Se prăbușesc clădirile lumii?

 

                                                                                  de Gheorghe Pârja

Suntem amenințati cu schimbări din toate părțile. Cu rotirile politice ne-am obișnuit. Pleacă unii, vin alții, iar problemele esențiale rămân cam aceleași. Aceste schimbări sunt făcute de oameni și avem spre cine arăta cu degetul. Ce ne facem când este vorba de schimbarea vremii? Adică cu încălzirea globală. Considerată uneori ca o propagandă a unor state împotriva altora. Când auzim de topirea ghețarilor nu tresărim, deoarece fenomenul are loc departe de noi. Dar din ce în ce mai mult simțim această agresiune pe casele noastre, pe livezile noastre, pe câmpurile care suferă de apă, ori de prea multe puhoaie. Am prins și eu la sat vijelii, fulgere, tunete, ploi torențiale. Dar cele pe care le trăim sunt nefiresc de violente. Cum mersul vremii pe aici îl cunosc de multă vreme, pot face comparație.

Nu am prins, într-o viață de om, vremuri atât de răsucite. Deși au mai fost. Acum, omenirea este asaltată de vești legate de dezastre naturale și ecologice. Cu recorduri de temperaturi care țin primele pagini ale presei. Sau cu extreme. Am răsfoit ziarele foșnitoare și cele online și am aflat știri îngrijorătoare. Mi-a atras atenția că lumea se confruntă cu distrugerea arhitecturii. Încălzirea globală modifică structura solului, ceea ce duce la crăparea zidurilor. În următorii ani, clădirile vechi de veacuri, care au supraviețuit istoriei tumultuoase, sunt în pericol de prăbușire. Marile catedrale, palate regale, alte vestigii ale arhitecturii ar putea să devină ruine? Nu doresc să produc panică, dar nici să întorc spatele unei realități care bate pas de front. Sursa de documentare este presa, dar și comentariile unor persoane care cunosc mai îndeaproape complicatul fenomen.

Marea Britanie se numără printre țările în care arhitectura suferă de pe urma încălzirii globale. Se crede că totul depinde de natura solului. Și se dau exemple din constatările specialiștilor. Din cauza căldurii, un zgârie-nori din China a început să se înmoaie. De ce numai unul? Celelalte rezistă? Un autor care semnează N.K. scrie că prăbușirea clădirilor este una dintre consecințele tăcute ale schimbărilor climatice. Recent, Marea Britanie a adus în atenția lumii posibilitatea de a rămâne fără clădirile istorice din Londra. Inginerul Lee Jones a explicat mecanismul erodării. Pricina ar fi argila, care se dilată la temperaturi înalte și se contractă la frig. Ca urmare, clădirile încep să se deterioreze. Clădirile din Londra sunt cele mai afectate de contracția argilei. Dacă până acum fenomenul nu și-a făcut simțită prezența, ipoteza britanică pare plauzibilă. Asta înseamnă că piatra și betonul au început să cedeze.

După atâta vreme de când trăiesc clădirile, abia acum le-a venit sorocul? Structurile edificiilor sunt afectate nu numai de căldură, ci și de vânturile puternice și de inundații, spun autorii articolelor care ni se livrează cu insistență. Se înmulțesc și dăunătorii din cauza încălzirii globale. Termitele, care macină lemnul, un material folosit pe scară largă în construcții, sunt des întâlnite pe vreme caldă. În urmă cu doi ani, Institutul Regal al Arhitecților Britanici a avertizat că demolarea clădirilor ar putea fi periculoasă pentru climă, deoarece carbonul este eliberat în atmosferă cu acest prilej. Arhitecții au recomandat consolidarea clădirilor. Chestiune firească pe care o știam și noi profanii. Nici lemnul nu rămâne la urmă. Sunt tăiate sute de mii de hectare în toată lumea.

Unii am învățat la școală că pădurile sunt plămânii planetei, iar distrugerea lor duce la deteriorarea mediului. Acest paradox nu este luat serios în seamă. Mă refer la campania de împădurire, care este și la noi în suferință. Ni se livrează teorii mănoase despre construirea unor clădiri verzi, cu alte surse de energie. Pledoarie pentru schimbarea modurilor tradiționale de consum al resurselor, inclusiv al apei și electricității. Unul dintre liderii industriei noi a construcțiilor este arhitectul danez Ingels. Dar vedeta noii orientări este arhitectul britanic Norman Foster. Proiectele sale se mulează pe principiile respectării mediului. A construit în New York o clădire din oțel, aproape complet reciclat și consumă mai puțină apă decât clădirile similare, deoarece folosește precipitațiile care se adună pe acoperiș. Spun cei pricepuți că și arhitectura se schimbă, se adaptează la noua climă care a năvălit peste lume. Am scris acest text pentru a sugera o atitudine mai echilibrată față de schimbările climatice. Nu cred că se prăbușesc clădirile în regim de urgență. Că temperaturile fluctuante sporesc degradarea lor este un adevăr. Dar eu nu funcționez cu termeni apocaliptici. Nu doresc să destabilizez ființa umană prin știri mai greu de verificat.

În recenta lui carte, arhitectul Mihai Pienescu, acum trăitor la Paris, cu trainice legături băimărene, scrie: „Liniște și echilibru adevărate, dar greu de simțit și ușor de ne-văzut mai ales dacă – știind cât de întortocheate și surprinzătoare sunt cărările arhitecturii, cele pure și simple – mai apar, cotidian, și babilonicii tigri din poveste.” Încălzirea globală ne face semne, dar eu propun să privim cu luciditate fenomenul. Și nu cu mâinile încrucișate.