ACROSTIH

 

TIMP RĂTĂCIT PRIN VISE

Timpul curge, timpul vine, s- a înstrăinat de mine

Iar îl chem, el iar se duce, pân la curcubeu în cruce

Mare ești timp infinit, dar uneori nedorit

Prea puțin ești când iubești, și prea mult când tu urăști.

Rătăcit în lumea rea, te trezești cu o nuia

Ăla de acolo de sus te așteaptă precum te-ai dus.

Tăcut în zona crepusculară, unde imaginația zboară.

Ăluilalt inima-i șoptește zori de zi când se ivește.

Cine prin vise coboară, nu-i e frică nici de cioară

Iar orice boală ai în minte, trece-n universul fără limite.

Toți știm că Dumnezeu e iubire, adevăr, lumină

Prin vis te poartă scânteia divină, spre o lume minune scăldată-n lumină

Râuri de lacrimi inundă a mea față

Infernul e departe, raiul e o fortăreață

Nu există bucurie fără lacrimi și tristețe.

Visez un castel și o prințesă                                                                              

Iau foaia de parcurs din astă lume trecătoare

Sens giratoriu să găsesc cât mai e timp în direcția încântătoare

E locul acela ce apare și dispare ca un curcubeu la soare.

 

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, Asociația Scriitorilor, Baia Mare, Ulmeni,  MM