sâmbătă, 30 martie 2024

Hannibal, conducătorul cartaginez care putea să schimbe lumea antică (1)


    
I.Discutabila științificitate a istoriei

 

            Celebra afirmație socratiană „Știu că nu știu nimic” (sigur, adaug eu, G.P) este mereu actuală în ceea ce privește istoria, care taman din acest motiv n-ar trebui să facă parte din rândul științelor umaniste, ci – eventual - să fie considerată „principalul instrument politico-ideologic întru prostirea și manevrarea maselor”. Adică ceea ce au făcut din totdeauna învingătorii și despoții (istoria scrisă la comanda lor), ceea ce a devenit o regulă în toate țările bolșevizate (de pildă, în România cumpliților ani ’50, istoria oficială
era scrisă de necalificatul alogen Mihail Roller, la comanda moscoviților) și, după cum vedem, ceea ce se întâmplă în actualele mari pepiniere ale autocrației de tip asiatic – Coreea de Nord, China și Rusia: Kim Jong-un și Xi Jinping câștigă funcțiile supreme în statele lor bolșevizate de câte ori vor, iar haramul de Putin, după ce și-a eliminat fizic toți potențialii contracandidați (Aleksei Navalnîi a fost ucis în închisoare cu câteva săptămâni înainte de „alegeri”), a câștigat un nou mandat necușer de președinte criminal cu halucinantul scor de peste 87%, scor planificat (sic!) încă de anul trecut (că, de, în detestabila „democrație” putinisto-kremlinistă totul se planifică, mai puțin moartea sforarilor-planificatori!) și cu 10% peste găselnița din 2018...

            Așa cum am arătat și în alte articole, istoria poate să fie considerată „învățătorul vieții” (Historia magistra vitae), dar – lipsită de legi călăuzitoare (mult invocata obiectivitate a istoricului este și va rămâne la stadiul de recomandare și potențialitate) – nu-i corect să aibă statutul de știință, ci de „Concepție generală, neunitară și aproximativă despre trecutul omenirii”. Din următoarele motive:

            1)Din frecventa lipsă a izvoarelor/documentelor (arheologice, literare, epigrafice, numismatice, sigilografice, etno-folclorice, diplomatice), istoria oferă informații incerte despre un crâmpei (câteva mii de ani) din existența de zeci de mii de ani a omenirii;

            2)Lumina aruncată de arheologie asupra trecutului este atât de neclară (cu nesfârșite interpretări și contraziceri), încât chiar arheologii recunosc că știința lor este precară: „Dovezile arheologice sunt, din nefericire, fragmentare și, prin urmare, limitate” (Revista de Arheologie Biblică, ianuarie/februarie 1988);

            3)Întrucât nu numai monarhilor din vechime, ci și cârmuitorilor din perioada modernă nu le făcea/nu le face plăcere să consemneze eșecurile și înfrângerile (istoriografii oficiali aveau/au poruncă să dea o mare amploare doar reușitelor și victoriilor), multe dintre inscripțiile antice și dintre documentele emise chiar în zilele noastre, ne înștiințează comentatorii onești și cu judecată, „aparțin mai degrabă unei propagande oficiale decât istoriei”;

            4)Dat fiind faptul că literatura istorică este în cea mai mare parte patetică și subiectivă, iar personalitățile (monarhi, conducători de oști, reformatori religioși etc.) sunt încărcate de legende și ne apar ca supraoameni (semizei, ființe providențiale), nu e de mirare că profesorul D. Tudor face în opusculul Alexandru Macedon (Editura Științifică, București, 1968, Colecția Orizonturi) această precizare: „Reconstituim azi istoria lui Alexandru Macedon pe baza celor ce s-au scris despre el, trei și chiar cinci secole mai târziu, de către istoricii din Imperiul roman, ca Diodor din Sicilia, Iustinus, Quintus Curtius, Plutarh și mai ales Arrianus, ca și pe baza informațiilor culese din numismatică, epigrafie și papirologie”.

            Mai poți să fii obiectiv când, în urmă cu aproape două mii de ani și cu precarele informații de la vreme respectivă (mai degrabă legende și ipoteze decât certitudini), te apuci să scrii, cinci sute de ani în urma evenimentelor, despre acela care, după vizita în Egipt la templul lui Ammon-Ra se autozeifică (se adresează mamei sale cu formula: „Regele Alexandru, fiul lui Zeus Ammon, către mama sa Olimpiada, salutare”), iar după cucerirea Imperiului persan, nu ezită să-l crucifice pe Calistene, istoriograful curții și nepotul lui Aristotel, pentru absurda vină că a refuzat să i se închine ca unui zeu, dar s-a apropiat de regele tiran și l-a sărutat pe obraz?!...

            Noi, oamenii secolului 21, deși avem alte mijloace de documentare rapidă și temeinică (documente istorice, cărți, calculatoare), dacă ar fi să ne alegem un personaj istoric din urmă cu 4-5 secole (Ștefan cel Mare, Elisabeta I, Carol Quintul, cardinalul Richelieu, Ivan cel Groaznic) și am încerca să-l înfățișăm exact așa cum a fost în realitate, n-am reuși decât un aproximativ portret moral-spiritual, funcție de cultura, talentul și sursele de inspirație ale fiecăruia, nu în ultimul rând funcție de sentimentele pe care deja le nutrim sau ni le formăm treptat față de acel individ, potrivit scopului urmărit.  

            De exemplu, istoria ni-l prezintă pe Don Carlos, fiul cel mare al teribilului rege Filip al II-lea, ca fiind un degenerat sadea: instabil psihic, sadic, chinuitor de servitori și animale. Asta nu l-a împiedicat pe Friedrich Schiller să scrie drama Don Carlos, unde – ne înștiințează prefațatoarea Zoe Dumitrescu-Bușulenga (Hoții*Don Carlos, BPT, Editura Pentru Literatură, București, 1965) – nefericitul infante ne este înfățișat ca o „natură nobilă, generoasă, care oricând ar putea, din punctul de vedere al tatălui său, al ducelui de Alba și al Inchiziției, compromite «opera» lor, slăbind frânele grozave ale absolutismului”.

 

            Sighetu Marmației,                                                            George  PETROVAI

             24-30 martie 2024

ÎNCĂ O REUȘITĂ LITERARĂ PRIN CONCURSUL ,,TAUTOGRAMĂ - 2024"

Mai adăugăm o ,,cărămidă" în drumul nostru literar. Azi, am mai primit un gând, pentru concursul de tautograme, ediția 2024, din partea unui jurat. Notele le-am preluat chiar înainte de a pleca spre capitala Regatului Spaniei. Nici mesajul acesta, (precum s-a mai întâmplat!), nu mă ,,găsește" acasă, ci în drum spre un alt eveniment literar - Galați, lansare de carte.

Am făcut bilanțul! Privind în față (la cât de puțin timp mai este până la afișarea rezultatelor) și în spate, analizând cât de repede a trecut, și eu sunt tot pe drumuri, fără să vorbesc cu membrii comisiei de jurizare, mă gândeam să supunem la vot, amânarea afișării rezultatelor, cu câteva zile, poate maxim o săptămână. Deocamdată nu se pune problema... repet, deocamdată. Dar, mai trebuie să primesc rezultatele de la patru membri! De la câțiva am primit! Apoi, adună rezultatele, fă media la 156 de materiale... până ajungi să declari premianții, e ceva de lucru, nu-i așa? Treaba stă destul de bine, pentru că încă suntem în grafic. Problema sunt EU, că sunt tot pe drumuri... Și când mă gândesc la ce mă așteaptă și abia în 31 martie mă reîntorc acasă!?
*****
O nouă reușită editorială, marca Vasile Bele! A fost realmente o bucurie faptul că editorul, poetul și ,,fârtatul” Vasile Bele s-a gândit și la mine și m-a invitat în calitate de membru al juriului la Concursul de tautograme „OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP! CONCURS TAUTOGRAMĂ – 2024”, desfășurat sub egida ASCIOR BUZĂU - ARIA MARAMUREȘ (Asociația pentru Civilizație Ortodoxă), prin reprezentant Vasile Bele, sub egida revistei ,,DIN VATRA SATULUI", dar și sub egida Asociației Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest", Timișoara, prin reprezentant Dumitru Buțoi și în parteneriat cu A.N.C.M.R.R. ,,Pintea Viteazu", Filiala Maramureș. Da, a fost mult de muncă, dar timpul nu l-am irosit, dimpotrivă am putut afla cât de valoroși scriitori avem în țara noastră, de iubitori ai gliei strămoșești, deștepți și inventivi! Cum n-am avut plăcerea (până după jurizare) să aflu cine sunt marii câștigători, am să spicuiesc din cele 156 de tautograme trimise (număr record, din câte știu eu, pe plan național!) ca să vă faceți și dumneavoastră o idee venită de la omul de cultură din Chiuzbaia Vasile Bele, fondatorul revistei ”Din vatra satului”, adică locul unde s-a ,,născut veșnicia”.

Exemplific:

„Înviorată împart
îndemnuri înălțătoare,
învăț înșiruiri
încântătoare,
încânt îndeaproape…”, („Începutul”);
*******
„Lumina lumii,
lină lumină,
limpede lacrimă,
lent licărindă…
Lespedea lunii
lunecă larg
ludic, lăstunii
leagă limanuri,
lucioase lacuri,
leagăne, lângă,
lungi liziere…
Liniștea luncii”, („Lumina lumii”);
****
„Clipele cerșesc credință
chiar cuvântul crește
cruci creștine,
Comoara coboară
curtenitor
către celălalt capăt când
căldura cade către copilul
crescut cu credință”, (Tautograma 5);
*****
„Cuibul cerne căutări
cascada cheamă cenușa
credinței
căldura cuvântului coase cojoc…
Cred! Cer!
Curg! Clopot! Credință...”, („Cântecul culege clipe”);
******
„Doina deapănă destine dezmățate,
Deșirând datini dibuite după deal,
Dănțuiesc dalii delicate,
Depășind durerea dezbrăcată de descântec.
Destinul desfașă dispute dificile,
Dizolvând distanțele deceniilor desculțe,
Dezmierdate deunăzi de deznădejde,
Dezvăluind dureri digerate dintotdeauna”, („Decenii desculțe”);
*******
„Dragoste dorită de dascăl, Debutant, debusolat,
Decăzut, decepționat,
Delăsător dar delicat.
Delirează delimitând
Demnitatea denigrată”, („Dragoste dorită”);
******
„Iubirea ideală iartă
ieșirile inutile,
impune izolarea inimii,
ignoră idilele idioților ieftini,
intuiește invidia
invalizilor ipocriți,
irosind impropriu
intrigi iritante”, („Iubirea ideală”);
******
„Am ascuns atunci amarul,
Având amândoi arsura,
Anilor ajunși apatici,
Aruncam, apoi, armura”, („Ancora”);
******
„Transmitem tandrețe,
Trăim tipicar,
Tristeți tăinuite,
Taciturne trăiri,
Timpuri, timp, torente,
Trepidăm totalitar,
Toamnă, tombolă,
Tribut tocilar”.
(Tautograma 73);
*****
„Inocentă imagine – izvorăsc iubirile,
idilice icniri irump
inundând inerent irișii...
Indexul impactului indică
intuitiv inerția imnului inimii
intonat ireproșabil.
Inevitabilul imaculează...
Ies ielele...", („Ies ielele”);
*****
„Pleata ploii plânge, poate,
Peste pajiști prea plăpânde,
Praguri pulbere preface,
Prea puternica ploiță.
Peste pietrele prea plate
Picură plânsul-poveste,
Parcurgând pașii prielnici,
Primăveri pornite-parcuri. Pretutindeni pășește pacea,
Prea prielnică, pletoasă,
Pământul primește-parte
Puritate, prietenie...", (Tautograma 73);
********
„Tristă toarce tinereţea
Tâmpla timpului trecut
Toamna tremură tandreţea
Teiului tainic, tăcut.
Timorate turturele,
Taie tihna templului,
Teluric trecând tunele,
Tivind tron torentului.
Ticăie tardiv tornade,
Tunete trosnesc târziu
Toate trec, trucând triade,
Timpul tropăie tăcut”, („Tristețea tinereții”);
******
„Aseară adunam alene,
Ale aștrilor arginți,
Având ascuns aurul
Atlantidei acoperind apusul,
Arșița ademenea aidoma arderii Amorul apusese altfel
Apoi avalanșa acelorași aștrii, alai auster
Adumbrea
Atintind aureola
Adormind altfel acum,
Anii apun, ani adună, AMIN!”, (Tautograma 152 – „Apoi”).
Revenind la „efervescența” creativă a lui Vasile Bele – fondator revistă, editor, fondator tabără literară, poet, etnolog, culegător de folclor autentic – ne dăm seama că acest om doarme puțin și lucrează mult („26 de ore din 24", cum îi place să zică uneori, în glumă!, mai ales pentru semeni, colegi între ale scrisului sau cauze nobile, ca și aceasta) cu bune rezultate!
Acest volum va fi desigur un festin de înalt nivel iar rolul catalizator al lui Vasile Bele este determinant! Așteptăm, cum ar spune un hâtru, lansarea, adică prezentarea lui! Poate la Tabăra literară din Baia Sprie dacă se vor implica și autoritățile locale. Prea le face publicitate pe gratis… Revenind la tautograme, procedura e simplă: după alegerea literei de referință, poetul, creatorul, adună pe masa de lucru o grămadă de cuvinte a căror inițială o reprezintă litera respectivă, propunându-și să organizeze amorful din fața ei în registru semantic coerent, poetic, care să meargă la sufletul cititorului.
Personal, n-am dat note mai mici de șapte! Vasile Bele prin acest demers literar poate fi considerat „omul timpurilor noastre” și indiferent de ce ar cârcoti unii sau alții, prin acest nou volum, greu cât o cărămidă, unicat, se poate considera un învingător. În ale scrisului și editatului! Felicitări!

Gelu DRAGOȘ - U.Z.P.R.

A consemnat și publicat pe pagina sa de facebook
VASILE BELE, A.S.C.I.O.R.

Semnal editorial demult așteptat

 


Domnul director de la editura „GRINTA” Cluj Napoca, scriitorul Gabriel Cojocaru  îmi semnalează faptul că va apărea, în două-trei zile, volumul de poezii „Alte poeme uitate” ale scriitorului Ștefan Jurcă, membru al Uniunii Scriitorilor.

 Gabriel Cojocaru  ne relatează, „Are o poezie de efect, deosebit de valoroasă, creează stări sufletești înălțătoare, o să vă placă”.

 Pe una dintre coperți regretatul critic Ioan M. Mihai scria cu mult timp în urmă: „...poezie colțuroasă, deși aparent facilă, jucăușă, cu mult ludic și ironie, ea cere o mare concentrare la lectură”. 

 E sigur că va avea succes și acest nou volum semnat de maestrul Ștefan Jurcă. Așteptăm lansarea lui.

GDL

Ion Petrovai și memoria locului

 


                                                     de Gheorghe Pârja


Oamenii de seamă, mai ales poeții, vin în lume în numele unor locuri și așezări, pe care le sfințesc cu roua minții lor. Vin să le descifreze misterul, pentru a le ocroti. Un loc intrat în casa cuvintelor ne este familiar și virtutea lui devine putere creatoare. Poeții mută locurile în cuvânt și le întorc cu ferestrele spre răsăritul soarelui. Confratele, profesorul, cărturarul, neobositul iscoditor al obârșiilor Maramureșului, ION PETROVAI de Petrova, a scris cu cerneala sufletului pe Cer tocmai numele locului. Este supremul omagiu adus pământului natal. El a crezut la timp că sanctuarul este semnul cel mai sigur al vechimii unui loc.

La originea zidirii stă eroul devotat rădăcinilor, știind că viața este un semn de departe, o arătare din vremi vechi. Cărturarul, poetul ivit și dintr-un cub liric, și-a dăruit măreția sufletească pentru a cinsti memoria locului. Nu oricum, ci prin sunetele mirabile venite din bucuria unică de a cunoaște lumea pe numele ei. Profesorul Ion Petrovai este printre puținii cărturari maramureșeni care a rămas de veghe la miracolul locului, deschizându-i largi ferestre spre lume. A știut că viața devine viața logosului. Cărțile lui de poezie sunt esența unui crez de luat în seamă.

Că un poet se adeverește ca valoare într-un grai și un popor. Ion Petrovai știe că spiritul unui popor este leagănul în care au lucrat înaintașii. El, omul locului, instruit și cu o desăvârșită încredere în esențele culturii, este un far îndreptat din Petrova spre lume. Opera lui stă mărturie. A scris cu pricepere și bună documentare despre cei care au dat măreție și durată istoriei Maramureșului. El, un om de seamă, a făcut portretele unor oameni de seamă din Maramureș. Și din Petrova. Cum este Gheorghe Bilașcu, părintele stomatologiei românești. Din 1977 face manifestări bianuale dedicate lui Eminescu. El l-a recuperat și pe Adrian Dohotaru. Toată admirația pentru tot ce face pentru cultură și istorie.

Se cuvin câteva date despre devenirea acestui intelectual care a marcat istoria recentă a Maramureșului. S-a născut în 29 martie 1949, în localitatea Petrova, județul Maramureș, într-o familie de țărani de origine nobilă. Școala generală o face în localitatea natală, studiile liceale la Satu Mare, iar cele universitare la Facultatea de Filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, specializarea limbă și literatură română. Este doctor în filologie al universității pe care a absolvit-o. A fost profesor titular la Liceul Tehnologic Alexandru Filipașcu din Petrova și cadru didactic asociat al Universității „Babeș-Bolyai”, Extensia Sighetul Marmației.

În prezent, este coordonatorul Cenaclului de Cultură și Artă „Mihai Eminescu” din Petrova, constituit în anul 1967, președintele ctitor al Fundației „Profesor universitar doctor Gheorghe Bilașcu Petrova”, fondator și redactor al Editurii „Țara Maramureșului”. Ca poet și publicist, a fost prezent în publicații din județ și din țară. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Numele lui Ion Petrovai este menționat, iar creația lui este comentată în lucrări de istorie și critică literară de talie națională. Este cercetător asociat la Institutul de Filosofie și Psihologie Constantin Rădulescu-Motru al Academiei Române. Pentru poetul și editorul Mircea Petean, prietenul nostru Ion Petrovai este „pitoresc în exterioritatea manifestărilor sale, personajul are toate datele unui haiduc care a părăsit codrul pentru zidirea școlii. Ceva din tumultul și frenezia unei vieți livrate riscului răzbate și în poemele sale”.

Distinsul critic literar Gheor­ghe Grigurcu apreciază: „Versurile lui Ion Petrovai etalează un fel de haiducie temperamentală. Autorul dă glas unei energii ce se străduiește a se struni, a se rosti economicos în ascuțișul unor însemnări succinte. Imaginile converg însă împotriva abrevierii lor. Într-un dinamism ce dă pe dinafară, precum o fiertură în clocot. Modelul Aron Cotruș e pe aproape.”

Astăzi, 29 martie, cărturarul Ion Petrovai împlinește 75 de ani. La mulți ani! Urări de bine familiei tale luminătoare!

joi, 28 martie 2024

ANTOLOGIE DE POEZIE


Am făcut ,,ANTOLOGIE"

Eu, Dragoș și Vasalie,
La care vor participa
Poeți, din toată țara.
Din Maramu' peste Carpați
Numai oameni învățați,
Și de-acolo până la mare
Tot doamne și domnișoare.
Din Moldova lui Ștefan
Și până în Bărăgan,
De acolo și în Banat
Unde mulți au învățat.
Cum se ține omenia
Și se compune poezia,
Se scrie și proză, neîncetat
Tot de omul învățat!
Nu pot să adaug nume
Nici localitatea de unde,
Sunt atâția învățați
Doamne mândre și bărbați.
O să citiți fiecare
Când Antologia apare,
Nu-i musai să ne lăudați
Noi trei, tot suntem fărtați!

Autor: Nelu Danci

Cupa României. Programul sferturilor de finală la handbal masculin



▪️CS Minaur Baia Mare - CSM Focsani ▪️CSM București - HC Buzău ▪️CSM Constanța - Steaua București ▪️Dinamo București - CSM Bacău.

Meciurile vor avea loc în data de 16 aprilie 2024.

Cristi SOMEȘAN

CERBUL CU STEA IN FRUNTE

 

de Nicolae LABIȘ
A fost odată, într-o pădure,
Un moş bătrân cu baba lui
Trăiau săraci ca vai-de-lume,
În adâncimea codrului
Moşul n-aştepta nimica
Şi numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea
"Să fie un copil cuminte,
Un căţeluş sau un pisoi,
Că vreau s-aud şi eu cum suflă
O altă viaţă lângă noi."
Aşa ofta săraca babă,
Dar moşul nu mai vrea nimic:
"Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt pre bătrân şi prea calic."
Dar domnul se-ndură de babă
Şi-un pui de cerb i-a dăruit.
Un pui de cerb, cu stea în frunte,
Gonit din codru şi rănit.
Săgeata-i străpunsese gâtul -
Din rană sângele-i curgea
Şi lacrimi mari picau din ochii
Frumoşi, rotuzi ca o mărgea.
L-a sărutat pe frunte moşul,
Miloasă baba l-a spălat,
L-au îngrijit cu grijă mare
Şi cerbul mi l-au vindecat.
Era frumos şi blând săracul,
Zburda mereu din loc în loc,
Venise ca o vrajă nouă
De tinereţe şi noroc.
Întinereau văzând cu ochii
Moşneagul şi cu baba lui -
Şi se făcuse luminoasă
Întunecimea codrului.
Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat
Cu ceata de curteni, cu arcuri
Şi cu ogarii la vânat.
"Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne,
Îţi dau pe el tot ce doreşti"
"Nu pot, și de mi-ai da pe dânsul
Comorile împărăteşti"
"Te duc la curtea mea, moşnege,
Cu baba ta, vă fac boieri.
Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte
Şi-ţi dau şi cinste şi averi"
"Nu-mi trebuie averi şi cinste,
Sunt prea bătrân să le primesc;
Dar dacă vrea să vină cerbul,
Eu bucuros vi-l dăruiesc."
Atunci, minune fără seamăn,
Întreaga lume, ce văzu ?
Văzu cum cerbul dă din coarne
De parc-ar spune: "Nu vreau, nu!
Nu vreau să vin la curtea voastră
(Deodată cerbul a vorbit)
Tu mă doreşti ca o podoabă,
Ei, sufletul mi l-au dorit.
Tu m-ai rănit la vânătoare,
Ei rănile mi le-au legat.
În strălucirea curţii tale
Eu m-aş simţi încătuşat.
La curtea ta, aş fi o fiară,
O jucărie pentru proşti.
În viaţa lor sunt o lumină
Pe care tu n-ai s-o cunoşti."
Plecă, pe gânduri, voievodul
Şi se gândea că nu-i de-ajuns
Să fii bogat, temut şi veşnic
De măreţia ta pătruns.
Mai trebuie să ai un suflet,
Milos, şi bun, şi iubitor,
De vrei să fii iubit de oameni,
Şi de podoaba codrilor.

Expoziție digitală la Planetariul Baia Mare - O sută de ani de eternitate

Planetariul Baia Mare, organizează vineri, 29 martie 2024, între între orele 19.00 – 23.00, evenimentul special ”O sută de an de eternitate – Evoluția planetariului de la naștere până în prezent”.

Pe lângă deschiderea expoziției digitale ”100”, participanții la eveniment vor avea ocazia de a călători printre stele în cupola planetariului,vor face vizite de curtoazie micuțului ZKP1, vor urmări cele mai captivante producții digitale fulldome din portofoliul planetariului băimărean și, desigur, mai la urmă, dacă vremea permite, instrumentele optice de observații astronomice vor revela un cer plin de nestemate cosmice licăritoare.

 

GDL

CONCURS TAUTOGRAMA

 



Acord nota maximă pentru toți concurenții la acest concurs nu pentru că aș fi foarte generoasă ci pentru faptul că știu cum se scrie o tautogramă care este o poezie la care trebuie să respecți anumite reguli impuse.

Mai întâi am observat la cei ce-au scris tautograme că au un vocabular de cuvinte activ dezvoltat, că acei scriitori au citit multe cărți de unde pot să-și aleagă cuvintele potrivite, altfel ar trebui să stea cu dicționarul în față pentru a găsi cât mai multe cuvinte care încep cu aceeași literă.

A doua problemă e aceea de a scrie o poezie și nu o proză, o poezie în care să se găsească legături logice între cuvintele alese.

Citind tautogramele am constatat faptul că la unele poezii repetarea unui vers sau a unui cuvânt e de bun augur pentru realizarea stilistică propusă. Prin repetarea aceluiași cuvânt în alt context se realizează un procedeu stilistic adecvat tautogramei, unele tautogramele sunt chiar artistic realizate, cine le-a scris a reușit să aleagă și să îngemăneze  cuvinte potrivite contextului  iar eu cred că acest lucru e culmea talentului celui ce-a scris tautograma (nu știu cine a scris, deoarece am primit doar textul și un număr)

Unele poezii au un titlu, altele nu au (au ales doar litera) dar majoritatea celor ce-au scris s-au străduit să realizeze versuri care conțin cuvinte cu logică între ele.

Am fost plăcut surprinsă  când am găsit versuri și strofe umoristice din care îmi permit să reproduc câteva.

Unele poezii au versuri închinate aspectului politic din țara noastră, îi felicit pe cei ce stau cu gândul la binele patriei; altele coboară prin cuvintele alese în ancestralul tradițional religios ( lumina lumii, duh divin, Dumnezeu, Basarabia etc)

Citez o parte din poezia de la numărul 39 cu titlul Pălinca:

„Paradoxal Paradisul pălește/ Paharnicul pune paharele pline/ Pamfletarii pornesc partitura/ Picioarele parcă poartă patine./ Panaceul pălincă predispune/ Pantomima pătrunde perfidă/ Participanții patrulează podeaua/ Potrivind paharele pentru partidă.”

Uneori titlul tautogramei, ingenios ales suplinește necesarul  „de mai multă poezie” exemplu „Tumultul timpului” de la numărul 44 dar are reflexe filozofice; alteori o parte din text ține de „poezie”iar restul este un balast pentru că nu se putea altfel, nu se găseau legături logice sau metaforice între cuvinte care să dea un sens enunțului.

Redau și poezia cu titlul Supărarea soacrei de la numărul 66 pentru umorul ce a reușit autorul să-l strecoare printre rânduri:

„Stai, săriți-ar sfârcul sapei,/ Strigă soacra supărată,/ Strachina, sălașul supei/ Se strică sărind spartă/ Strămutând Stănică scapă/ Sare scaunul săracul,/ Stăvilindu-și smiorcăiala/ Scaldă sapa, stoarce sacul/ Spovedindu-se smerită/ Sacadat sfârși scrisoarea/ Spre sfinția sa sărită/ Soacra scapă supărarea.”

Deși scurte, unele tautograme reușesc să transmită fiorul ideii care l-a stăpânit pe autor, este cazul poeziei Ies ielele de la numărul 81:

Ies ielele... /inocentă imagine,/ izvorăsc iubirile/ idilice icniri irump/ inundând inerent irișii.../ indexul impactului indică/ intuitiv inerția imnului inimii/ intonat ireproșabil/ inevitabilul imaculează/ ies ielele...”

Poezia de la numărul 85 e un imn închinat pâinii:„ Pun pâinica pregătită/ Pentru pace, pentru popoare!” iar poezia de la numărul 94 cu titlul Melos meleagului maramureșean realizată artistic nici nu ne mai duce cu gândul la astfel de poezii cu reguli stricte, din care citez doar o strofă:

„Maramureșul mustește/ Malurile măreției/ Minaretelor mirării/ Mixând melodii magiei.”

Felicitări tuturor!

OLIMPIA MUREȘAN, U.Z.P.R.

O Românie care nu mai pare a fi românească


„Românie, Românie, Te făcură colonie…”. (Folclor postdecembrist)

În loc de rezumat. Dacă nu scriem (și) pe probleme care să fie legate de realitățile vieții poporului nostru și a situației în care a ajuns țara noastră, înseamnă că facem parte fie din categoria jurnaliștilor care, în lăcomia lor nebună după bani, după bunuri materiale și posesiuni, acceptă, în schimbul plății, să distrugă adevărul, să mintă sfruntat, să pervertească, să denigreze, să slujească și lui Satan, să îşi vândă ţara şi neamul, fie din categoria grafomanilor, al celor care sunt dominați de impulsul patologic de a scrie mult și fără rost. Acesta este crezul meu când scriu fiecare articol: să ofer ceva din adevărurile lumii în care trăim care pot fi de folos. Articolul de față abordează problema în care a ajuns România, care nici nu mai pare românească și care nici nu mai este a românilor. Faptul că foarte mulți buni români nu mai au curajul să prezinte starea de fapt reală în care a ajuns România, exprimă cel mai bine situația de dezastru în care am ajuns. Chiar și oamenii simplii au ajuns să înțeleagă situația cu adevărat gravă în care a ajuns țara noastră, în care nu prea mai avem nimic al nostru, care, pe alocuri, nici nu mai pare românească, care nici nu mai este a românilor și care își duce existența, în mare măsură, pe împrumuturi externe.

Uneori, când sunt bine dispuşi, conducătorii noștri ne spun că n-are importantă faptul că străinii au acaparat cea mai mare parte din bogățiile României, căci ei, străinii, sunt oameni muncitori, eficienţi şi inteligenţi şi că, dacă fac avere pe bogăţiile şi pe munca noastră, averile lor rămân tot în ţara noastră, ceea ce este fals.

Dacă aşa stau lucrurile, de ce nu ne-am preda cu totul acestor străini, să nu mai fim numai colonizaţi, căci ei sunt muncitori, eficienţi şi inteligenţi?

Un neam a cărei clasă conducătoare îţi vorbeşte laudativ despre calităţile străinilor care-l acaparează, nu va mai avea loc în istorie; un asemenea neam este în risc acut de dezintegrare și de colaps. Doar nişte lideri patrioți și capabili, cu autoritate internă şi internaţională, ar mai putea salva România, prin politici credibile şi responsabile. Numai că, satanicii suprastatali, care ne hotărăsc destinele, au grijă ca la conducerea României să nu ajungă asemenea oameni.

După ce România a ajuns în mâna străinilor, cei care au predat-o, trădători de neam și de țară, nici nu mai pot fi trași la răspundere din cauză că sunt protejați de Guvernul Mondial. Sun Tzu (n. c. 544 î.Hr. – d. 496 î.Hr.) a avertizat lumea, încă de acum circa 2.500 de ani, că „Nicio ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior”.

Ce să mai zicem de România când tot omul vede că și Europa întreagă, cu toată Uniunea ei parazitară (prin fondurile enorme pe care le consumă, tot mai ineficient), este pe cale să fie pusă pe butuci pentru ca, după aceea, să fie tot mai ușor preluată sub conducerea Guvernului Mondial. Satanicii stăpâni ai României nu numai că sunt total indiferenți de faptul că am ajuns să nu prea mai avem nimic al nostru în această ţară, nici material și nici spiritual, că ţara noastră nici nu prea mai pare românească, dar sunt pe cale să ne distrugă chiar și puținul care a mai rămas din frumoasele și din tradiționalele noastre colinde și cântece specifice sfintelor sărbători[1].

Nu numai în zilele de sâmbătă și de duminică, dar și în zilele Sfintelor Sărbători, precum cele de Crăciun, de Anul Nou, de Paști etc., atât dimineața de la ora 5 la ora 7, uneori chiar până la ora 8, cât și la mai multe ore din zi, se transmite numai muzică și colinde de-ale străinilor, în limbile acestora bineînțeles.

Satan, dacă ar fi făcut asemenea programe și tot ar mai fi lăsat să se mai audă și câteva dintre frumoasele și tradiționalele noastre colinde și cântece specifice acestor sărbători. Toți cei care atentează și la spiritualitatea poporului român, nu merită, din parte acestuia, decât urarea de a se bucura de dragostea lui Satan și de fericire veșnică în Iad.

Satanicii au ajuns să stăpânească tot mai multe instituții ale statului, fiind un pericol social, cultural, politic şi spiritual pentru întreaga societate, satanizarea lor ajungând să fie stare de lege, de ordine, de guvernare şi o modalitate de vieţuire socială. Dar cei din conducerea României parcă nu mai au nimic românesc în sufletul lor, uitând că sunt plătiți din bani publici, că sunt în slujba poporului român, mare parte destul de oropsit și care și-ar mai găsi alinare de sfintele sărbători în frumoasele și în tradiționalele noastre colinde și cântece specifice acestora.

„Faceți din ticăloși conducători și apoi vă întrebați de unde vine dezastrul!” (Winston Churchill).

Crima elitelor conducătoare, române și străine, constă în distrugerea și a sufletului românului adevărat, care nu se mai poate bucura nici de siguranța zilei de mâine și nici chiar de frumoasele și tradiționalele noastre colinde și cântece specifice sfintelor sărbători. Marea majoritate a românilor au ajuns ca, din munca lor, să rămână, în final, după achitarea tuturor obligațiilor către stat (din salarii, pentru plata impozitelor și a taxelor locale etc.), numai cu circa 40% din contravaloarea muncii lor. Mare parte din respectivul venit rămas este preluat de stat pe calea accizelor, impozitelor, taxelor etc. conținute în prețul produselor și a serviciilor achiziționate. Aceste preluări la bugetul public național nu ar fi un rău atât de mare dacă ar fi folosite rațional, în folosul cetățeanului, spre binele public, precum în „țări-vitrină ale societății capitaliste”, așa cum sunt Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca. Dar, așa după cum constată cu ușurință și tot omul de rând, veniturile bugetului de stat cheltuite și irațional și sunt și fraudate în mare parte. Că ar fi fraudate de români, în special de persoane juridice, cu rămânerea în țară a fondurilor respective, nu ar fi răul cel mai mare.

Răul cel mai mare (care este o realitate acum) este atunci când fondurile fraudate sunt transferate în străinătate, în special de firmele străine. După ce industria României a fost lichidată, după ce bogățiile solului și ale subsolului au trecut în proprietatea firmelor străine, a urmat politica marii finanțe internaționale de a aduce România în starea de sclavie, pe calea (sigură a) împrumuturilor externe[2].

Bugetul de stat, prădat tot mai mult în fiecare an, nu-și mai poate exercita rolul și funcțiile sale decât prin a se îndatora, an de an, de la marea finanță internațională. Așa cum „orice împrumut face din omul liber un sclav”, tot așa și „orice împrumut făcut de o țară o aduce în starea de sclavie”, adică o aduce în situația de a se afla sub controlul (și dictatura) total al creditorilor săi, așa cum este România acum.

În august 2023, România a ajuns deja la o datorie guvernamentală totală de aproape 736 de miliarde de lei, adică 48,9% din Produsul Intern Brut (PIB)[3]. În timp ce povara fiscală crește permanent asupra onestului cetățean, deficitul bugetar (cheltuielile sunt mai mari decât veniturile) crește de la an la an (în cifre absolute), iar împrumuturile externe cresc și ele anual, atât în cifre absolute, cât și ca pondere în PIB[4], rezultatul fiind „O Românie care nici nu mai pare românească și care nici nu mai este a românilor”.

Pentru a se înțelege cât mai bine situația în care a ajuns țara noastră, fiecare familie și fiecare cetățean în parte, să luăm ca exemplu o familie, respectiv familia domnului C. Durere, care redă cât mai fidel unele din realitățile actuale din România. Domnul C. Durere are un salariu lunar de 5.000 de lei, o soție șomeră (și cu probleme de sănătate) și doi copii, ambii eminenți la învățătură și cuminți. Cheltuielile lunare strict necesare familiei sale sunt de 5.300 de lei.

Fiind foarte preocupat de binele familiei sale, având o dorință foarte mare pentru ca cei doi copii ai săi să ajungă „oameni de succes prin puterea minții lor”, domnul C. Durere a făcut, și face, an de an, de mai mulți ani, eforturi deosebit de mari în acest sens; respectiv:

– de la părinții săi și ai familiei sale a moștenit mai multe suprafețe de teren, pe care le-a vândut unui cetățean străin, care a cumpărat cam toate terenurile din localitățile respective;

– de la unul din bunici a moștenit o casă, tot în localitatea în care erau și terenurile, pe care a vândut-o tot respectivului cetățean străin;

– cum (a) nu mai făcea față cu cheltuielile și (b) nu mai avea nici ce vinde, iar cei doi copii (ambii eminenți, studenți la medicină) erau în ultimii ani de facultate, a contractat un credit de nevoi personale, pentru care are de plătit și o rată lunară (împrumut + dobânzi), de 1.200 de lei.

Așa după cum am mai arătat, la sfârșitul lui august 2023, România a ajuns deja la o datorie guvernamentală totală de aproape 736 de miliarde de lei. La o populație, aflată efectiv în România la sfârșitul lunii august 2023, de 18 milioane, rezultă o datoria făcută de stat, în numele fiecăruia din cetățenii care locuiesc în România, de 736 de miliarde de lei : 18 milioane de locuitori = 41.000 de lei. Acestei familii îi revine o datoria făcută de stat, în numele lor, dar fără ca aceștia să conștientizeze acest lucru, de 41.000 x 4 = 164.000 de lei.

Cum an de an (1) România ajunge tot mai săracă, (2) datoria făcută de stat crește mereu, iar (3) numărul cetățenilor care locuiesc în României se reduce mereu[5], este ușor de înțeles că datoria făcută de stat ce revine atât fiecărui locuitor, cât și fiecărei familii, va crește mereu și tot mai mult. Cine va plăti această datorie? Un răspuns exact este greu de dat, dar este ușor de înțeles că această grea povară va rămâne în sarcina urmașilor și a urmașilor domnului C. Durere.

Domnul C. Durere tot speră ca serviciile sociale se îmbunătățească, respectiv: asistența medicală (spitale); educația (școli și universități); facilități publice (locuințe comunitare); transport (căi ferate și drumuri); transportul public local; alimentarea cu apă și canalizare; alimentare cu energie termică; iluminatul public; salubrizarea localităților etc. Dar, în loc ca aceste speranțe ale sale să se îndeplinească, statul îi spune:

– că (el, statul) e sărac;

– că deficitele bugetare anuale sunt mereu în creștere;

– că datoria externă a ajuns așa de mare că este tot mai greu să fie plătite fie și numai dobânzile la creditele împrumutate;

– că cheltuielile militare (de multe miliarde de dolari anual, impuse, obligatoriu, de partenerii externi) sunt mereu în creștere;

– că nu mai sunt bani de investiții etc.

Statul a ajuns așa de sărac și de împovărat încât a ajuns ca peste 20% din totalul cheltuielilor sale să se ducă pe rate și dobânzi la împrumuturi. Dacă, prin similitudine, privim situația la nivelul domnului C. Durere, aceasta este următoarea, în anul 2024:

– veniturile sunt de 5.000 de lei x 12 = 60.000 de lei;

– cheltuieli sunt de 5.300 de lei x 12 = 63.600 de lei;

– împrumuturile și dobânzile bancare, contractate pe 30 de ani = 200.000 de lei;

– datoria făcută de stat, în numele familiei sale = 164.000 de lei.

Aceasta, acum, la începutul anului 2024. Dar dacă avem în vedere că datoria pe cap de locuitor a crescut în România de 3 ori doar în ultimii 10 ani, este ușor de înțeles care va fi povara datoriilor externe ale României în viitor.

Satanicii conducători, care au adus România în această situație, îi spun (cu multă seninătate) onestului cetățean (1) că nu mai sunt bani la buget, (2) că e vremea să strângă cureaua, (3) că și cu plata pensiilor pensii sunt probleme tot mai grele, fapt pentru care acestea nu mai pot fi mărite nici chiar cu rata inflației etc. „[…] Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!/ A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi, fără milă l-au străpuns/ Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!/ Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,/ Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,/ Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi./ Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,[…]” (Din poezia «Cârmacii», de Alexandru Vlahuţă).

După ce cei doi copii ai domnului C. Durere au terminat facultatea, aceștia, constatând (încă de când erau studenți la medicină) faptul că în unitățile medicale de stat din România, nu funcționează criteriul valorii-muncă, al meritului personal, nici la angajare și nici la promovare, au plecat să muncească în străinătate, unde au ajuns medici eminenți la unul dintre cele mai renumite spitale din Europa.

Satanicii stăpâni ai României (care au adus țara și poporul în această situație) nu numai că sunt total indiferenți de faptul că am ajuns să nu prea mai avem nimic al nostru în această ţară, nici material și nici spiritual, că ţara noastră nici nu prea mai pare românească, dar sunt pe cale să ne distrugă chiar și puținul care a mai rămas din frumoasa și bogata noastă spiritualitate, în baza căreia acest popor a rezistat de mii de ani atâtor și atâtor vicisitudini care s-au abătut asupra sa.

Acestea sunt unele dintre cauzele principale care au făcut ca România să nici nu mai pară românească și care nici nu mai este a românilor. Şi asta e destul pentru românul adevărat ca să înceapă să plângă; dacă mai poate. În suferințele sale, oropsitul popor român le urează tuturor care l-au adus în această situație să se bucura de dragostea lui Satan și de fericire veșnică în Iad.

Este o problemă de timp până când blestemul acestui popor creștin va cădea asupra tuturor asupritorilor poporului român, care au distrus și România de azi, în care nu prea mai avem nimic al nostru, care nici nu mai pare românească.

Bibliografie:

[1] A se vedea articolele subsemnatului intitulate «Despre unele emisiuni muzicale de la radio, care sunt toxice pentru tradițiile noastre strămoșești și creștinești» și «S-a dus bucuria din inimile noastre, prin unele din tristele emisiuni muzicale de la radio».

[2] În aprilie 1989, România a ajuns cu datoria externă la zero, după care a început să fie un creditor extern net. Prin „Legea nr. 3 din 18 aprilie 1989 privind interzicerea creditelor din străinătate”, se interzicea contractarea de credite din străinătate. În decembrie 1989, România avea: (1) cea mai mică datorie publică, ca procent din PIB, fiind lider mondial; (2) în conturi două miliarde de dolari cash, bani care „au dispărut” în anii ’90; (3) datorii de recuperat în valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari, care nu au mai fost recuperate și (4) numeroase investiții în străinătate, care și acestea au fost pierdute.  – https://ro.wikipedia.org/wiki/Datoria_extern%C4%83_a_Republicii_Socialiste_Rom%C3%A2nia)

[3] Vezi https://romania.europalibera.org/a/datoria-publica-a-romaniei-pe-intelesul-tuturor/32656708.html

[4] Produsul intern brut (prescurtat PIB) este un indicator macroeconomic (pe ansamblul economic al țări) care reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în interiorul unei țări în decurs de un an.

[5] După unele surse, aproape șase milioane de cetățeni români figurează cu domiciliul sau reședința în străinătate, majoritatea emigranți la prima generație. Mulți alții nu apar în registrele oficiale (https://romania.europalibera.org/a/romani-strainatate-romania-scadere-populatie/32262375.html ). După alte surse, cel puțin 8 milioane de români se află în afara granițelor țării (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/secretar-de-stat-cel-putin-8-milioane-de-romani-au-plecat-din-tara-1945889 ).

 

Autor:  Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

Sursa: art-emis.ro