Timp de ani de zile anumite sectoare economice au beneficiat de scutiri, facilități, scheme de ajutor și alte astfel de stimulente fiscale care au dus implacabil la diminuarea veniturilor bugetare, adică mai puțini bani pentru școli, spitale și străzi.
Și așa România suferă din cauza aparatului
administrativ supradimensionat, care a dus la creșterea cheltuielilor bugetare,
și așa suntem lideri mondiali la criminalitatea fiscală; atât a mai trebuit, să
existe și scutiri, facilități și scheme de ajutor care au redus dramatic
veniturile bugetare.
Întrebarea care trebuie pusă, privind în urmă, este
de ce doar anumite sectoare au beneficiat de aceste „pensii speciale”, restul
sectoarelor făcând obiectul discriminărilor, distorsiunilor și inegalităților
fiscale.
V-ați întrebat cum au apărut aceste scutiri,
facilități și scheme de ajutor doar la unele sectoare? Întrebați prietenii lor,
politicienii, care au susținut necesitatea lor, fără niciun studiu de impact.
Ați verificat dacă sectoarele care au beneficiat de scutiri, facilități și
scheme de ajutor chiar au avut nevoie de ele?
Adică să ne înțelegem, sunt sectoare economice care
au crescut cât au putut prețurile bunurilor și serviciilor vândute ducând la
inflația înfricoșătoare din 2022 și care – ha, ha! – au beneficiat și de
scutiri, facilități și scheme de ajutor. Sunteți îngrijorați că retragerea
acestor scutiri, facilități și scheme de ajutor va duce la falimentul
companiilor care au beneficiat de ele?
Păi este mai bine să se ducă în faliment companiile
care nu știu să lucreze decât dacă primesc scutiri, facilități și scheme de
ajutor și să lase să se dezvolte companiile care fac afaceri și își plătesc
corect taxele, impozitele și contribuțiile către statul român.
Nimeni nu contesta faptul că România are o
fiscalitate exagerată, mecanisme învechite de colectare a taxelor și
impozitelor și o administrație publică care înghite bani fără niciun fel de
control. Dar aceste lucruri nu se rezolvă printr-un sistem de „pensii speciale”
acordate unor sectoare privilegiate, lăsând celelalte sectoare să ducă greul
economiei. A venit momentul zero, de reformă și consolidare bugetară, de la
care economia României să repornească strategic.
România a ajuns îndatorată la 50% din PIB, cu lipsă
cronică de bani în contul curent și cu un deficit de balanță comercială care a
crescut cu 50% în ultimii 3 ani. Și asta s-a întâmplat nu din cauza
politicienilor care se dau economiști, ci din cauza economiștilor care se dau
politicieni.
Autor:
Dragoș Damian
Sursa:
Redacția 9
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu