Președintele Klaus Werner Iohannis va conduce, în perioada 18-22 septembrie 2023, delegația României la cea de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, care se va desfășura la New York, în SUA. Potrivit Boarding Pass, Administrația Prezidentială a închiriat pentru această deplasare un avion de lux de mici dimensiuni: Bombardier Global 6000. Costul închirierii unei asemenea aeronave, potrivit site-urilor de profil, este între 10.000 și 15.000 de dolari pe oră de zbor.
„PE SCURT: domnul președinte zboară duminică, 17
septembrie 2023, de la Sibiu spre aeroportul Teterboro de lângă New York (SUA)
pentru a participa la Adunarea Generală a ONU. Și de această dată Administrația
Prezidențială a închiriat un avion de la Global Jet Luxemburg, unul de tip
Bombardier Global 6000 care poate transporta maximum 13 pasageri. Durata
zborului dintre Sibiu și Teterboro (SUA), ce va fi operat fără escală, va fi de
aproximativ opt ore și 40 de minute. În ultimii ani, președintele a mai zburat
în SUA cu avioane similare acestuia, dar produse de Gulfstream și Dassault,
închiriate tot de la Global Jet Luxemburg”, se arată pe pagina de Facebook
BoardingPass.
Administraţia Prezidenţială explica în luna martie
2023 închiriază avioane private din
cauza „lipsei unei aeronave dedicate transportului aerian al demnitarilor de
nivel înalt” care „generează probleme operaţionale, ineficienţă economică şi
mai ales prejudicii de imagine pe plan extern”.
Instituţia explică, însă, că detaliile zborului,
costul acestuia şi ruta sunt clasificate, potrivit legislaţiei în vigoare.
În ceea ce priveşte selecţia aeronavei pentru
executarea zborului special, precizăm că tipul aeronavei este stabilit în
funcţie de opţiunile disponibile şi de specificul misiunii, care determină
capacitatea de transport şi raza de acţiune (scurt, mediu sau lung curier), iar
Serviciul de Protecţie şi Pază verifică îndeplinirea condiţiilor de siguranţă
şi securitate aeronautică impuse de legislaţia aferentă executării zborurilor
speciale”, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.
Sursa: NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu