PASTORALA DE CRĂCIUN – ANUL DOMNULUI 2022
NAȘTEREA LUI HRISTOS,
Pogorârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ spre a ne
învăța cum să ne rugăm Tatălui din Cer
† I U S T I N
Episcop ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului
Prin milostivirea şi harul lui Dumnezeu,
Episcop ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi
dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din sfânta Episcopie a Maramureşului
şi Sătmarului,
Har, bucurie şi pace de la Părintele Ceresc, iar de
la noi părintească binecuvântare și îmbrăţişare întru Hristos Domnul și
Mântuitorul nostru!
„Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu
și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2,
14).
Iubiți slujitori ai Sfintelor Altare,
Iubit popor al lui Dumnezeu,
Tot neamul creștinesc, cel de Hristos iubitor, este
în sărbătoare mare și sfântă. Este Praznic mare, Praznic luminos, împărătesc și
dumnezeiesc, căci sărbătorim din nou Crăciunul. Crăciunul, pentru creștini,
înseamnă Nașterea Fiului lui Dumnezeu, de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria,
la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4), în peștera din Betleemul Iudeii.
Atunci, „la plinirea vremii”, durerea, suferința și
suspinul omenirii au ajuns la inima Tatălui din Cer, la „Dumnezeul milei și al
îndurării și al iubirii de oameni”. Iar Tatăl a hotărât să trimită în lume pe
Fiul Său – „Să se nască și să crească, să ne mântuiască” –, arătându-Și în chip
văzut icoana iubirii Sale veșnice, întrucât „cel ce L-a văzut pe Fiul, L-a
văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 9).
Evenimentul unic, care a despărțit istoria în două,
este și relatat cu de-amănuntul de Sfântul Evanghelist Luca, cel care descrie
atât de minunat și inspirat tot ce s-a întâmplat la Nașterea lui Hristos. Toate
acestea i-au fost împărtășite de Maica Domnului, în preajma căreia Sfântul
Evanghelist Luca a petrecut o vreme, ocazie cu care a zugrăvit și prima ei
icoană, în care ea apare purtându-L pe Pruncul Iisus în brațe, icoană numită
„Povățuitoarea”.
Aflăm, astfel, cu uimire, că, la recensământul
hotărât de cezarul August și aplicat în toate provinciile Imperiului Roman,
fiecare era îndatorat să se înscrie în cetatea sa de unde își trăgea rădăcinile
și spița neamului. Așadar „s-a suit Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în
Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din
casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită
cu el, care era însărcinată” (Luca 2, 4-5).
Toate aceste lucruri minunate s-au petrecut așa cum
au zis proorocii demult. Despre locul nașterii lui Hristos, Proorocul Miheia
scrie cu opt secole înainte, fiind inspirat de Duhul Sfânt: „Şi tu, Betleeme
Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste
Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5,
1).
Suntem tulburați cu inima și cu sufletul să aflăm,
din relatarea Sfântului Evanghelist Luca, că locuitorii Betleemului nu au
oferit găzduire bătrânului Iosif și Fecioarei Maria, căreia îi venise vremea să
nască. Ajung, astfel, în câmp, într-o peșteră, unde se adăposteau vitele; și
acolo Preasfânta Fecioară „a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut, şi L-a
înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei”
(Luca 2, 7).
Și pentru ca Nașterea Fiului Său în lume să nu
rămână necunoscută, Dumnezeu-Tatăl a trimis pe îngerul Său la păstori, să le
aducă vestea cea mare pentru întreaga omenire. Acestora „îngerul le-a zis: Nu
vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot
poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea
lui David” (Luca 2, 10-11).
De ce a hotărât Dumnezeu ca păstorii să fie primii
care primesc vestea Nașterii lui Hristos? Pe de o parte, pentru că ei,
petrecând cu turmele lor în locuri retrase și liniștite, erau cei mai receptivi
și deschiși la mesajele care veneau de la Dumnezeu, așa cum s-a și întâmplat,
de altfel. Pe de altă parte, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, avea să spună despre
Sine, în timpul propovăduirii Evangheliei: „Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul
cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11). Deci, așa cum un păstor
își iubește turma și își cunoaște fiecare oaie în parte, așa și Hristos iubește
omenirea și pe fiecare om în parte și vrea să-i salveze și să-i mântuiască pe
toți.
Apoi, spre deosebire de cei din cetatea Betleem –
care nici măcar nu au avut inima să le ofere un loc la casa de oaspeți, fiind
preocupați de înmulțirea câștigului, profitând de oportunitatea recensământului
–, păstorii, cu inima curată și bună, ascultând de glasul îngerului și crezând
acestuia, au zis: „Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce
s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut” (Luca 2, 15).
Păstorii reprezintă partea bună, blândă și curată a
lumii, a pământului. Ei îi reprezintă pe cei care ascultă de glasul lui
Dumnezeu, Îl iubesc pe Hristos și pe Preasfânta Sa Maică, Fecioara Maria, vin
la întâlnire cu El, I se închină și Îi aduc daruri sau ofrande din inimă curată
și din iubire necondiționată.
Din ținuturi îndepărtate, din Răsărit, ajung la
Ierusalim, la Irod, cei trei magi. Pentru că așa a hotărât Dumnezeu să afle și
Irod, de la magi, că S-a născut Mesia-Hristos. Apoi, conduși de steaua
minunată, care era îngerul lui Dumnezeu sub chip de lumină – precum odinioară,
când poporul ales a fost călăuzit prin pustiu, în vremea nopții, de stâlp de
foc sau lumină –, magii ajung la Betleem și, la fel ca păstorii, I se închină,
recunoscând că este Fiul și trimisul Lui Dumnezeu din Cer. Și Îi aduc trei
daruri speciale, cu o simbolistică aparte: aur, ca unui împărat, ca Aceluia ce
este „Împărat și Domn în cer și pe pământ”; tămâie, ca unui Arhiereu veșnic,
care aduce jertfă și Se aduce jertfă pe Sine Însuși pentru lume; și smirnă, ca
unui muritor, ca Aceluia ce va primi să bea paharul morții pe Cruce, pentru a
spăla cu sângele Său dumnezeiesc păcatele omenirii întregi și pentru a ne
împăca cu Dumnezeu-Tatăl, redându-ne demnitatea de fii ai lui Dumnezeu după
har.
Magii îi reprezintă pe oamenii de știință, pe
cercetătorii și savanții care ajung la Dumnezeu pe calea cunoașterii. Căutând,
urmărind și analizând, ei constată, în cele din urmă, că viața este un miracol
și o taină care nu poate fi dezlegată decât prin recurs la Scriptură și la
creștinism. Constată că lumea, cosmosul, cerul și pământul nu au apărut din
haos și la întâmplare, ci au fost create de Dumnezeu-Creatorul, într-o armonie
perfectă și de o frumusețe desăvârșită, spre a fascina și bucura ochiul, inima
și ființa cugetătoare, omul, care exclamă cu psalmistul: „Cât s-au mărit
lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut!” (Psalmul 103, 25).
Iubiți fii duhovnicești,
Am deslușit, în cele de mai sus, câteva din
momentele și tainele petrecute la Nașterea Pruncului Iisus în Betleemul Iudeii,
așa cum ne-au fost transmise de Sfinții Evangheliști. Aceste momente au darul
de a ne face părtași la tot ce s-a petrecut pe pământ, printre oameni, ca dar
venit din Cer, de la Dumnezeu-Tatăl, un dar însoțit de imne, rugăciuni și
doxologie, cântată astfel de oștirile îngerești: „Slavă întru cei de sus lui
Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).
După ce proorocii, inspirați de Duhul Sfânt, au
profețit, cu sute de ani înainte „venirea în lume a Celui Drept”, la sute de
ani după împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu, de Dumnezeu purtătorii Părinți ai
Bisericii, inspirați de același Duh Sfânt și de Sfânta Scriptură, iată ce au
glăsuit: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera
Celui Neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu Steaua
călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc Tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de
veci” (Condacul Nașterii, alcătuit de Sfântul Roman Melodul). Rare alcătuiri
imnografice cuprind, în atât de puține cuvinte, Taina Întrupării Celui din veac
– în veci, a Fiului Cel Veșnic al Tatălui, evocând fapte mai presus de fire și
de cuprinderea și înțelegerea minții omenești. Doar credința, doar mintea și
inima curățate de patimi, doar sufletul despătimit și izbăvit de întinăciunile
omenești pot să se înalțe la o asemenea altitudine duhovnicească, de neatins
altfel.
Imnograful-pictor și marele teolog Sfântul Cuvios
Ioan Damaschin (676-749) deslușește astfel Taina Întrupării Domnului: „Domnul
Iisus Hristos, născându-Se din Fecioara Maria, a răsărit ca o primăvară veselă
întregii lumi și a reîntors-o la înnoire (…). Născându-Se din rătăcirea iernii
și a frigului amăgirii, ne-a adus din nou la primăvara bucuriei, asumându-Și
chipul nostru și înnoindu-l pe acesta, odată cu asumarea trupului Său” (Cuvânt
la Nașterea Domnului).
În continuare, Sfântul Ioan Damaschin arată că,
venind în lume, Hristos tuturor toate S-a făcut și a împlinit legea omenească:
„El a primit să se scrie Maica Sa în condicile romanilor; ca aşa, pe noi, cei
ce ne-am făcut de voie robi făpturilor, în dar să ne mântuiască, ca numele
nostru în ceruri să se scrie şi robi adevăraţi ai Săi să ne facă. Ca prin
scrierea aceasta să se facă arvună de bună rânduială a lumii. Pentru aceea şi
El a dat voie stăpânirii romane să-L scrie şi pe Dânsul spre adeverirea şi
întărirea legilor. Atunci legea împăratului stăpâneşte, când împăratul cel ce legiuieşte
împlineşte şi el legea sa” (Cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin la sărbătoarea
Nașterii Domnului).
Cu câtă claritate explică Sfinții Părinți rațiunile
divine pentru care s-au împlinit toate, așa cum se cuvine. Fiul lui Dumnezeu,
Cel necuprins cu mintea și neatins de mâna omenească, a primit să Se coboare de
pe tronul slavei Sale și să ia trup omenesc, trăind toată viața noastră, cu
toate stările ei, de la naștere la mormânt. Deși S-a întrupat în chip
suprafiresc, „de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”, sub adumbrirea puterii
Tatălui, totul după aceea părea să fie normal și firesc: Fecioara devine
însărcinată; naște când sosește vremea nașterii (la nouă luni); Copilul este
alăptat firesc, este înfășat în scutece modeste; crește firesc, în lumina, bucuria
și dragostea mamei Sale, fiind supus și ascultător: „Iar Copilul creştea şi Se
întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra
Lui” (Luca 2, 40); Apoi primește botezul lui Ioan, conform Legii Vechi, la 30
de ani; propovăduiește Evanghelia și face minuni nenumărate, care Îi arătau
puterea și dumnezeirea, Apostolii mărturisind credința lor: „Tu eşti Hristosul,
Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16).
În intimitate, în fața apostolilor, Și-a arătat
umanitatea: a flămânzit, I-a fost sete, a fost plin de bucurie pentru succesul
lor în prima misiune de probă, a plâns în mai multe rânduri, a fost trist, a
fost mâhnit și de puține ori mânios, a iubit în chip divino-uman, a zâmbit –
nimeni însă nu L-a văzut râzând – a suferit, a pătimit, S-a răstignit și, în
cele din urmă, a murit pe cruce. Totul făcea parte din viața obișnuită și
aparent firească. De abia cu Învierea cea de a treia zi va reintra în Slava Sa
dumnezeiască, pe care a avut-o la Tatăl mai înainte de a fi lumea.
Iată cum tâlcuiește Sfântul Cuvios Ioan Damaschin
asumarea chipului celui căzut și a trupului omenesc: „Într-o peşteră mică a
primit a Se naşte Stăpânul, Cel ce nicăieri nu este încăput şi Care are scaun
cerul, şi pământul aşternut picioarelor. Ca pe omul cel căzut în mare cădere şi
care s-a făcut peşteră tâlharilor, prin schimbarea chipului, prin lucrarea cea
dumnezeiască să-l îmbrace în podoaba cea mai strălucită a frumuseţii de a doua
oară” (Cuvânt la Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului).
Sfinții Evangheliști și Sfinții Părinți sunt
învățătorii și luminătorii noștri, pentru că ei au fost de Duhul inspirați și
de Dumnezeu luminați și au primit, prin Revelație, darurile credinței
mântuitoare, pe care ne-au transmis-o nouă ca moștenire unică și normativă pentru
mântuire.
Dreptcredincioși creștini,
Pogorârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ și Nașterea
din Fecioară au fost însoțite de oaste cerească, îngerească. Un cor nesfârșit
de îngeri a cântat pentru prima dată imnul-rugăciune: „Slavă întru cei de sus
lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Din acel
moment, îngerii au început să se roage cu oamenii Dumnezeului Cerului și al
pământului, slăvindu-L și cerându-I pacea care vine de Sus.
Hristos Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, a venit în
lumea tulburată de asuprire, de nedreptate, de război și de ură, ca „Domn al
Păcii, Tată al îndurărilor”, cum prevestiseră proorocii: „Căci Prunc s-a născut
nouă, un Fiu s-a născut nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui și Se cheamă
numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn
al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5).
Dacă îngerii, la Nașterea lui Hristos, s-au rugat
pentru pacea lumii, războiul, însă, a pornit îndată în lumea tulburată. La
aflarea că „S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii” (Matei 2, 1), Irod cel
tulburat și întunecat a pornit cumplită moarte împotriva celor mai nevinovate
ființe – copiii, îngeri întrupați, veniți pe pământ din cerul lui Dumnezeu.
Iată cum relatează acest moment Sfântul Evanghelist
Matei: „Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi,
trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele
lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi” (Matei
2, 16).
Așadar, Tatăl Îl trimite în lume pe Fiul Său ca
„Domn al păcii”. Lumea însă Îl primește cu indiferență, ostilitate, răutate, și
pornește război împotriva Lui, arătând astfel că este sub inspirație demonică
și că nu dorește și nu așteaptă pace și armonie nici cu Dumnezeu, nici cu
semenii, ci doar război și ură. Irod cel crud și criminal lasă părinții fără
copii și poporul și țara fără viitor, smulgând din brațele mamelor pruncii care
asigurau generația următoare și, deci, vigoarea neamului ales.
Era de două ori criminal Irod. Întâi, pur și simplu,
pentru că ucide. Apoi, pentru că își ucide propriii lui supuși și frați, ducând
astfel un război fratricid, cum se întâmplă și astăzi în lume. Având în vedere
amploarea tragediei petrecute în Betleem și a tuturor crimelor pe care le-a
săvârșit Irod, ucigându-și propriii fii de teamă să nu-i ia tronul, el poate fi
considerat un monstru întunecat și vărsător de sânge.
Ca atunci, și acum, Irod cel criminal și ucigător de
vieți este printre noi. Vegheați, iubiți părinți și iubite mame, ca viața și
sănătatea sufletească a pruncilor voștri să nu fie pândite de moarte! Să nu fie
suprimate de Irodul zilelor noastre, care încearcă să smulgă de la sânul mamei,
din căldura și siguranța familiei și din iubirea și binecuvântarea Bisericii –
Mama noastră spirituală – fragedele vlăstare, spre a le arunca în întuneric și
a le duce pe calea morții. Irodul zilelor noastre, diavolul, se luptă să fure
fiii și fiicele neamului, să le cucerească inimile și să le răpească sufletele,
spre a le arunca în moartea care se ascunde sub ispitele, fascinația, jocul de
lumini, plăcerile vinovate, orbirea idolatră a consumului de distracții,
substanțe și lucruri ucigătoare și pierzătoare de libertăți și chiar de vieți.
Satana este ispititor, este fascinant, este strălucitor, fermecător; el nu mai
are figură hidoasă, ca pe vremea Sfinților Părinți, ci este luciferic, „prinț
al lumii”, este sclipitor și oferă totul. Cere, în schimb, sufletul vostru și
al copiilor voștri… Așadar: „Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru,
diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 😎.
Stați aproape de Biserica în care ați fost botezați voi și au fost botezați
copiii voștri și unde ei vor crește frumos, în libertate, normalitate,
demnitate și credință, pentru că ei sunt ai voștri, dar sunt și ai Țării și ai
Bisericii, și viitorul Neamului nostru.
Școala, în aceste vremuri, redevine o instituție
ideologizată, precum în vremea comunismului, pe care noi, cei mai în vârstă,
l-am trăit altfel. Acesta, de acum, este mult mai perfid, periculos și agresiv
decât comunismul de stil vechi. Se lucrează, pas cu pas, la reguli și legi ce
introduc, subtil, ideologiile progresiste, neomarxiste și globaliste, spre a ne
alinia la proiectul noii lumi globale, care consideră culturile naționale – pe
cele creștine, mai ales – o piedică în calea nivelării și a relativizării, a
diversității, a egalității de gen, a transgenderismului și a transumanismului.
Valorile care au creat și consacrat Europa, ca fiind
cel mai evoluat, civilizat și civilizator continent, tocmai prin promovarea
preceptelor Evangheliei lui Hristos, se doresc resetate și înlocuite prin
mișcarea globală „Cancel Culture”, adică prin cultura anulării. Totul, ar dori
ideologii acestui curent, să fie anulat, aruncat la coșul de reziduuri al istoriei
și înlocuit cu nebunia lumii fără minte și fără Dumnezeu, fără familia
firească, fără Biserică, fără Țară, fără Neam, fără rădăcini, fără cultura
creștină și credința străbună, care sunt pilonii identitari ai oricărui popor
civilizat.
Ideologiile sunt demonice, întotdeauna.
Singurele instituții care pot lupta împotriva
acestor ideologii dezumanizante sunt Familia – în general, și familia creștină
în special – și Biserica lui Hristos, care promovează libertatea, normalitatea,
valoarea eternă a persoanei umane și a familiei naturale, așa cum a fost ea
creată de Dumnezeu, din bărbat și femeie, care aduc pe lume fii și fiice,
pentru perpetuarea neamului omenesc.
Așadar, să nu deznădăjduim nici o clipă. Dumnezeu
lucrează. El a vegheat și veghează ca planul Său să fie dus întotdeauna până la
capăt. Dumnezeu a purtat de grijă, prin înger, Pruncului Iisus, așezat pe
brațele Preasfintei Fecioare Maria și sub ocrotirea bătrânului Iosif. Lucrarea
de răscumpărare și mântuire a oamenilor trebuia împlinită și Hristos, Fiul Cel
veșnic al Tatălui, a venit în lume „Să se nască/ Și să crească/ Să ne
mântuiască”.
La începutul activității Sale dumnezeiești, după ce
și-a ales cei doisprezece Apostoli, Mântuitorul Hristos, în Predica de pe
munte, i-a învățat că Dumnezeu este Tatăl nostru Cel din ceruri: „Fiți, dar,
voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel Ceresc desăvârșit este” (Matei 5, 48).
Și pentru că titlul cuvântului nostru pastoral,
trimis clerului și poporului dreptcredincios în acest an, tocmai acest lucru îl
sugerează, cunoaștem bine cu toții că rugăciunea unică rostită de către toți
creștinii de pe pământ, pe care o învățăm din fragedă pruncie, este rugăciunea
„Tatăl nostru”. Sfântă și dumnezeiască rugăciune!… Fiul lui Dumnezeu Se roagă
Tatălui pentru noi și împreună cu noi. A străbătut cerurile și a venit în lume
să ne mântuiască și să ne readucă la Tatăl, dar, înainte de a ajunge din nou la
Tatăl, ne-a arătat „Calea, Adevărul și Viața”; ne-a învățat cum să ne rugăm,
cum să priveghem, cum să călătorim prin această viață și cum să ne mântuim. El
le-a spus Apostolilor: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.
Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios” (Matei 26, 41). Ne-a arătat
când, unde și pentru ce să ne rugăm. Hristos S-a rugat împreună cu poporul în
Sinagogă, adică în locul de rugăciune al iudeilor; apoi S-a rugat în comuniune
cu Apostolii și, adesea, în momentele grele, S-a rugat în singurătate sau
isihie, în liniștea muntelui. Și de mai multe ori a ridicat, când Se ruga,
ochii spre Cer, mulțumindu-I Tatălui Său și Tatălui nostru.
Ne-a mai învățat că El este Păstorul Cel bun, care
Își pune viața pentru prietenii Săi. Că aceasta este suprema dragoste și că,
așa precum ne-a iubit El, se cuvine să fie și între noi iubire nefățarnică,
mângâietoare și vindecătoare de inimi și de suflete. Și da! Ne-a avertizat că
neamul de demoni, ispite, capcane, plăceri, căderi, trădări, lepădări, nu poate
fi biruit decât cu rugăciune și cu post. Ne-a învățat să stăm drepți, fără
clintire, în fața tuturor furtunilor și primejdiilor și chiar și în fața
morții. Ne-a spus să nu ne temem, pentru că El este cu noi: „Bucurați-vă și nu
vă temeți…!” (Matei 28, 9-10), căci, iată, „Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33),
moartea și iadul, și „cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului”
(Matei 28, 20).
Iubiți frați și surori întru Hristos Domnul,
În anul pe care îl încheiem am fost mereu împreună –
ierarhi, cler, monahi și popor dreptcredincios –, în duminici și sărbători, la
zile sfinte și evenimente bisericești importante, Dumnezeu redându-ne
libertatea și normalitatea care ne-au fost grav afectate și furate de vrăjmașul
libertății și al credinței noastre, pe parcursul anului 2021.
Acest dar, venit de la Dumnezeu-Dăruitorul, de la
Care vine toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit, a fost un răspuns
la rugăciunile noastre pline de credință și nădejde, rugăciuni pe care le-am
înălțat mereu.
Anul 2022 a fost Anul Omagial al rugăciunii în viața
Bisericii și a creștinilor și Anul comemorativ al Sfinților isihaști.
Sfânta noastră Biserică Ortodoxă și părinții
sinodali ne-au dăruit un an întreg de rugăciune cu evlavie sfântă. Am urmat,
deci, cu sfințenie, porunca Mântuitorului, de a priveghea și a ne ruga, precum
și îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Rugați-vă neîncetat. Daţi mulţumire
pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru
voi” (I Tesaloniceni 5, 17-18).
Totodată, am unit rugăciunea cu fapta bună. Căci,
iată, a fost nevoie să întrupăm credința și dragostea noastră în fapte atunci
când, la începutul anului și pe tot parcursul lui, ne-am asumat
responsabilitatea primirii fraților noștri ucraineni, refugiați din calea
războiului fratricid, ce se poartă în vecinătatea noastră între Rusia și
Ucraina. Zeci de mii de refugiați, mame cu copii în brațe și cu ochii plini de
lacrimi, au primit ajutor în hrană, medicamente, îmbrăcăminte, găzduire,
îndrumare și dragoste creștină; multă dragoste creștină, încât Biserica noastră
Ortodoxă, care a fost din prima zi în zonele pe unde treceau refugiații –
Sighet, Siret, Isaccea –, a arătat omenia, noblețea, fraternitatea și
ospitalitatea poporului român, care nici el nu o duce foarte bine din punct de
vedere material.
Dar pentru că suferința și cei în suferință presupun
să renunțăm la ceva ce este al nostru și să i-l oferim celui ce are mai multă
nevoie, am făcut acest lucru, iar România a fost lăudată în Europa și-n lume
pentru felul în care s-a comportat și a acționat în toată această perioadă,
deși a rămas cu atât. Nu a fost răsplătită lucrarea României prin intrarea ei
în spațiul comunitar Schengen, așa cum de drept și de fapt merita Poporul
Român, care se comportă atât de civilizat, nobil și demn acolo unde trăiesc
românii, în toate țările europene, contribuind la sporirea economiei și
bogăției acestora. Condamnabil gest din partea fraților europeni.
Eu, însă, Vă mulțumesc în numele lui Hristos – Care
a fost și El pribeag, trecând granița în Egipt, din calea lui Irod –, precum și
în numele zecilor de mii de mame, copii și bătrâni care ne-au bătut la poarta
inimii și au găsit-o deschisă, prin responsabilii Sectorului
Social-Filantropic, prin păstorii de suflete, prin voluntarii harnici și
neobosiți și prin credincioșii săritori și darnici. Astfel, am unit rugăciunea
noastră de anul acesta cu faptele bune, și așa ne dorește Dumnezeu.
Fiți fericiți și convinși că, primindu-i pe străini,
L-am primit pe Hristos, Care Se identifică cu toți cei în suferință!
Inspirat, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
a hotărât ca anul care urmează, 2023, să fie consacrat bătrânilor înțelepți ai
națiunii noastre, cei care, fiecare în parte, sunt istorie vie și „tezaur uman
viu”. Va fi declarat, așadar, „Anul Omagial al persoanelor vârstnice”, cărora
le datorăm comoara pe care o avem: Țara, Neamul și Biserica.
Vă îndemnăm, dragii mei, pe toți – tineri creștini,
frumoși, valoroși și credincioși; părinți responsabili și luptători pentru o
viață demnă și nobilă; și bătrâni încărcați de ani, dar și de povești minunate
și vieți curate –, să păstrați „colindul sfânt și bun” și să colindați așa cum
aţi făcut-o din moși-strămoși, în Maramureş și Sătmar, în cete – cete, în așa
fel încât cerul și pământul să fie împreună, după cum glăsuiește colindul:
„Cerul și pământul / În cântări răsună; / Îngeri și oameni / Cântă împreună”.
Îmbrățișându-Vă cu părintească dragoste întru
Hristos – Domnul, Cel născut în peștera din Betleem, Vă dorim Sfinte Sărbători
creștine, binecuvântate, luminate, adevărate și îmbelșugate, pe care să le
petreceți în pace, liniște și bucurie, mulțumind lui Dumnezeu în fiecare zi
pentru tot ce a făcut pentru noi și pentru a noastră mântuire și pentru toate
darurile pe care le revarsă asupra noastră neîncetat, în fiecare zi! Amin!
Al vostru, al tuturor, cu iubire părintească,
împreună cu voi în rugăciune,
pentru voi rugător și din nou colindător cu voi,
de Nașterea lui Hristos a anului 2022,
an binecuvântat de Dumnezeu cu pace peste
Țara noastră România, „Grădina Maicii Domnului”,
† I U S T I N
Episcopul ortodox român al Maramureşului şi
Sătmarului
Dată în reședința Noastră episcopală din Baia Mare
la Praznicul Nașterii Domnului din Anul Mântuirii 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu