Ipocrizia războiului economic și economico-militar…

 

Nu, nu este un „șah mat” dat ipocriziei europene… Nu încă… Pentru că, dacă Moscova ar fi vrut asta, ar fi intrat direct în etapa a treia a „intervenției” sale geostrategice… Și ar fi etichetat ceea ce se întâmplă în Ucraina drept „operațiune specială de pace”… Situație în care Europa ar fi trebuit să se poziționeze dincolo de ridicolul unor provocări militare și economico-militare (chiar umanitar… militare) care, ușor-ușor, au început să se întoarcă împotriva întregii Uniuni Europene… Dar, prin redenumirea de către Rusia a acțiunilor sale în Ucraina drept război, statele membre, dar și SUA și NATO, sunt puse într-o asumare obligatorie a următoarelor lor acțiuni… Pentru că Moscova nu se consideră în război cu Kievul, ci în război pe teritoriul Ucrainei, practic, în război cu toate statele care sprijină operațiunile militare ale Kievului (NATO și UE). Ceea ce doar pare bizar, căci, pe fond, este rezultatul „intelighenției” europene (a vârfurilor pseudodoctrinelor militare, economice ori sub steag „fals”), adică deloc paradoxala situație a menținerii Ucrainei într-un status definit pe mai departe drept continuarea operațiunii militare speciale, și considerarea tuturor celorlalte părți drept combatanți de război… Și nu, această reetichetare parțială a celor implicați în tot ceea ce se înseamnă teatrul militar (de război: Moscova versus restul UE și operațiuni speciale: Moscova contra Kievului), nu va viza doar felul în care vor fi considerate drepturile și compensațiile postrăzboi (modul de acordare a viitoarelor indemnizații militare, pentru cei implicați în operațiunea specială militară, ori a pensiilor de veterani de război pentru cei asumați ca părți într-un război), ci însăși felul în care se va „așeza” Europa de mâine… Cu blocuri militare obediente intereselor UE, NATO și SUA, cu părți ale nepăcii – statele ce nu vor accepta „remize” – tot la comanda primilor, dar și cu țări suverane în reconsiderarea intereselor… Pentru că parte dintre cei ce nu vor această continuare a războiului pe termen lung (asta neînsemnând însă automat și garantarea păcii…), au impus Kievului o repoziționare… Nu neapărat a Ucrainei, cât mai ales a părților din partea de UE împinse spre război, ba, tot mai aproape de a fi trimise la propriu la război de către Bruxelles.

Pentru că la asta se rezumă anunțarea de către Kiev a renunțării la „lista neagră a sponsorilor de război ai Rusiei”, unul dintre factorii de presiune asupra companiilor care mai fac încă afaceri în Rusia… O listă a intereselor economice, ca firme și piețe, a entităților occidentale ce au refuzat să se retragă din Rusia după începerea războiului. A operațiunii speciale ruse și a războiului economic și economico-militar al UE…

Iar catalogarea publică drept război a acțiunilor sale în Ucraina constituie o mișcare prin care Rusia împinge spre demararea (ori recunoașterea publică acolo unde există deja) a negocierilor de pace dinspre cei ce s-au trezit, peste noapte, părți direct combatante, militar, și nu doar din perspectiva sprijinului umanitar, în acest front geostrategic… O trezire la realitate a acelora ce au rămas captivi jocurilor făcute de UE, SUA și NATO… Pentru că, de acum, Rusia poate declara în orice moment trecerea ei cu adevărat la o economie de război, cu tot cu piețele interne, dar și prin mecanismele de repoziționare a sa pe blocurilor asiatice, arabe și indiene… Capitol la care Europa a pierdut de dinaintea declarării economiilor sale în slujba economiei de război… Și a nepăcii… Pentru că dacă toate intervențiile Europei (la comanda „unchiului Sam”), ca operațiuni militare de sprijin, de înarmate, de pregătire fățișă a combatanților, de inserare și extinderea prin noi baze, ar fi fost făcute ca operațiuni de pace am fi avut alte repere…

Și ar trebui să fie un semnal și pentru noi… Ca poziționare și mod de reacție… Pentru felul în care vom alege a ni se pune în brațe diplomația și reprezentarea noastră făcute de alții, chiar a modului în care vom reacționa dacă Rusia ne va „stârni” cumva cu intenția restituirii tezaurului nostru contra renunțării la unele facilități militare aflate oricum doar în planurile strategice ale altora, nu ale interesului nostru militar de apărare. Și ar fi interesant de văzut cum ar reacționa ai noștri la o asemenea ofertă, nu?! Inclusiv ca poziționare diplomatică după pseudoexercițiul de exprimare prin mergerea la Bruxelles cu jalba recuperării tezaurului de la ruși, fără a fi trimis, în paralel, o astfel de solicitare (reactualizată) și Moscovei… Ca expresie a esenței în noul context geostrategic, geopolitic și interdiplomatic, dar care ne lipsește nouă tot mai evident: suveranitatea deciziilor…

Cezar Adonis Mihalache – Natiunea