurii, în cenușa de

dincolo de acoperișuri - așa că ai spus să mergem acasă,

dar uite

dealul pe care am coborât e la fel de abrupt ca și cel

care urmează ascuns de fumul gros

din fața noastră.

 

Ce i-au făcut lui Spartacus

I-au pus un acoperiș deasupra capului.

Fiecare țiglă era o felie de lut așezată pe o

coapsă și îndoită până când se usca în soare

așa că marginea acoperișului avea un aspect rupt,

ca și cum o tânără gazelă a păscut din liziera pădurii

rumegând zarea.

au făcut și o groapă de gunoi pentru faianța ieftină a

cerului.

De-a lungul streșinii, arcadele în șir

semănau cu intrările de la Colosseum

în care ar putea apărea un leu, sau un gladiator cu o

armură de doi metri și jumătate,

sau o ființă de 1.8 metri cu fața pictată a

unei doamne romane simandicoase.

Albinele nu s-ar fi instalat

în acele nișe concave, deasupra camerelor noastre,

nici păsările nu ar roi. Cum poate un tânăr sclav

să plătească camera și masa cu o centură,

cu peria de păr, cu două săbii scurte.

Ei pun un acoperiș deasupra capului, împotriva

fulgerelor, și excremente - fără jenă, e un material

abundent și durabil.

Fac gesturi străine, nici cuvinte familiale nu au...

și sub acel acoperiș l-au bătut lung cu niște săbii tocite

care dor cel mai tare.

 

Model dorind să doarmă

Era un loc uman. De o parte și de alta

femei și bărbați tineri țineau în mâini lucruri făcute de

om, inventate pentru viață.

Unii căscau

prin intermediul gurilor deschise,

cerând o odihnă separată și singulară

mult mai puțin încordată decât precizia oricărei flori

captate de pânza lacomă.

Nu existau flori; fiecare buchet era aranjat

pentru a completa obiectul picturilor.

Se înțelegea că morții nu se mai puteau apleca deasupra

chitarelor sau a cărților, sau să-și întoarcă capul și să

vorbească, sau să-și plece capul pentru a plânge.

Eram printre cei lucizi și răbdători care ne mișcam,

la semnalele șefului, prin sălile largi înțesate cu

șevalete goale din lemn ornamentat,

într-o cameră de culoare roșie care adăpostea

singurul pat și o fereastră, de unde priveam în

depărtare, încețoșat

ca și cum ni s-ar fi făcut două desene

simultan.

 

Cum Israelul a luat calea spre iad

A fost o călătorie lungă și dificilă.

Obosit de amestecul de minciuni și sabotaje

Nu te poți încrede în instincte

După alegeri, nu-ți vine să crezi că iar ai pierdut

ai fost înșelat, manipulat statistic

Procesul este complicat și pervers

Dezamăgit, nu există nici un cuvânt de spus

doar un rânjet trist.

Nimic nu s-a schimbat.

La ce să te mai aștepți?

Acesta este deja un iad, pavat cu sângele și speranța ta.

Ai prefera să te întorci în pântecul mamei, e mai cald.

Fie ca sufletele nesăbuite să fie mistuite.

Chiar și așa, doresc ca toată lumea să voteze.

Votați pentru un iad alternativ. pentru rațiune și casă.

luați parte la construcția infernului nostru viu.

Multe suflete tinere sunt recrutate

Alții se ascund după perdele

Votați! Meritați o soartă, nu războaie

Trebuie să continuăm să umblăm în întuneric,

să căutăm focul iadului și să transmitem urmașilor o

primăvară improbabilă

și poate și un răsărit de soare.

 

Amoralul amor

Când un bărbat ridică vocea

ea zice că e dragoste, și că dragostea uneori devine furie.

Femeia e gata să iubească un bărbat cu mâinile reci

care uneori o atinge, vorbindu-i de D-zeu

Mulți, se roagă după ce te jignesc.

Scuzele lor par femeii a fi dragoste

și ele iubesc pe cei care își cer scuze...

Le place să ierte, pentru că ele sunt zeițe

Ele te iartă pentru că nu se pot ierta pe ele însăși

"Probabil are un demon bun în ea" , spun bătrânii

tribului

De fapt, femeia e un fluviu care cară totul la suprafață,

bărci și insulte, pirații sufletului ei, scrisori nedeschise,

mângâieri pentru înecați...

Ani după ce a fost jignită, femeia nu va vorbi despre acel

bărbat violent

bădăran, ignorant... nu va recunoaște indecența

dragostei lor

Toți bărbații mei au fost frumoși, slabi, sportivi, spune

și mă iubeau când eram

slabă, cu părul scurt, cu obrajii roz, prostuță, în mini,

nudă, moartă...

 

Poem japonez

perdele - paravane simple, sadic monoton

plictisul nenumăratelor candele - lampioane

afară ramuri și flori și flori și flori

pomi cu flori, fluorescență, fluorescența

zgomotul oglinzilor fără imagini

imagini fără fețe, sau toate la fel

și brusc ...geamătul unui ceainic spart

trupul e altceva

fosilizat, albit de apa fântânilor Zen

de dorința de a modifica zenul

sub cerul albastru impecabil

blue

Zen și trup, incompatibile mișcări lente

pe pietrișul lent

și apoi nemișcare.

nu pot fi un sfinx

nu pot iubi

am nevoie de cineva

ca mine