miercuri, 6 septembrie 2023

Învățământ la vârf. Doamna Antoaneta Bolchiș, din nou acasă!

 


Să-i îndreptăm pe cei strâmbi/
Nimeni n-a știut de ce a fost pusă!

Maramureșeanca Antoneta Bolchiș zice că și-a dat demisia din funcția de secretar de stat în Ministerul Educației. Ne vine greu să credem că a făcut acest gest nobil din propria inițiativă, dacă ne amintim câtă bucurie a emanat în jur atunci când din cabinetul de psihologie al unui liceu mărunțel din județ, s-a trezit peste noapte ditamai secretar de stat în Ministerul Educației!
Mai degrabă cred că e vorba de reducerea numărului de secretari de stat în Guvernul Ciolacu, conform programului de austeritate încropit în grabă, dar care își tot amână venirea pe lume din varii motive.
Cu siguranță doamna Antoneta se afla pe lista celor care vor fi eliberați din funcții, așa că s-a gândit că dă mai bine pentru viitorul său o demisie ce vine cu puțin timp înainte de destituire.
Cum orgolioasa doamnă a fost numită pe ultima sută de metri în Guvernul Ciucă, după ce Gabriel Zetea, liderul județean al PSD, a bătut cu pumnul în masă pentru slaba reprezentare a ținutului natal în conducerea executivă a țării, putem spune că s-a aplicat principiul „ultimul venit, primul plecat”!
Cu siguranță brava Antoneta n-a fost mai slabă decât ceilalți colegi din minister, pentru că, cu 2-3 excepții, ceilalți au fost numiți după aceleași criterii politice, fără să conteze pregătirea, competența, profesionalismul și alte bazaconii de acest gen, decăzute total din rândul cerințelor necesare ocupării posturilor de conducere.
Să ne amintim doar de o întâmplare penibilă care a avut-o în prim plan pe doamna noastră. În luna aprilie a acestui an, cu ocazia lansării Raportului național privind drepturile copilului, eveniment organizat de „Salvați Copiii România”, în parteneriat cu Senatul României, Antoneta a vorbit despre accesul gratuit al elevilor la biblioteca școlară virtuală și platforma școlară de e-learning.
Singura mare problemă era că biblioteca și platforma nu existau la data respectivă și, dacă nu mă înșel, nu sunt active nici în prezent, cu toate că este un program finanțat din fonduri europene. Rănită în propriul orgoliu, Antoneta a reacționat după ce i s-a spus că a vorbit despre ceea ce nu există, spunând că „a fost o ironie, pe care nu ați înțeles-o”.
Era și greu de înțeles că ironiile se pot face de către o persoană vizibil copleșită de emoție, care citește la microfon un text în timp ce îl subliniază cu creionul ca să nu-l repete. Uneori și cei săraci cu duhul cred că sunt capabili să producă ironie. Din fericire pentru noi, doar cred.
Antoneta Bolchiș (PSD) a fost numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Educației, la începutul lunii aprilie 2022. Aceasta era psiholog școlar la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din Șomcuta Mare. Potrivit CV-ului, a fost inspector școlar pentru activități extrașcolare, cu atribuții pentru învățământ special și purtător de cuvânt la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în perioada 2019-2020.

Autor: Grigore CIASCAI


Toate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu