Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit luni seară, 25 martie, Capela „Sfântul Apostol Andrei” înființată în Parlamentul României, scrie Basilica.
După slujba de sfințire, Patriarhul Daniel a rostit
un cuvânt în care a evidențiat existența de capele sau paraclise în
parlamentele diverselor state ale lumii, în aeroporturi, spitale sau alte
spații publice și a catalogat aceste spații de rugăciune ca fiind „izvoare de
pace, bucurie și speranță”.
Patriarhul a menționat apoi că în istoria poporului
român, Sfatul Țării și apoi Camera Deputaților s-au aflat lângă Catedrala
mitropolitană (actualmente patriarhală), iar acum Parlamentul României se află
în vecinătatea Catedralei Naționale cu hramurile „Înălțarea Domnului” și
„Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”.
„Din acest motiv, am propus ca Sfântul Apostol
Andrei să fie și sfântul ocrotitor al Capelei Parlamentului României, care a
hotărât din anul 2012 ca ziua pomenirii sale să fie și pentru societate o
sărbătoare, adică zi în care nu se lucrează”.
Părintele Patriarh a spus că sfințirea capelei din
parlament are o semnificație spirituală deosebită: „Evidențiază legătura dintre
rugăciune și comuniune, dintre cult și cultură, inclusiv cultura politică,
între activitate și comunitate instituțională, între libertate individuală și
responsabilitate socială”.
„Într-o lume din ce în ce mai secularizată, un
spațiu liturgic consacrat care invită la rugăciune ne ajută să redescoperim
adevărul că omul este chemat la sfințire în relația de comuniune cu Dumnezeu
cel sfânt și la slujire smerită față de oameni deoarece rugăciunea individuală
și comunitară este izvor de pace, bucurie și speranță”.
„Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze inițiatorii
și sprijinitorii proiectului”, a spus apoi Preafericirea Sa, menționând pe: Alfred
Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Silvia-Claudia
Mihalcea, Secretarul General al Camerei Deputaților, și Arhimandritul Nectarie
Șofelea, Starețul Mănăstirii Radu Vodă și Exarhul mănăstirilor din
Arhiepiscopia Bucureștilor.
Patriarhul Daniel a dăruit capelei mai multe cărți
de cult: Biblia, Psaltirea, Ceaslovul și Triodul, iar pentru participanți cărți
de rugăciune de dimensiuni reduse.
În continuare, au luat cuvântul Premierul României,
Președintele Senatului, Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.
Înființarea lăcașului de cult din Parlament
reprezintă o inițiativă mai veche, iar cel mai recent anunț a fost făcut în
toamna anului trecut la un eveniment care aniversa 30 de ani de la înființarea
Grupului de rugăciune din Parlamentul României.
Demersul a prins contur începând cu 11 martie 2024
când a fost aprobat un memorandum privind identificarea spațiului adecvat
pentru capelă. Tot atunci se stabilea că această capelă nu va avea un preot
permanent și că activitatea bisericească a lăcașului de cult va fi coordonată
de Patriarhia Română.
Au fost prezenți și politruci renumiți din Parlament.
Dar asta, cu altă ocazie...
Sursa:
Napocanews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu