Dor de urări

 

La distanță de-o inimă de sufletul meu, câmpia albă-ntinsă pe-o aripă de porumbel privește anemonic și ascultă liturgic glasul vieții suspendate-n râpa de deasupra morții.

Ce mult a trecut de-atunci!...

Ce mult mai este până acolo!...

Noaptea rece mă zornăie la-ncheieturi. Ce-o vrea?

Noaptea poate fi și frumoasă și fără dureri. Prăpastia mândriei așteaptă dimineața să mă scape de frig. Durerile mă caută și eu fug. Fug spre bine, fug spre frumos și ele se supără foarte.

Afară ninge mărunt. Fulgi golănași și bezmetici vestesc sărbători creștine ce ni se vor șterse.

S-o creadă ei, ateii!...

Stau la fereastra inimii cu  gândul pe pervaz și colind prin emoții pe vârghina de la poartă în geana visării din decembrie.

Cum care decembrie, bă!

Decembrie al nostru, nu al lor!

Izvornița luminii.

Seara umblă iar desculță-n bulevard. Eu rămân atârnat de marginea iluziei în oftatul văduvelor fără testament.

Iubito, am să-ți trimit trei vorbe pe-un gând în așa fel să nu mă doară alintul (pe la jumatea unui zâmbet), când, în noaptea cu ghiocei în păr se sinucid vise-ntre cuvinte peste neamul  frunzelor (jucării pentru îngeraşi), ca-n venirea tăcută și rece să-ți îmblânzesc sufletul!

Se-apropie nașterea Mântuitorului.

Noi, ce facem?!

 

Puiu RĂDUCAN

09122023-B. Olănești