duminică, 3 septembrie 2023

Zilele comunei Copalnic Mănăștur, ediția 2023


 E un firesc al eleganței manifestărilor culturale care poartă amprenta intelectualității din Copalnic Mănăștur, o lume în care sărbătorile comunității au o nuanță de parfum interbelic.

Așa a fost ziua de ieri, la Căminul Cultural ”Marieta Anca”, unde s-a proiectat un splendid film documentar, realizat de Florin-Vasile Pop, despre istoria familiei Anca din localitate. Ultimul descendent pe linie artistică, dirijorul Lucian Anca a fost cel care, în cadrul filmului, a condus publicul prin fabuloasa istorie a acestei familii.

Recitalul la pian al talentatului Grigore Zeno Chira, cel al flautistei Francesca Rozenbaicher, momentul sopranei Dorina Cheșei, cel al tinerei Bianca Suciu, care a interpretat celebra piesă ”Ionel, Ionelule”, compusă în Copalnic-Mănăștur, precum și expoziția pictoriței Iolanda Gherghel au dat manifestării o energie și o noblețe aparte.

Toate acestea sunt, până la urmă, gesturi necesare de recuperare a memoriei culturale a comunei Copalnic-Mănăștur. Admirabil public, impecabilă organizare! Și bucuria noastră de a vedea interesul pentru lectura revistei ”Nord Literar”.

Dana GAGNIUC BUZURA














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu