Acord nota maximă pentru toți concurenții la acest concurs
nu pentru că aș fi foarte generoasă ci pentru faptul că știu cum se scrie o
tautogramă care este o poezie la care trebuie să respecți anumite reguli
impuse.
Mai întâi am observat la cei ce-au
scris tautograme că au un vocabular de cuvinte activ dezvoltat, că acei
scriitori au citit multe cărți de unde pot să-și aleagă cuvintele potrivite,
altfel ar trebui să stea cu dicționarul în față pentru a găsi cât mai multe
cuvinte care încep cu aceeași literă.
A doua problemă e aceea de a scrie o
poezie și nu o proză, o poezie în care să se găsească legături logice între
cuvintele alese.
Citind tautogramele am constatat
faptul că la unele poezii repetarea unui vers sau a unui cuvânt e de bun augur
pentru realizarea stilistică propusă. Prin repetarea aceluiași cuvânt în alt
context se realizează un procedeu stilistic adecvat tautogramei, unele
tautogramele sunt chiar artistic realizate, cine le-a scris a reușit să aleagă și
să îngemăneze cuvinte potrivite
contextului iar eu cred că acest lucru e
culmea talentului celui ce-a scris tautograma (nu știu cine a scris, deoarece
am primit doar textul și un număr)
Unele poezii au un titlu, altele nu
au (au ales doar litera) dar majoritatea celor ce-au scris s-au străduit să
realizeze versuri care conțin cuvinte cu logică între ele.
Am fost plăcut surprinsă când am găsit versuri și strofe umoristice
din care îmi permit să reproduc câteva.
Unele poezii au versuri închinate
aspectului politic din țara noastră, îi felicit pe cei ce stau cu gândul la
binele patriei; altele coboară prin cuvintele alese în ancestralul tradițional
religios ( lumina lumii, duh divin, Dumnezeu, Basarabia etc)
Citez o parte din poezia de la
numărul 39 cu titlul Pălinca:
„Paradoxal Paradisul pălește/
Paharnicul pune paharele pline/ Pamfletarii pornesc partitura/ Picioarele parcă
poartă patine./ Panaceul pălincă predispune/ Pantomima pătrunde perfidă/
Participanții patrulează podeaua/ Potrivind paharele pentru partidă.”
Uneori titlul tautogramei, ingenios
ales suplinește necesarul „de mai multă
poezie” exemplu „Tumultul timpului” de la numărul 44 dar are reflexe filozofice;
alteori o parte din text ține de „poezie”iar restul este un balast pentru că nu
se putea altfel, nu se găseau legături logice sau metaforice între cuvinte care
să dea un sens enunțului.
Redau și poezia cu titlul
Supărarea soacrei de la numărul 66 pentru umorul ce a reușit autorul să-l
strecoare printre rânduri:
„Stai, săriți-ar sfârcul sapei,/
Strigă soacra supărată,/ Strachina, sălașul supei/ Se strică sărind spartă/
Strămutând Stănică scapă/ Sare scaunul săracul,/ Stăvilindu-și smiorcăiala/
Scaldă sapa, stoarce sacul/ Spovedindu-se smerită/ Sacadat sfârși scrisoarea/
Spre sfinția sa sărită/ Soacra scapă supărarea.”
Deși scurte, unele tautograme reușesc
să transmită fiorul ideii care l-a stăpânit pe autor, este cazul poeziei Ies
ielele de la numărul 81:
Ies ielele... /inocentă imagine,/ izvorăsc
iubirile/ idilice icniri irump/ inundând inerent irișii.../ indexul impactului
indică/ intuitiv inerția imnului inimii/ intonat ireproșabil/ inevitabilul
imaculează/ ies ielele...”
Poezia de la numărul 85 e un imn
închinat pâinii:„ Pun pâinica pregătită/ Pentru pace, pentru popoare!” iar
poezia de la numărul 94 cu titlul Melos meleagului maramureșean realizată
artistic nici nu ne mai duce cu gândul la astfel de poezii cu reguli
stricte, din care citez doar o strofă:
„Maramureșul mustește/ Malurile
măreției/ Minaretelor mirării/ Mixând melodii magiei.”
Felicitări tuturor!
OLIMPIA MUREȘAN, U.Z.P.R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu