O nuntă mare cât un război

Pînă la vomă au repetat politicienii români clișeele cu NATO: că sîntem parte a alianței și că nu trebuie să mișcăm un deget, fiind total protejați, scutiți de orice deranj. Și sîntem atît de apărați – ziceau ei continuînd să-și verse mațele de silă și de plictiseală – fiindcă plătim 2,5% din PIB pentru Apărare.

Degeaba dădeau rușii foc Ucrainei, degeaba ne speriau braconierii din Deltă cu drone iraniene. Conducătorii patriei, de la întîia nulitate călătoare la ultimul găinar din Parlament, recitau aceeași poezie. Falnici și îngrețoșați ca leii la siestă, priveau cu milă orice întrebare legată de securitate, de armată, de război. Li se prelingea pe bot suficiența și picura în platourile de televiziune, unde făcea bălți întregi de competență peste care pășeau, ca să nu-și ude pantofii, o mînă de generali.

Numai că un raport emis de NATO arată că, în 2023, România a cheltuit pentru apărare doar 1,56% din PIB. Mai puțin decît media NATO (1,73%), mai puțin decît limita de 2% agreată de NATO și mult mai puțin decît nimicitorul 2,5% din punctajele de propagandă.

Din 2017, cînd și-a cumpărat Iohannis șapcă de 4,5 miliarde, și pînă azi, cînd abia trei cincimi din ea au fost livrate, România nu a atins niciodată procentul de 2% la care s-a angajat. Niciodată în șapte ani, cu accent pe ultimii doi ani, cînd un război sîngeros de cotropire ni se apropie de frontiere. E un nivel de inconștiență neegalat de vreunul din celelalte state NATO, aflate, toate, într-o poziție geografică și militară mai puțin vulnerabilă.

Aproape că-ți vine să-l înțelegi pe Trump cînd zice că sub 2% i-ar lăsa pe ruși să ne facă ce vor.

Situația se îngroașă, însă, în mod constant. Occidentul n-ar fi găsit un moment mai bun să se zgîrcească la bani nici să-l fi căutat cu lumînarea. SUA nu pot debloca miliardele pentru Ucraina, după ce i-au promis că o vor susține „pînă la capăt“. UE vizitează Kievul, lăcrimează un pic prin birocrații ei milionari și continuă să viseze la gazul ieftin rusesc.

Germania mimează îngrijorarea, iar Emmanuel Macron se avîntă pe patinoarul delirului de sine: se fotografiază la sacul de box și vorbește despre trupe franceze în Ucraina. Putin pare să-și fi găsit colegul de joacă, iar întrebarea ce se pune e cînd îl vom admira pe președintele Franței călărind la bustul gol un cocoș. Lumea care ar trebui să ne apere pe noi se desprinde încet-încet de realitate și se înalță, ca un balon meteorologic scăpat din ancoră, spre ochiul furtunii.

Cei 300 de kilometri de la Tulcea la Odessa se comprimă zi de zi, iar Consiliul Suprem de Apărare a Țării încă n-a aflat că Gurile Dunării nu se referă la artilerie și că singurele guri de foc de pe Dunăre sînt lipovenii care trag din țigară.

Nu contează că zeci de comandanți militari din SUA, Marea Britanie și NATO văd prăbușirea Ucrainei ca pe o posibilitate reală. Nu contează că primele trei servicii secrete ale lumii vorbesc tot mai aplicat de extinderea conflictului spre Europa de Est.

Nu contează că miniștrii Apărării din majoritatea statelor NATO avertizează că Putin ar putea ataca un alt stat european înainte de 2026. Contează ce ne spune Rareș Bogdan: că pericolul rusesc există, de vreme ce acest pericol a forțat PSD și PNL să se căsătorească „de conveniență“, fără dragoste.

La urma urmei, Macron a spus că o pot încurca trei state, nu doar România. Putin, cică, trebuie să aleagă dintre noi, Polonia și Moldova. Cum ar veni, nu sîntem singurii vizați, mai sînt și alții după care ne putem piti. Poate, cine știe, nu ne alege pe noi.

Numai că de Polonia nu se poate atinge, fiindcă Polonia e cea mai bine înarmată țară din NATO după SUA, Marea Britanie și Turcia, iar Moldova nu poate fi considerată un adversar, ci, mai degrabă, o anexare de după-amiază. Și pe listă rămînem doar noi, cu Poarta Focșanilor, plaja de la Năvodari și toate schemele de trufie strategică rămase de la tovarășul Nicolae Ceaușescu.

Asta în vreme ce NATO e din ce în ce mai puțin un număr de urgență la care să suni cînd ți-a ajuns războiul în prag, așa cum a subliniat de două ori amiralul Rob Bauer, șeful Comitetului Militar al NATO. De altfel, promisiunile fierbinți ale Occidentului au început să se răcească exact cînd Ucraina are mai multă nevoie de ajutor.

Ce e de făcut? Păi, așa cum zice Rareș Bogdan, e de făcut o nuntă, PNL cu PSD, iar noi am face bine să ne prezentăm cu darul.

Autor: Doru Bușcu