Scrisoare despre dimineaţa cu miros de colindă

IUBITO, în dimineaţa în care dormeai atât de profund am deschis geamul cu vedere la viaţă

dintr-o dată-n aerul rece am simţit miros de colindă că la azima bunicii mi-a tresărit sufletul gol şi-nsetat

m-am temut că plămânii vor sta să se spargă de atâta plăcere când înmugurea ziua sub ochii umiliţi

în depărtarea timpului simţeam moartea pândindu-mi trecerea aproape

o senzaţie de inutil se zbătea prin poemele mele cuvintele refuzau să vorbească în şoapte

ca o şoaptă se înşuruba liniştea şi depărtarea-ntre noi deşi eram numai la o palmă distanţă.

(Mai ştii că atunci când te-am mângâiat am simţit că sufletul tău are uşile închise?)

Aşa a fost să fie, Iubita mea cu părul despletit pe umerii goi ţi-au scrijelit icoana pe retină

de-atunci ţi-ascund goliciunea-n toate poemele mele

rimele refuză să înnobileze versul pustiu făra tine şoaptele triste nu-şi mai cântă şoptirea

sub ochii nostri se ridică meterezele ceţii ce-nvăluie lumea ticsită de umbre pustii

sub ochii noştri, Iubito destui nu-şi mai scriu povestea trecerii prin lume şi viaţă.

(Mai ştii că atunci când am bătut la uşă, sufletul tău mi-a răspuns ocupat?)

Aşa a fost, Iubito în unica viaţă avută am făcut nudism pe pagina albă nescrisă

iar poemul rebel făcea plajă la marginea mării cu şoapte în braţe de jur împrejur

eu stăteam singur la masa de scris şi mă pregăteam să petrec de unul singur dimineaţa

de unul singur la Cina de taină să stau şi să mă vând pe nimic

nimănui nu-i mai pasă de suflet într-o lume cu franjuri de moarte la colţuri.

(Mai ştii când la miezul noptii orologiul vieţii a bătut adormirea şi golul?)

Aşa a fost în dimineaţa aceea aerul de sărbătoare a dat năvală în inima mea

iar eu mă pregăteam să trăiesc cu propria umbră rascrucea din ani

resemnat te priveam cum trăieşti o renaştere nouă

resemnat eu plecam spre poemul nescris.

Ioan Romeo ROȘIIANU