Scrisoare pastorală

 

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXIII(2023),  nr. 497(1 –15 Iulie)

 

Dragii mei enoriași!

Ștefan cel Mare și Sfânt. La 2 Iulie s-a comemorat trecerea la cele veşnice a marelui voievod român, Sfântul Ştefan cel Mare. Au fost festivităţi impresionante la mormântul lui de la Mânăstirea Putna şi în diferite localităţi din Moldova şi din ţară. Ziarele, revistele, radio şi televiziunea v-au informat pe larg despre acest eveniment. Cu ani în urmă, parohia noastră a contribuit şi ea la această comemorare, publicând cartea Viaţa Sfântului Ştefan cel Mare (220 pagini). Cu îngăduinţa Dvs., vom cita un fragment din prefaţa acestei cărţi, prefaţă semnată de preotul Dvs., tocmai pentru a sublinia mai bine importanţa marelui voievod în istoria românească:

„Dacă ar fi să înfăţişăm istoria poporului român sub forma unei hărţi în relief, cu munţi, dealuri, câmpii, cu văi şi prăpăstii, cu râuri, cu fluvii şi cu mări, atunci Ştefan cel Mare şi Sfânt şi epoca sa ar trebui să fie un adevărat Everest. Nici unul dintre domnii cu care a binecuvântat Dumnezeu neamul românesc în trecerea sa pe pământ de până acum nu a atins culmile la care s-a ridicat el. Indiferent din ce latură am privi personalitatea şi activitatea sa, fie ea politică, strategică, culturală, umană, morală ori religioasă, nu putem să-i atribuim decât calificative la superlativ. Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost ca un efort suprem al neamului românesc de a supravieţui în istorie, într-o vreme de grea cumpănă. Ecourile prăbuşirii bastionului creştinătăţii, Constantinopolul, erau foarte puternice, îngrijorarea atinsese maximum de încordare. Turcii păşiseră în Europa şi înaintau an de an tot mai adânc spre inima ei. Peninsula Balcanică, ciopârţită de iataganele otomane, se zvârcolea însângerată şi neputincioasă sub picioarele învingătorilor. Dunărea nu mai putea constitui decât cu multe jertfe hotarul de care să se împiedice aliotmanul turcesc. Tătărimea Bugeacului şedea în şeile cailor, aşteptând un semn de la sultan, pentru a porni-o în galop spre Moldova şi Ţara Românească. Ungurii, polonezii, cazacii şi ruşii nu aşteptau decât momente prielnice să atace. Marile puteri europene nu înţelegeau, ori se făceau că nu înţeleg gravitatea situaţiei în care se afla „poarta creştinătăţii”, pentru a se sinchisi de ea. Însăşi fiinţa neamului românesc era ameninţată cu pieirea de pe harta lumii.

În acest context dramatic se ridică în Moldova Ştefan cel Mare şi Sfânt. El este un miracol nu numai în istoria românilor, ci şi a întregii Europe şi a creştinătăţii. El a fost Omul, a fost Eroul providenţial, prin care a lucrat Dumnezeu pe pământ în acea perioadă. Nu se poate concepe ca armata Imperiului Otoman secondată de hoardele tătare, o armată bine instruită şi dotată, care trecuse prin foc şi sabie imperii şi popoare, să se poticnească de o ţărişoară precum Moldova. Nimeni nu contesta bogăţia naturală a Moldovei, dar oricine trebuie să recunoască inferioritatea numerică şi strategică a armatei moldovene în comparaţie cu cea turcească. Era vremea luptelor directe între oameni. Omul zilelor noastre nu trebuie să-şi închipuie că pe atunci se dispunea de armament sofisticat ca cel din ziua de azi, care suplineşte mulţime de oameni. Câteva maşini rudimentare de război, dintre care tunurile se situau pe locul întâi, constituiau armele „cu bătaie lungă” ale armatelor de atunci. Forţa adevărată a unei armate o constituia numărul ostaşilor, nivelul lor de instrucţie şi iscusinţa conducătorilor. Nu avem date că Ştefan cel Mare avea o armată permanentă numeroasă. Aceasta forma garda curţii domneşti şi paza cetăţilor. Armata cea numeroasă o forma ţara, atunci când era chemată sub steag la vreme de nevoie. Majoritatea ostaşilor recrutaţi erau neinstruiţi sau, oricum, cu o sumară pregătire militară. Ei erau conduşi de convingerea că îşi apără ţara, pământul, casa, biserica şi cimitirul, părinţii şi copiii, nevasta şi însăşi raţiunea de a fi. Se adunau în jurul domnului ca puii în jurul cloştii şi încercau să opună rezistenţă uliului.

Ştefan a reuşit în scurt timp să devină omul lui Dumnezeu trimis să mântuie Moldova de invadatori. Lupta lui nu se dădea numai pentru apărarea ţării, ci şi pentru apărarea credinţei creştine. El nu-şi făcea un titlu de glorie din nenumăratele victorii câştigate, ci le punea pe toate pe seama ajutorului dat de Dumnezeu. El intra în lupte, acolo unde era mai greu, dar poporul era convins că în luptă se găsesc şi îngerii lui Dumnezeu, arhanghelul Mihail, ori sfinţii militari, precum Sfântul Gheorghe sau Sfântul Dimitrie şi alţii. Luptele lui Ştefan erau luptele pe care Dumnezeu le voia. Ştefan însuşi se socotea slujitorul lui Dumnezeu şi împlinitorul voii Lui. Înfrângerile erau pedeapsă divină pentru păcate. Concepţia lui Ştefan era profund creştină, de om pământesc aflat sub greutatea vieţii şi a păcatului, de om cu misiune specială, destinat de Dumnezeu pentru a-şi conduce poporul la libertate şi independenţă în marele concert al popoarelor. El şi-a însemnat trecerea prin lume cu nenumăratele morminte, ce arată locurile unde au avut loc lupte, prin zecile de lăcaşuri sfinte, prin cetăţi şi construcţii, dar, mai ales şi mai trainic, prin urmele rămase în memoria poporului său. S-a scris mult, dar nu s-a spus totul despre Ştefan cel Mare şi Sfânt până acum.

El rămâne, în continuare, o enigmă şi un miracol în istorie, el rămâne un punct de reper în viaţa poporului român, un model şi un prilej de bucurie pentru românii din toate timpurile şi toate locurile. În persoana lui Ştefan se întruchipează însuşi simbolul existenţei, vitejiei şi unităţii noastre româneşti. Nu este român, care să-l conteste; nu este român, care să nu i se închine cu veneraţie; nu este român, care să nu-şi simtă sufletul vibrând în faţa mormântului de la Putna; nu este român, care să nu se simtă mândru, când precizează că este din Ţara lui Ştefan-Vodă. S-au scurs cinci sute de ani de la trecerea lui spre cele veşnice, dar memoria lui rămâne la fel de vie şi mobilizatoare pentru toţi românii de aici şi de pretutindeni. Întotdeauna umbra lui a vegheat la suferinţele şi la bucuriile poporului român. Bătrânul stăpân al Moldovei a plâns sub cripta mormântului de plânsetul urmaşilor săi aflaţi în grele cumpene, iar la vreme de încercare duhul lui a luptat alături de români pentru apărarea cauzelor sfinte naţiei.”

*

Cuvinte părintești. Redăm mai jos câteva reflecții pline de înțelepciune ale Părintelui Cristian Deheleanu, în care încearcă să inventarieze ceea ce a învățat dânsul de la viață:

,, ♦Am învățat că o lumânare poate aprinde mii de lumânări. Un singur om poate schimba o generație… Mă strădui să împrăștii lumina.♦ Am învățat că dacă lași toate căruțele să ți-o ia înainte nu vei mai putea înainta de praf…♦ Am învățat că scopul primordial al vieții mele nu este să conduc firme, să dețin doctorate, să am vacanțe în insule exotice, ci să fiu un creion ce scrie povești pentru Dumnezeu. ♦Am învățat că pot să nu ajung erou. Dar acolo unde sunt, trebuie să îmi fac datoria! ♦ Am învățat că trebuie să învăț din greșelile altora. N-am timp să le fac eu pe toate! ♦Am învățat care este cel mai mare păcat: să nu îți dai seama că trăiești în păcat. Să faci răul crezând că faci bine. ♦Am învățat că viața este ca marea: nu îi pasă că nu știi să înoți! ♦Am învățat că nu doar sufletul e prețios. Ci și trupul. E pahar de unică folosință. Dacă nu ai grijă de el la tinerețe, vei regreta amarnic mai târziu. ♦Am învățat că atunci când orgoliul strălucește prea tare, orice înțelepciune se întunecă. Și unde lipsește înțelepciunea, domină prostia. ♦Am învățat că inima nu e vie dacă pulsează numai sânge. Ci dacă pulsează și dragoste ! ♦Am învățat că lumea nu se cucerește cu sabia sau cu forța. Ci cu dragostea. ♦Am învățat că arătatul cu degetul poate ucide. Nu doar pe cel arătat…! ♦Am învățat că dacă vrei să faci ceva, vei găsi o cale. Dacă nu, vei găsi o scuză…♦ Am învățat că Dumnezeu ne dă copii nu ca să umplem planeta, ci ca să putem simți la microscară ce trăiește El la macrocosmos! ♦ Am învățat că părinții buni dau copiilor și rădăcini, și aripi. Rădăcini ca să nu uite unde au casa, și aripi ca să nu uite unde e Cerul. ♦ Am învățat cum arată fericirea. Privește în ochii unui cerșetor după ce i-ai oferit o bucată de pâine”.
*

Sunt singur. Printre manuscrise am descoperit o poezioară compusă în 1987, având acest titlu. Iat-o:

 

Sunt singur, Doamne, și mi-e frică,

De plumbii puși în seama mea,

De ce ar fi la  o adică,

De am scăpa din grija Ta!

 

Sunt singur, Doamne, și mi-e teamă,

De lujerul ce este-n noi,

De cei ce vor să-i facă seamă,

Prin arme, sânge și război!

 

Sunt singur, Doamne! Mi-e urât

De-nstrăinare, de ocări,

De alergare după vânt,

De fumul bietelor visări!

*

Prof. Dr. Pătru Meilă(completare). Despre regretatul profesor universitar și medic pediatru de renume, originar din Malovăț, fostul director al Spitalului ,,Gr. Alexandrescu” din București, am mai scris. Răsfoind recent filele de jurnal, am găsit o însemnare despre dânsul din 3 decembrie 1987, pe care  o redau mai jos. Discuția cu dânsul s-a derulat în biroul dumnealui din incinta amintitului spital. În zilele precedente se petrecuse o crimă la Craiova. Protipendada de partid a județului organizase o partidă de vânătoare. Un oarecare Cojocaru, la origine învățător mehedințean, ajuns demnitar politic cu funcție înaltă la Craiova, fusese împușcat mortal de prim-secretarul județului, din greșeală, la beție. Domnul Dr. Meilă m-a întrebat ce știu despre această întâmplare, fiindcă în presă nu se scrisese nimic. I-am relatat cele ce auzisem și eu, încheind cu remarca: ,,,,- Dacă s-ar fi mulțumit cu funcția lui modestă de învățător, poate ar fi fost mai fericit! Ar fi mâncat o pâine mai mică și mai neagră, dar, poate, n-ar fi murit împușcat ca un câine!”

Domnul Meilă a lăcrimat și mi-a spus: ,,- Părinte, mi-ați atins o coardă sensibilă! Să știți că eu am avut șanse mari în viață! Vreo zece ani am fost medic la Spitalul Comitetului Central, la clinica de copii. Mi s-a propus, repetat și insistent, să intru în Ministerul de Externe sau la Departamentul Securității. Aș fi colindat lumea! Am refuzat categoric. Am preferat să rămân medic, cel mult profesor. Am fost și sunt un om fericit și nu regret că am refuzat atunci. Am posibilitatea să fac ce-mi place, ce știu, ce pot. Când pun mâna pe un copil, simt cum iese din mine ca un efluviu de energie, de putere benefică și-mi zic atunci: ,,Copilul acesta trebuie să-l salvez, nu trebuie, nu poate să moară!” Și mă lupt cu moartea și-i salvez viața. Am salvat mii de copii de la moarte și în felul acesta am mulțumirea sufletească supremă, pe care nu mi-ar fi dat-o nimeni și nimic altceva de a fi valorificat harul lui Dumnezeu ce mi-a fost dat mie odată cu pasiunea de a fi medic!” O mărturie de suflet, care merita a fi consemnată și amintită!

*

Prințesa Diana. Buna-cuviință ne-a făcut să privim cu prudență elogiile exagerate ce s-au adus unor personalități din zilele noastre. Știm cu toții ce a însemnat cultul personalității în varianta românească și acum, la mai mulți ani de la explodarea baloanelor de săpun, ne întrebăm cum a fost posibil să ne pierdem capul atâția dintre noi în tot felul de manifestări grotești, ce aveau drept scop preaslăvirea unui semen de-al nostru. Omul perfect este un ideal greu de atins și nu cred că vreodată cultul personalității, în formele pe care noi le practicăm în secolul nostru, va desemna cu adevărat omul perfect.

Lady Diana a trecut dincolo în urmă cu mai mulți ani. Greu de crezut, dar adevărat. Ne obișnuisem cu ea pe ecranele televizoarelor, pe foile revistelor și ziarelor. Ei i se adresau cele mai elogioase aprecieri. Ea era socotită cea mai frumoasă femeie din lume, cea mai inteligentă, cea mai bogată. Ea avea cea mai mare popularitate, ea era ,,vip” - ul zilei. Publicațiile găseau un adevărat deliciu în a prezenta, pe pagini întregi, cele mai nesemnificative elemente din viața și activitatea acestei femei. În reportajele în care apărea, totul era perfect. Fiecare gest, fiecare vorbă, fiecare zâmbet sau privire erau studiate, atent regizate. O celebritate a lumii ivită prompt în topurile specifice și, după o atât de scurtă vreme, dispărută pentru totdeauna.

Dianei i s-au exacerbat meritele, dar i s-au minimalizat defectele. Ba uneori și acestea i-au fost prezentate drept merite incontestabile. Realitatea rămâne însă ceea ce este, iar o analiză lucidă și obiectivă a faptelor ne va reliefa aspecte mai puțin comentate din viața acestei femei.

Viața i-a oferit totul. A beneficiat de calități fizice, pe care puține femei le au la un asemenea nivel: frumusețe, inteligență, distincție; a ajuns soția viitorului rege al unuia dintre statele cele mai puternice ale lumii. Puține femei pot spera la o asemenea poziție socială. Avea bogăție fără seamăn. Avea familie, avea copii. Avea totul pentru a fi fericită, pentru a atinge idealul feminității.

Diana nu s-a mulțumit cu atât. A vrut ceva mai mult. Aventura pentru împlinirea unor pofte condamnate de orice morală a lumii civilizate a făcut-o să părăsească totul și să-și croiască o altă viață. Nu am ținut evidența amorezilor Dianei, dar, aflând, întâmplător, câte ceva despre dânsa, înțelegem că și aleșii inimii ei erau alții, mereu alții. Până în momentul fatal, Diana era tot într-o aventură. Soțul încă o mai aștepta, copiii tot mai sperau s-o vadă venind acasă. Diana avea totul, dar nu avea frică de Dumnezeu. Operele caritabile, făcute mai mult sau mai puțin publicitar, nu pot acoperi păcatul. Dumnezeu este milostiv, este răbdător, dar este și drept. Se va comenta multă vreme dacă moartea Dianei a fost un accident sau o crimă. Credem că ea a fost o pedeapsă divină.

Diana a avut nota zece la majoritatea aspectelor vieții ei, cu excepția moralei. Trist, dar adevărat!Dumnezeu s-o ierte!

*

File de jurnal – 31 ian. 1984. ,,Înmormântarea Părintelui Ionică Sfetcu. M-am dus de dimineață la biserică și am făcut multiple pregătiri. Am adus scaune tapițate și cuiere în altar. Pe la ora 10 erau toți preoții adunați. Menționez pe următorii: Protopopul Pufan Crăciun, Părintele Nicolae Popescu de la biserica Maioreasa din Tr. Severin, Părintele Constantin Inescu, pensionar, din Tr. Severin, originar din Malovăț, Părintele Gheorghe Sfetcu din Malovăț, Părintele Matei Gheorghe din Izvorul Bârzii, Părintele Grămescu Ioniță din Halânga, Părintele Bogățeanu din Valea Boierească, Părintele Iliescu Dumitru din Bobaița și subsemnatul.

La ora 10.30 a început slujba. Se adunase multă lume. În tot timpul slujbei au tot venit. În biserică era o aglomerație insuportabilă. Se urcaseră ciorchine în cafas, pe scări, pe bănci și în ferestrele bisericii. Curtea era plină de lume, iar pe drum erau zeci de autoturisme. Din slujbă s-a sărit mult. Protopopul a spus: ,,- De înviat nu-l înviem noi, de mântuit îl mântuiește Dumnezeu!” Am făcut însă tot posibilul, ca să se zică mai mult din slujbă. A vorbit Părintele Constantin Inescu. Cuvântul său, dactilografiat, l-am depus în volumul Scrieri, la corespondența din ziua respectivă. Eu am vorbit liber. Cred că depășisem o oră. Lumea asculta nemișcată și asta mă făcea să continui. Doar preoții intraseră în altar și începuseră bârfa. Când am intrat și eu în altar, după necrolog, protopopul nu s-a putu abține să nu exclame: ,,- Măi, frate, mi-era teamă că nu te mai poți opri, mă!”

Ne-am rânduit toți preoții și l-am sărutat pe Părintele Ionică. Convoiul a plecat apoi spre cimitir cu steagul, crucea și zecile de coroane în frunte. Sicriul era pus în car. La cimitir Părintele Ionică își pregătise mormântul de vreo 2-3 ani. O bordură de ciment cu gard de fier împrejmuiește locul. O cruce mare de piatră cu mozaic străjuiește. Părintele cu Doamna sunt fotografiați. Sub numele lor scrie: ,,Ne naștem să murim, murim ca să trăim în veșnicie!”

Înhumarea a fost emoționantă și a stors multe lacrimi.

Dumnezeu să te ierte, Părinte Ionică!

Părintele Nicolae Popescu i-a spus protopopului: ,,- Să-i aduci într-o zi pe ceilalți preoți și să le arăți model de cimitir la Bârda!”

De la cimitir pe preoți i-au luat două autoturisme ,,ARO”. Eu am mers pe jos.

La pomană a fost pregătire mare. Au participat vreo 350 persoane. Pregătirea a impresionat pe preoții de la oraș. Părintele Nicolae Popescu regreta că nu luase și soția, ca să vadă și dumneaei cum trebuie să facă, atunci când și dânsul va muri. A spus apoi că-l invidiază pe Părintele Ionică pentru că a avut ,,baftă” de așa înmormântare. Toți au înfulecat cu lăcomie. Eu n-am mâncat și n-am băut nimic. Doamna Cornelia, fiica Părintelui Ionică, m-a sărutat, spunându-mi că nu i-a fost dat să audă până atunci o predică mai frumoasă și mai cultă ca a mea. E profesoară la Cluj.

Din timpul slujbei, Părintele Dumitru Iliescu a plecat la Albici Luță și i-a făcut înmormântarea. Acest om a ucis în urmă cu 10-15 ani pe vecinul său Dumitru(Mitru) Stoica. A fost condamnat fiul său cel mare la închisoare opt ani. Acum 2-3 ani i-a murit un copil, iar el a murit negrijit la 60 de ani cu blocaj de rinichi.

La Izvorul Bârzii a fost găsită o femeie moartă în câmp. Fusese la un praznic și de acolo plecase cu un cioban de la C. A. P., cu care trăise de vreun an. După ce a profitat de ea, ciobanul a plecat înainte. Dimineața au găsit-o însă moartă.

Seara am văzut prima parte a piesei lui Shakespeare, Antoniu și Cleopatra,la televizor”.

*

Ajutoare și donații. În această perioadă parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații astfel:Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(AG): 700 lei(pentru Psaltire); Un enoriaș, care nu vrea să i se știe numele, a achitat mâncarea ce-o vom duce la Azilul de la Bâcleș: 640 lei; Domnul Câtu Alexandru din Tr. Severin: 200 lei; Doamna Ionescu Floarea din Câmpina(PH): 150 lei; Doamna Cioloca Polina din Timișoara, fiică a satului Bârda, Doamna Vâlsan Maria din Tr. Severin, Doamna Brucă Petria din Tr. Severin: câte 100 lei; Doamna Filip Cornelia din Tr. Severin, Doamna Toma Valentina din București și Domnul Enea Mihai-Giulian din Tr. Severin: câte 50 lei.

Domnul Meilă Pantelie din Malovăț a mai adăugat 60 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 70 lei.

Domnul Borcilă Dumitru, aflat temporar în Italia, consilier parohial, a achiziționat și trimis la biserică 3 (trei) cărucioare cu rotile noi, în valoare de 3.000 lei. I s-au alăturat Domnul Orodan Dumitru-Claudiu, Domnul Pau Dumitru și Domnul Ștefu Constantin din Malovăț, care au donat fiecare câte un cărucior cu rotile second-hand, puțin folosite. Toate șase le vom dona Azilului de bătrâni din Cujmir. Cei 40 bătrâni de acolo aveau un singur astfel de cărucior și acela defect.
Domnul Tănase Aurel din Germania, fiu al satului Bârda, a donat un set complet de covoare noi  pentru biserica de la Bârda, în valoare de aprox. 3.000 lei.  Deși cele vechi aveau doar câțiva ani, iată că biserica ni se înnoiește din nou.

Doamna Cola Emilia din Bârda a donat un televizor pentru Azilul din Bâcleș. Am mai cumpărat unul, așa că din cele patru solicitate avem deja jumătate!

Dumnezeu să răsplătească însutit și înmiit tuturor celor de mai sus!

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel:Unde-s holdele, Bădie…? în ,,Națiunea”, București, 18 iul. 2023, ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro); Secetă și pârjol, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXV(2023), nr. 1188(27 iul. ), p. 12;,,Scrisoare pastorală” – 496, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 27 iul. 2023, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); ,,Trecut-au anii….!”  în ,,Națiunea”, București, 29 iul. 2023, ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro); Fântâni înfundate, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XV(2023), nr. 1189(3 aug.), p. 12;

Parohia noastră a republicat lucrarea Gh. Duncea, Tudor Vladimirescu, așa cum l-am cunoscut.

Domnul Căprioru Dan-Alexandru din Tr. Severin a cumpărat de la parohia noastră 50 ex. din cartea lui Gh. Duncea, T. Vladimirescu, așa cum l-am cunoscut, pentru a dona-o conjudețenilor săi. Dânsul face parte din grupul de ,,panduri”, pe care-i vedem la toate manifestările culturale mehedințene, îmbrăcați și înarmați așa cum erau pandurii lui Tudor. Iată că o activitate de reprezentare poate deveni și o activitate de răspândire a cunoștințelor istorice și de întărire a sentimentelor patriotice. Îi mulțumim!

*

Simpozioane. Preotul Dvs. a fost invitat la câteva simpozioane, astfel:

►Duminică, 16 iulie, la Mehadia se vor desfășura festivitățile prilejuite de cei 700 ani de la prima atestare documentară a localității. De dimineață Prea Sfințitul Episcop Lucian cu un sobor de preoți vor oficia Sf. Liturghie, iar după-amiază, începând de la ora 13 se vor desfășura lucrările unui simpozion dedicat istoriei acestei localități, la care vor participa istorici și oameni de cultură din Banat și din țară. Primăria Mehadia l-a invitat și pe preotul Dvs. ca să le vorbească de istoria lor, știut fiind că a studiat cele peste 1.100 documente ale Protoieriei Mehadia din perioada 1780-1885, a realizat trei cărți(Studii și documente privind Istoria României. Banatul, vol. I-III) și o teză de doctorat. Este în temă!

►Simpozionul de la Vidin și cel de la Rm. Vâlcea s-au amânat pentru toamnă.

*

Zâmbete. ☺Doctorul mi-a dat şase luni de trăit, dar când a văzut că nu pot să plătesc onorariul, mi-a mai dat şase(Walter Matthau); ☺  Mă duc la Boston să-mi văd doctorul.E un om foarte bolnav  (Fred Allen)☺După o anumită vârstă, dacă nu te dor toate alea când te trezeşti, înseamnă c-ai murit(Mark Twain)☺Din toată suflarea omenească, medicii sunt cei mai fericiţi: lumea le trâmbiţează izbânzile, pământul le acoperă greşelile(Francis Quarles)☺Medicii cred că, mulţi pacienţi care pur şi simplu au plecat dezamăgiţi înainte să mai intre la consult sau după prima consultaţie şi n-au mai revenit, au reuşit să se vindece! (Don Herold); ☺Vai de medicul care nu poate prescrie un tratament costisitor unui pacient bogat(Sydney Tremayne); ☺ Fiecare om care se simte bine, e de fapt un bolnav care se neglijează(Jules Romains).

*

Excursii-Pelerinaje. ►Joi, 6 Iulie, parohia noastră a organizat o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Malovăț - Tr. Severin - Cerneți - Strehaia - Gura Motrului - Craiovași retur. Au participat 41 persoane din Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Cocorova și Colibași.

La Tr. Severin am participat la o parte din Sf. Liturghie și am admirat monumentala arhitectură și pictura splendidă a noii catedrale episcopale. La Cerneți am vizitat Mănăstirea Sf. Treime(sec. XVII), o adevărată bijuterie a artei. Preotul le-a povestit participanților cum, pe vremea când era elev, a vizitat acea mănăstire, care era pe atunci o ruină. Intrau caprele pe ferestre și pășteau iarba crescută printre dalele pavajului. Acoperișul era în parte prăbușit sub povara pământului și crengilor adunate de berzele care-și făcuseră cuib acolo. În ultimii ani mănăstirea a fost complet renovată, se slujește în ea zilnic, există acolo un număr de viețuitoare. În curtea mănăstirii Prea Sfințitul Episcop Nicodim a construit și un cenotaf(mormânt gol) din marmură pentru Tudor Vladimirescu. Singurul mormânt de acest gen dedicat marelui erou.

La mănăstirea Strehaia am admirat biserica mănăstirii,  curtea domnească din apropierea ei, acolo fiind reședință domnească încă din vremea lui Mihai Viteazul. Mănăstirea a fost complet renovată în ultimii ani, iar Prea Sfințitul Episcop Nicodim a construit și acolo un cenotaf din marmură dedicat voievodului Mihai Viteazul.La Mănăstirea Gura Motrului n-am mai recunoscut nimic din ceea ce am văzut în urmă cu 40 de ani, când am făcut acolo un alt pelerinaj. Totul e renovat, clădiri noi s-au construit. Cred că bătrânul stareț și filozof de altădată Arhim. Eufrosin Poteca ar fi invidios dacă și-ar vedea așezământul astfel împodobit.

La Craiova am vizitat biserica Madona Dudu, monumentală construcție olteană, cu veche istorie legată de însăși istoria Craiovei, cu o activitate culturală și pastoral-misionară de excepție în peisajul spiritual al Olteniei. Acolo a fost cântăreț Constantin Brâncuși în tinerețea lui; acolo a fost hirotonit preot, în 1977, semnatarul acestor rânduri de către regretatul mitropolit Nestor Vornicescu. Catedrala mitropolitană a impresionat în mod deosebit pelerinii noștriprin podoabele arhitecturale și pictura de excepție. Acolo a fost hirotonit diacon, în 1976, semnatarul acestor rânduri de către regretatul patriarh Teoctist Arăpașul, pe atunci mitropolit al Olteniei.

Am vizitat centrul orașului, apoi am descins la Mănăstirea Jitianu, din suburbia de sud a Craiovei. Și acolo am constatat schimbări majore față de ceea ce era în urmă cu patru decenii.

La Mănăstirea Bucovățul Vechi-Coșuna și la Seminarul Teologic semnatarul acestor rânduri le-a povestit participanților multe amintiri ale sale de neuitat din viața de elev seminarist. Directorul seminarului l-a condus apoi pe preot în incinta școlii, prezentându-i noua clădire și amenajările care au transformat locașul într-o instituție de învățământ modernă.

A fost o excursie-pelerinaj reușită, de neuitat. Ce-i drept, la cea din 4 iulie 1987 au participat 150 persoane numai din Malovăț și Bârda…! Câte bumbăceli am luat pentru aceea…! Chiar în seara din ajun șoferii de la ONT, care mai fuseseră cu noi în alte pelerinaje, au fost chemați la partid să dea cu subsemnatul. Se primise de la Malovăț reclamație că preotul face ,,propagandă anticomunistă” în autocare, în timpul excursiilor! S-a permis deplasarea, cu condiția ca să fie infiltrat și un om de încredere al stăpânirii, care să raporteze tot ce vorbește și face preotul…!Lume, lume și iar lume!

►Pentru marți, 25 Iulie, cu prilejul Sf. Ana, hramul Mănăstirii de la Orșova, parohia noastră pune la dispoziție celor interesați un autocar. Așadar, în mod gratuit, cine dorește să meargă, este binevenit, cu condiția să se înscrie mai înainte, pentru a nu depăși capacitatea autocarului.

►Pentru marți, 29 August, cu prilejul hramului Mănăstirii Topolnița, parohia noastră pune la dispoziție celor interesați un autocar. Așadar, în mod gratuit, cine dorește să meargă, este binevenit, cu condiția să se înscrie mai înainte, pentru a nu depăși capacitatea autocarului.

►Pentru joi, 31 August, organizăm o excursie – pelerinaj pe următorul traseu: Malovăț -Tr. Severin - Mănăstirea Vodița - Mănăstirea Orșova - Mănăstirea Mraconia - Valea Dunării - Mănăstirea Nera - Mănăstirea ,,Sf. Ioan” - Moldova Nouă – Oravița - Mănăstirea…. – Bozovici - Mănăstirea Putna - Cascada Bilgăr – Orșova - Tr. Severin-Malovăț. Prețul:   60 lei/pers.

*

Lucrări la cimitir. Timp de două zile, Domnul Primar Ing. Ion Michescu a mobilizat 18+20=38cetățeni și a făcut curățenie exemplară la cimitirul din Malovăț. Dumnealui le-a asigurat masa și băutura în zilele respective. Erbicidasem mai înainte, dar, din cauza ploilor îndelungate, iarba fusese prea mare. Se uscase și cimitirul arăta urât. Acum arată ca o adevărată grădină. Mulțumim cordial Domnului Primar, în numele întregului sat, pentru ajutorul ce ni l-a acordat și de data aceasta! Răgușea popa și nu reușea să mobilizeze atâția oameni de bine! Rugăm, totodată, pe toți enoriașii parohiei noastre să-și facă timp și să meargă un ceas pe la morminte și să le sape, ca să nu arate ca locuri părăsite. Ați avut prilejul în pelerinajele care le-am făcut să vedeți cimitire cu adevărat îngrijite, modele demne de urmat.

*

Înmormântări. În ziua de 4 Iulie am oficiat slujba înmormântării pentru Luca Ana(91 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!

*

Program. În cursul lunii August avem următorul program de slujbe: 5 Aug.(Bârda-Malovăț); 6 Aug.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 10 Aug.(spovedit și împărtășit în Bârda, la biserică și în sat); 11 Aug.(spovedit și împărtășit în Malovăț, la biserică și în sat); 12 Aug.(Bârda-Malovăț); 13 Aug.(Malovăț); 14 Aug.(spovedit și împărtășit copiii în Malovăț); 15 Aug.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 19 Aug.(Bârda-Malovăț); 20 Aug.(Bârda ); 26 Aug.(Malovăț-Bârda); 27 Aug.(Malovăț); 29 Aug.(Schitul Topolnița) În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele Dumneavoastră!  

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda