Pe ăsta nici nu ar trebui să-l mai caute cineva prin „titlurile” obținute (nu doar cândva, ci, mai ales, cumva!)… Nu ar trebui nicidecum să ne pierdem vremea să-i citim „lucrarea” de doctorat, să o analizăm, să-i „pescuim” secțiunile, eventual compilate, plagiate… Pentru că acestui personaj, „profesor universitar-doctor”, nu doar funcția de ministru de Finanțe i-ar trebui retrasă (pagubă în guvernul-micoză!), ci și gradele profesorale și catedrele. Căci el nu face de râs doar partidul (oricum, la ce poame sunt prin formațiunile noastre, nici nu se mai observă, nu nespecialiștii, ci de-a dreptul analfabeții funcționali), nici ministerul, ca instituție reprezentată de un personaj cu un analfabetism economic avansat, ci mediul universitar… Iar Marcel Boloș (foto 2) nu ar trebui scuzat pentru faptul că toate acele aberații pe care vrea să le impună mediului de afaceri privat sunt măsuri avansate ca ministru, ca politician, ca parte a unei clici de „gheboși” în ale guvernării… Pentru că, poate mai dezastruos decât poziția vremelnică de ministru, cu tot ce incumbă acest lucru, inclusiv ca măsuri aplicate unui mediu oropsit de prea mulți habarniști și răuvoitori în ultimele trei decenii, mai grav este dară faptul că acest personaj le „descifrează” și studenților tainele economiei… Iar dacă ar fi doar un alt comunist „moștenit”, îndoctrinat și înrăit, care ar pedala în gol pe noțiunile de economie centralizat-planificată, ar fi una… Dar însăși noțiunile economice bălmăjite de acesta sunt blufate, încălecate, maltratate, fiind în sine o eroare universitară în funcție, care nu doar viciază pregătirea economiștilor și finanțiștilor de mâine, dar lovește violent în însăși osatura economiei de astăzi…
Și nu mediul de
afaceri privat ar trebui să stea să analizeze aberațiile avansate pe post de
măsuri economice de acest ministru… Ci breasla, colegii de catedră, actualii și
foștii profesori universitari, doctorii în economie, care asistă cu mult prea
multă nepăsare la călcarea în picioare a tot ceea ce au predat cândva… Căci
suntem în fața unui ministru al Finanțelor cu o evidentă aplecare retrogradă
asupra economiei centralizat-planificate, a uneia citite „pe dos” din paginile
rupte din contabilitatea unui C.A.P. socialist…
Acest ins vine cu
măsuri aberante inclusiv la nivelul bunului simț economic… Pentru că, după mai
bine de trei decenii, oricine simte diferența dintre călcâiul crăpat al
economiei socialiste, uniformizând și centralizând, nu doar nevoile, nu doar
așteptările, nu doar ideile de dezvoltare, ci însăși existența umană, și mersul,
fie și târșâit, al economiei de piață. Un mers adesea împleticit, dar nu din
cauza celor ce au ținut în viață mediul privat, iar prin acesta bugetele de
îndestulare, nu doar ale tăietorilor de frunze de prin ministere, ci ale unei
întregi țări, împleticit tocmai din cauza acelora care au dictat măsuri
economice pentru o zonă pe care nu au putut să o înțeleagă din cauza însăși
viciului lor de existență de dinainte, și, din păcate, de după ’90: propria
mentalitate. Pentru că sunt acele personaje pe care sistemul le-a rostogolit
într-un absolutism al analfabetismului funcțional și care, a priori, ar fi
trebuit „lustrate” și verificate la nivelul, nu al posibilităților lor de
absorbție a informației, pentru că uneori putința este ea însăși trecătoare, ci
a dorinței reale de a accepta o altfel de structură economică.
Or, să ajungem la mai
bine de trei decenii de la economia centralizată să avem în fața noastră un
ministru care nu înțelege mecanismele de piață liberă depășește limita de
acceptare publică. Să ai un ministru care promovează măsuri precum
diferențierea pe vârstă a capitalului social necesar înființării unei firme
este deja fractura de la piciorul pe care nu l-am amputat la timp, când alți
„specialiști” au impus cote de sănătate pe dividente, pe conturi, pe însăși
respirația unei economii și, în speță a unei națiuni… Iar ceea ce se întâmplă
acum este atât de discriminatoriu și anticonstituțional încât manuale de
economie își smulg singure paginile neatinse de mâinile unor astfel de
„doctori” în economie și profesori universitari…
Și nu doar existența
unei asemenea noi discriminări prin lege, care a ajuns un soi de măsură de
guvernare suis-generis în statul român, pe criteriile de vârstă, prin impunerea
de praguri ale capitalului social la înființarea unei firme diferențiate pe
vârste, mai mici în cazul tinerilor, aberant de mari în cazul celor mai în
vârstă, șochează în măsurile financiare și, în final, anti-bugetare (pe termen
mediu și lung, când firmele vor emigra ca sedii sociale și impuneri în alte state),
ci și alte „principii”, precum impunerea unei supraimpozitări în cazul firmelor
„prea active economic” (!), măsurate cu un soi de polonic al… rentabilității,
dar și generalizarea unui capital social de dovedire a neintenției evazioniste,
stabilit la un nivel care, chipurile, i-ar diferenția pe „cei ce înființează
firme pentru a face evaziune” (dixit același Boloș!), și multe alte, nu
încălcări de principii economice, de respect social și profesional din partea
statului, căci ar mai exista măcar un ceva de raportare la o „normalitate”, ci
aberații cu mult dincolo de simpla discriminare (pretins pozitivă) generalizată
de guvernanți în toate acțiunile lor împotriva țării.
Cezar Adonis Mihalache – Națiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu