N-aş fi fost român, de n-aveam
daci strămoşi,
Cu turci
eram păgân, mai bine eschimoşi.
N-aş fi fost român, de n-aveam
voievozi,
Sunt lord ca şi român, dar nu m-am dus la lorzi.
Opincă mai întâi, e greu să fii ţăran,
Să ştii lucra ogorul, că nu e loc viran.
De nu era
ţăranul, nici noi nu mai eram,
Apoi a fost
oraşul, parcă ne-nstrăinam.
A fost şi
monarhie, eu n-am trăit sub rege,
Dar ştiu că
Occidentul face fărădelege,
Churchill şi
Stalin, nu-mi vor ieşi din minte,
Noi nu aveam
pe nimeni, să ne mai reprezinte.
L-aveam
pe Antonescu, român
adevărat,
Dar pentru “siguranţă”, la ruşi a fost predat.
Procesul-simulacru îl scoate vinovat
Şi apoi, la
Jilava, a fost executat.
Exact ca
Ceauşescu, o ţară de tâmpiţi,
Trăiască ţigănimea!,
că ăştia sunt uniţi.
Cu lovituri
de stat nu câştigi libertate,
Nu mai e
multă vreme, când iar vorbim în şoapte.
S-a
vrut democraţie, dar nu
ştim ce înseamnă,
Să îţi
cunoşti locul, la muncă te îndeamnă,
Nu să se-adune
proştii, să fie la
putere
Şi-apoi
să fure totul, aşa
făcând avere.
Intraţi în
Europa, suntem în ea plecând,
Nu-i
simţ de migratoare, spre
ţări calde zburând,
Se uită
totul, şi părinţi şi neam,
Se slugăresc
străinii pe care îi bârfeam.
Te-ntrebi,
ca şi român, dacă mai e
ruşine,
Pe unde te-ai
născut, n-ai
amintiri cu tine,
Chiar nu vezi că “Oculta” nu te mai vrea român?
European de
viţă şi câine cu stăpân.
Nu aş fi fost român, de nu aveam poeţi,
Contemporani
sau nu, ai de la cin` să-nveţi,
Dar nu se
mai citeşte, nu sunt în manuale,
“Patriotismul”, “Ţara”, au devenit banale.
Mai ieri era mândrie să-nveţi, să-nveţi, să-nveţi,
E mult de
vom ajunge popor de-analfabeţi.
Sunt
milioane de români, trăind de azi pe mâine,
Nu mai ştiu
unde-i miezul, când caută o pâine.
De Planul
Kalergi nimic nu ni se spune,
Că suntem
mult prea mulţi care trăim în lume.
Se caută
soluţii cum să ne mai omoare,
Guvernul
mondial înseamnă doar oroare.
Din toţi
românii ţării, români care-au rămas,
Să ne
conducă ţara, găsirăm doar un sas.
Şi-atunci
poporul ăsta, nu e de
idioţi?
Şi nu-şi merită soarta, condus mereu de
hoţi?
Cine mandat câştigă, se-apucă de îndată,
Să vândă
România bucată cu bucată
Şi niciodată
moartea n-a fost atât de vie,
Avem statut
de ţară ca mândră colonie.
N-aş fi fost român, de nu aveam un neam,
Istorie-n
vecie, cu care mă
mândream,
Sunt morţii vii şi
vii azi sunt morţii,
Prostia a
ales greşită calea sorţii.
Nu mai avem
o ţară, suntem ai nimănui,
Îndemnul
spre revoltă să îl transmit n-am cui,
Să nu ne mai minţim, prostia e stăpână,
Mi-a
mai rămas la Domnul,
rugă de moarte bună.
CONSTANTIN
MÎNDRUŢĂ
5
Septembrie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu