Cerul Schengen e încă întunecat!

 Bunăvoința scrîșnită a șnițelarilor care ne-au dat liber la cerul Schengen, mă duce cu gîndul la un ceva, încă abstract, aflat într-o ceață densă: țării mele, undeva în niște cancelarii discrete, i se pregătește oareșce, nu știm ce. Înseamnă că au nevoie de noi, ca o prelungire a mîinii lor, poate sunt niște castane de scos din foc.

Nu mă hazardez în supoziții, informațiile sunt doar cele pe care vor ei să le vedem, să le mîncăm cu pîinea noastră cea de toate zilele. Cele două războaie au încins și Europa. Celor din nordul țării le-au zăngănit geamurile în cercevele, în Delta, pescarilor li s-au prins în cârlige crapi de metal, inscripționați în slavona 9. Cei vechi retrăiesc,aproape fizic, halena și sudoriparele în supra-funcționare ale vreunui uzbek atârnând de kalașnikov.

Pînă la urmă, dacă Orbán se tot tușnădește, i-om da Ardealul, dar Transilvania niciodată.

Da, containerele burdușite cu disperați din țările sfîrtecate de războaie, continuă să sosească. Toți trag spre vest, niciunul spre îmbietoarea zemlia, de peste drum.

Un lucru e sigur: Istoria ne cam strânge la umeri. Hainele pe care ni le-a croit Dumneaei, Democrația, de după Marea Revoluție Socialistă din decembrie 1989, ne stau alandala. De aceea, cred că nu am mai văzut de atunci, croitorese pentru haine bărbătești, măcelărițe prin carmangerii și nici politicieni știind pe de rost cuprinsul tezei de doctorat.

Vecina mea, văduvă din primul război mondial, se așează la ore fixe în fața tastelor și cu un deget scămoșat scrie același text, despre că sub Ceaușescu ne era mai bine. Faptul că scrie " sub Ceaușescu", îmi stîrnește de fiecare dată imaginația.

50% dintre românii albi în cap, dar și mulți, mai tineri în acte, susțin că chiar așa a fost. Am trântit, de a sărit praful din ea, cartea de gramatică din a VIII-a. Nu a folosit la nimic. Nici ea nici altele, de învățătură. Învățătură de minte.

Cică ministru transporturilor, autostrăzilor și cărărilor de munte nemarcate, vrea să pună Pilonul II de pensii la baza podului de la Brăila.

Sincer, dar foarte sincer, mă tem de Marcel Ciolacu, despre care am aflat că lucrează la proiectul unui avion prezidențial, după poveștile tatălui său, comandor de aviație, pe care le asculta ca vrăjit, la vremea nădragilor scurți și care cînd vedea un avion pe cer, sau orice galiță zburătoare, aplauda fericit: " ni, acolo sus îi taticu mio !

Autor: Cornel UDREA