miercuri, 20 martie 2024

--Întâlnire cenaclieră și „Ziua Internațională a Poeziei”--

Sâmbătă -- 23.03.2024, orele 11, Sala de Conferințe, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare -- va avea loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. De data aceasta vom avea o invitată și un invitat. Invitată va fi Domnia Sa Poezia -- ce are o zi dedicată ei, ziua de 21 Martie, declarată „Ziua Internațională a Poeziei”.


Invitatul va fi poetul Gheorghe Mihai Bârlea, care va citi din creație proprie. Poezia se naște în sufletul poeților și din sufletul poeților curge spre cititori, ca atare, după „Momentul poetic”, susținut de binecunoscutul poet, universitar, om civic și politic, Gheorghe Mihai Bârlea, toți doritorii sunt invitați să citească: creație proprie, poezia creatorilor români ori din poezia lumii. Evenimetul va avea loc sub egida Reprezentanței Cluj-Napoca a Uniunii Scriitorilor din România, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan”, a Asociației Scriitorilor „Baia Mare”, asociație ce tutelează cenaclul nostru; cu sprijinul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu, care este gazda noastră primitoare. Vă așteptăm, iubiți și iubitori de poezie. Câteva date despre invitatul nostru. Poetul, politicianul şi universitarul Cheorghe Mihai Bârlea s-a născut la 10 februarie 1951, în satul Năneşti, comuna Bârsana, judeţul Maramureş. Este licențiat al Facultății de Filosofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1980) și al Facultății de Drept (1993) din cadrul aceleiași instituții de învățământ superior. În anul 2000 a obținut titlul de doctor în sociologie. A ocupat funcțiile de bibliotecar şef la Biblioteca Municipală Sighetu Marmaţiei (1972-1990), director (1990-1997), consilier şef al Inspectoratului pentru Cultură al Judeţului Maramureş (1997), prefect al Judeţului Maramureş (1997-2000), lector universitar la Universitatea de Nord Baia Mare, Facultatea de Litere (2001), director al Muzeului Memorial Sighet (2001-2007), conferenţiar universitar la Universitatea de Nord Baia Mare, Facultatea de Litere (din 2004), prodecan al Facultății de Litere, Universitatea de Nord Baia Mare (2005-2012). În perioada 2008-2012 a fost senator în Parlamentul României. Deține titlul de Cetăţean de Onoare al localităţilor Bârsana, Repedea, Şieu (Maramureş), Apşa de Mijloc şi Apşa de Jos din regiunea Transcarpatia (Ucraina) şi Slatina (Transcarpatia-Ucraina). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca, al Uniunii Sociologilor din România și se numără printre iniţiatorii Festivalului Naţional de Poezie de la Sighetul Marmaţiei și al simpozioanelor „Memorialul Sighet”. A debutat în 1970, în paginile revistei „Astra”, cu un ciclu de poeme. Publică versuri, articole, reportaje, interviuri, eseuri, recenzii în revistele literare „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Astra”, „Poesis”, „Poezia”, „Dacia literară”, „Naş Holoş”, „Limba română” (Chişinău), „Familia”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Steaua”; în periodicele locale: „Pentru socialism”, „Maramureş”, „Graiul Maramureşului”, „Glasul Maramureşului”, „Clipa”, „Clipa zilei”, „Informaţia zilei de Maramureş”, „Tribuna Marmaţiei”, „Crainicul Maramureşului”, „ALMAR – arta şi literatura Maramureşului”, „Archeus”, „România km 0”, „Nord literar”, „Memoria Ethnologica”. Opera: Din penumbră, Cluj-Napoca, Editura Cartimpex, 1998; Lasă-te prădat, Sighetu Marmației, Editura Echim, 1998; Eminescu, teme metafizice şi sociologice. (Eseuri), Cluj-Napoca, Editura Limes, 2004; Colectivizarea în Maramureş. Contribuţii documentare (1949-1962), București, Fundația Academia Civică, 2004, (cu Andrea Dobeș); Mentalităţi în tranziţie, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2004; Ceremonia clipei, Sighetu Marmației, Editura Echim, 2006; Umbra lucrurilor, Cluj-Napoca, Editura Dacia XXI, 2010; Elită academică în închisoarea politică de la Sighet, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2017 (cu Andrea Dobeș); Sigilii de sare, Florești, Editura Limes, 2019. Premii literare: Premiul revistei „Luceafărul” la Festivalul Naţional de Poezie de la Sighet (1981), Premiul de debut pentru volumul Din penumbră la Salonul Naţional de Carte de la Cluj Napoca (1998), Marele premiu pentru literatură, categoria „Pentru întreaga carieră” (2021), Premiul „Mecena” la Festivalul Internațional de Poezie „Drumuri de spice” din Uzdin (Serbia).

Felicitări și mult succes, Gheorghe Mihai Bârlea!

Florica Bud,
președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș.
Fotografii de serviciu: Flavia Oltea Foltoș, Gelu Dragoș, Vasile Bele, Vasile Tivadar.
Fotograful plecat dintre noi: Toma Gross Rocneanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu