de Radu Botiș /UZPR
Sufletul
are sensibilități iar drumul prin viața aceasta vremelnică a fiecăruia
rămâne,poate,încrustat în mod invizibil ca o alternativa la nemurire.Viata
pamaneasca privită în complexitatea ei este unică dacă o raportăm la fiecare
persoană însă acceptată ca un întreg al omenirii ea își are coordonatele bine
stabilite.Lumea celor care au harul de a îmbrăca în straie alese cuvântul este
aceea a frumosului prin excelență pentru că numai sufletele sensibile își pot
contopi propriile trăiri renăscând prin cuvânt.
O incursiune în cartea 'MĂSURÂND CLIPA'', care
iese la lumină prin așezarea împreună a talanților celor două autoare,Mihaela
CD și Aurelia Oanca ne face să descoperim afinități comune,ghidate după valori
în care cu prisosință descoperim iubirea pentru sacru,prețuirea aproapelui,țara
și familia rămânând structuri de bază bine ancorate în simțămintele lor,în ceea
ce nutresc. Ce poate fi mai vibrant ,, CÂND TRECI PRIN ANOTIMPURI”:
,,Din
focul verii calde am adunat culoarea?
Și am depus-o-n
plete ce flutură în vânt,
Din brizele suave am adunat candoarea?
Ce mângâie făptura în fiece cuvânt”, ”,decât
să cuprinzi ceea ce a marcat fără îndoială Aurelia Oanca de-a lungul timpului
dar toate aceste secvențe de viață au fost adunate și bine primenite precum un
odor de preț aparte.
Ca un răspuns,asemeni unui
ecou, la trecerea aceasta inevitabilă prin acest spațiu finit,precum o mărturie
necesară curg asemeni unui firicel de apa din inima Apusenilor nostrii (ca o
frumoasă completare parcă) versurile poetei Mihaela CD :
,, Şi-am adunat, puţin câte
puţin
Scântei şi sunete de mandolină
Comori ce-al inimii foc
întreţin
Jar şi cărbuni arzând în apa lină”(poezia
Bucăţele din sufletu-mi cuvântat).
Plină de rafinament poetic
definiția,indirectă,a vieții melodios redata prin sunetele mandolinei,bogății
sufletești care și-au urzit arderea întru purificare,mulțumire dar și răspuns
ori odihnă la curgerea vremii.Obsnuim să spunem adesea că timpul trece dar oare
accentuăm suficient realitatea că viața aceasta trecătoare,finită în planul lumesc,trece
încet,încet către marele fluviu al nemuririi?Păreri împărțite vor fi din acest
punct de vedere însă încrederea în Divinitate ne dă dreptul să gândim,să punem
pe lalerul vremii încrederea că nu suntem veniți întâmplător pe pământul acesta
iar talanților pe care i-am primit în dar să le dam șansă de a odrăsli.
Iată întâlnim în această carte ca
ofranda adusă poeziei de cele două autoare care au copt pe altarul gândirii în
jăraticul aspru al propriilor simțăminte roade mănoase,formate din mărgeaua
brumei de dimineața ori din tăcerea unor nopți nedormite.Poate ziua le-a
poposit alaturi darnica intru totul cu binecuvântata lumină ori…uneori taina
este greu de vădit!Poetul este urzit să n-aibă timp,când muza îl ispitește mâna
deretică din pana-I măiastră belșug de cuvinte,sensibile,balsamice chiar iar
mai apoi daruite neconditionat tuturor.
,,Ne plânge simfonia toamnei în priviri
Şi-n suflet ne şopteşte o romanţă...
Suntem
aceeaşi, ... cei din amintiri
Ce suspinăm prin cioburi de speranţă…”
Ce
frumos tablou redat într-o formă a trecerii fiecăruia,cu desaga prea plina de
amintiri dar cu privirea ațintită neșovăielnic spre ziua de mâine ,, … prin
cioburi de speranţă…”.(din poezia ,,Cioburi de speranţa”). Probabil că
nimeni nu este grăbit să plece din viața aceasta oricâte obstacole s-ar
ivii,încercările sunt inerente,fac parte din firescul lucrurilor,vrem să ne
apropiem de perfectiune atat cât reușim și totuși simțim că mai avem atâtea de
făcut,pare-se ca timpul se condensează ori ziua trece prea grăbită,noaptea cu
,uneori,monotonia ei ne dă răgazul să cumpănim 'MĂSURÂND CLIPA'' și constatăm
că nimeni încă nu i-a stabilit unitatea de măsură.Abia acum vedem deslusit ce
înseamnă fericirea cu adevărat și prețuim cu dreapta măsură clipa prezenta?
Răspunsuri,probabil, vom afla fiecare parcurgând cartea aceasta,vom înțelege
că,nu întâmplător,două poete Mihaela CD și Aurelia Oanca au ceva de spus, ceva
mirific iar sufletele lor așezate cu totul in acest buchet de poeme.
Lecturând
cartea,cu siguranță vom descoperi imagini poetice deosebite,cu bună mireasmă in
care teme existetiale capata nuante pline de armonie,rasfatul anilor care au
trecut,bucuria vietii,increderea ca si maine vom regasi zambetul pentru
intampinarea noii zile dar si curajul de a accepta ca amintirile sunt tot ale
noastre. Las iarasi versurile care vin atât de firesc,complet și pline de sens,sa-si
urmeze firescul contempland:
,, Mai lasă-mi, toamnă, înc-o bucurie
Nu-mi rupe frunza ultimului ram
Aşteaptă-mă cu vesta-ţi aurie
Mai
lasă-i fericirii înc-un gram”.( Mai lasă-mi, toamnă!;Aurelia Oanca)
Clipă de clipă,minut de minut, căpătând
valențe aparte iarasi versurile înnobilează, starea de bine,mereu 'MĂSURÂND
CLIPA'':
,,Vă las poezia din sufletul meu
De plec
fără să dau de ştire,
Să-i
faceţi un loc într-un muzeu
Lumii să-i fie eternă oştire”.(
Testament;Mihaela CD)
La ceasuri de taina urzitori de frumos dau
frumusețe tainelor din cuvinte deschizand usi catre o lume a binelui,frumosului
si a bunei convietuiri intre oameni.
Sa fie de bun augur!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu