02.03.2024
Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița
Cuprins:
1. Precizări preliminare
2. Incestul
2.1. Incestul în Biblie, pe perioada vechii omeniri, care a existat de la
facerea lui Adam și a Evei și până la Potop
2.2. Incestul în Biblie, pe perioada noii omeniri, care există
după Potop
3. Adulterul
4. Bigamia
5. Poligamia
6. Monogamia
7. Curvia și
preacurvia
8. Haremul
9.
Homosexuali
Bibliografie
Rezumat. Este un articol de noutate
(nu numai în România), care adaugă valoare în cunoașterea lumii în care trăim. Cei
care vor citi acest articol, nu numai că nu vor regreta că l-au citit, dar vor
avea și momente, benefice, de
reflecție asupra faptului că, în perioada Vechiului Testament (de la facerea lumii și până la Iisus Hristos), omenirea s-a înmulțit (ca ceva obișnuit) prin
practici şi forme de convieţuire sexuală care, în ziua de azi, în lumea civilizată,
sunt inacceptabile, precum prin incest, adulter, bigamie, poligamie, curvie, preacurvie etc. Dacă mai avem în
vedere și homosexualitatea/sodomia
și haremurile, în special
cele Împărătești, vor înțelege cât mai bine (1) de unde am pornit și (2) care a fost
parcursul omenirii prin aceste
practici şi forme de convieţuire sexuală, femeile fiind
cele care au avut cel mai mult de suferit.
1. Precizări preliminare
Biblia promovează uniunea dintre un bărbat şi o femeie
(monogamia), însă la fel de adevărat este că există o mulţime de referiri în
aceasta care nu condamnă bigamia, poligamia, incestul şi nici chiar sclavia
sexuală.
Biblia conține referiri
și la haosul sexual care a existat de la începuturile omenirii și până în urmă
cu circa 2000 de ani, mai precis pe perioada Vechiului Testament,[1]
dintre care cele mai importante sunt prezentate în cele ce urmează.
În toate haremurile (= închisori sexuale), pe lângă soțiile
Împăratului, mai existau și un număr mare de alte femei, cu denumiri diferite,
precum țiitoare, concubine, cadâne etc.
În Biblie, în Vechiul Testament, noțiunea de „ţiitoare” are sensul de „concubine”,
de „conviețuire a unui bărbat, cu mai multe femei, fără
îndeplinirea formelor legale de căsătorie”, ca „o căsătorie nelegitimă”, de „neveste cu un statut
mai coborât”.
Cuvântul „ţiitoare” se găseşte în 38 de versete în Biblia
Cornilescu, și în 8 versete în Biblia Patriarhiei României.
Adesea, țiitoarele (concubinele) erau luate din rândul
sclavelor sau slujnicelor din familie.
Rolul lor explicit era (1) de a satisface plăcerile
sexuale ale Împăratului și (2) de a naşte moştenitori.
De îndată ce o țiitoare năştea un băiat, statutul ei
social era similar statutului soţiilor obişnuite.
Bărbatul era considerat soţul concubinei lui (Judecători
20:4), iar copiii-bărbați apăreau în genealogii (Geneza 22:24) şi primeau o
parte din moştenire (Geneza 25:5-6).[2]
Ţiitoare nu putea să ajungă decât o frumoasă, fecioară și
virgină.
Dintre soții, cea care era cea mai plăcută împăratului,
ajungeau la rangul de „împărăteasă”,
O fată născută dintr-o ţiitoare nu avea dreptul (a) nici
de a apărea în genealogii (între descendenţii împăratului), și (b) nici de a
primi vreo moştenire.
În tot Vechiul Testament femeile (a) nu apar în
genealogii, între descendenţii tatălui, și (b) nici ca având dreptul la vreo
moştenire.
Sunt mai multe versete în Biblie din care rezultă că bărbatul era considerat soţul ţiitoarei
(concubinei) lui (Judecători 19:1-30: 20:4-6), iar copiii-bărbați făcuți cu o
țiitoare apăreau în genealogii (Geneza 22:24) şi primeau o parte din moştenire,
precum în Geneza 25:6, unde se spune că
Avram „Dar a dat daruri fiilor
țiitoarelor sale; și, pe când era încă în viață, i-a îndepărtat de lângă
fiul său, Isaac, înspre răsărit, în țara răsăritului.” (Geneza 25:6)
Ţiitoarele făceau și ele parte din casa împărătească
(regală), mai precis din „haremul
împărătesc”.
Ţiitoarele din haremul Împăratului aveau rolul funcțional
de a-l întreține pe acesta în dormitor, numai când dorea acesta și numai la
chemarea acestuia.
Un bărbat obișnuit avea dreptul de viață și de moarte
asupra țiitoarei sale.
Este suficient să citim în Biblie, în Cartea „Judecătorii”, fie și numai capitolul 19, în special versetele 22 – 29, pentru a vedea
cum un odios de
bărbat „Când a ajuns acasă, a luat un cuțit, a
apucat pe țiitoarea lui și a tăiat-o mădular cu mădular în douăsprezece
bucăți, pe care le-a trimis în tot ținutul lui Israel.” Pare de
necrezut, dar vă îngroziți dacă citiți tot acest capitolul 19.
În continuare se
prezintă unele dintre cele mai principale practici şi forme de convieţuire
sexuală, existente în perioada Vechiului
Testament.
2. Incestul
Prin incest se
înțeleg raporturile sexuale între rude în linie directă, respectiv între
părinți și copii sau între frați și surori.
În
majoritatea culturilor, incestul reprezintă o interdicție cu caracter sacru, a
cărei încălcare atrage automat sancțiuni severe, deoarece are implicații
nedorite din punct de vedere biologic/genetic, social și religios.
2.1. Incestul în Biblie, pe perioada vechii
omeniri,
care a existat de la facerea lui Adam și a
Evei și până la Potop
După ce
Dumnezeu a făcut pe Adam și pe Eva, copii acestora nu aveau altă posibilitate
de a se căsătorii decât între ei, între fraţi şi surori, în scopul de a împlini
porunca divină „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul[…]” (Geneza 1:28).
Adam și Eva
au născut pe Cain, pe Abel (omorât, fără nici o vină de fratele său Cain) și pe
Set. (Geneza 4:1-2; 25)
„După
nașterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; și a născut fii și fiice.” (Geneza 5:4)
Primul incest menționat în
Biblie (după care au urmat numeroase
altele) este al primului om născut din oameni (Adam și Eva fiind făcuți de
Dumnezeu), cel al lui Cain, care, neexistând alte fete decât surorile sale, s-a
căsătorit cu una dintre acestea, conform Geneza 4:17: „Cain s-a împreunat cu
nevasta sa; ea a rămas însărcinată și a născut pe Enoh[…].”
2.2. Incestul în Biblie, pe perioada noii
omeniri,
care există după Potop
Biblia ne
spune cum, după potop, în viață nu a mai rămas decât o singură familie, cea a
lui Noe.
Neexistând
alți băieți și alte fete decât cei/cele din familia lui Noe, aceștia s-au căsătorit
între ei, prin incest și din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul.
Biblia ne
spune cu claritate cum au decurs lucrurile, după cum urmează:
„5 Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că
toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai
spre rău
6 I-a părut
rău Domnului că a făcut pe om pe pământ și S-a mâhnit în inima Lui.
7 Și Domnul a
zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om
până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului; căci Îmi pare rău
că i-am făcut.” (Geneza 6:5-7)
Au venit
apele potopului pe pământ. (Geneza 7:10) și a pierit orice făptură care se
mișca pe pământ, (Geneza 7:21), rămânând numai Noe cu fiii săi, cu nevasta sa
și cu nevestele fiilor săi. (Geneza 8:18)
„18 Fiii lui
Noe erau: Sem, Ham și Iafet;” (Geneza 9:18) și din ei s-au răspândit oameni
peste tot pământul.” (Geneza 9:19)
Deci, din cei
trei fii ai lui Noe s-au înmulțit, prin incest, și s-au răspândit oameni peste
tot pământul.
Obiceiul
incestului s-a practicat timp îndelungat, inclusiv pe vremea lui Avraam (după
cronologii prezumtive, a trăit între circa 2150 și 2000 î.Hr.), care s-a
căsătorit cu sora sa vitregă, Sara, conform Geneza 20:12: „De altfel, este
adevărat că este sora mea, fiica tatălui meu; numai că nu-i fiica mamei mele;
și a ajuns să-mi fie nevastă.”
Astfel de
căsătorii au fost mai târziu interzise, conform Levitic 18:6-17.
În România incestul este interzis și
pedepsit de „Legea nr. 286/2009 privind Codul penal”, care prevede:
„Art. 377.
Incestul.
(1) Raportul
sexual consimţit, săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi
surori, se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.[…]”
Rude în linie
directă desemnează străbunici, bunici, părinți, copii, nepoți, strănepoți etc.
Pe Internet sunt prezentate o
mulțime de cazuri celebre de incest, ale unora dintre cei mai mari nebuni care
au condus omenirea, precum incestul dintre 1) împăratul Nero și mama sa
criminală și depravată Agripina, pe care a și omorât-o, 2) dintre Papa Alexandru al VI-lea cu fiica sa Lucrezia Borgia,
care a avut relații sexuale și cu frații săi etc.
3. Adulterul
Adulterul reprezintă actul sexual
voluntar dintre o persoană căsătorită și o
altă persoană care nu este căsătorită cu prima.
În majoritatea cazurilor și, în special, în țările
occidentale, se consideră că numai persoana căsătorită a comis adulter, iar
dacă ambele persoane sunt căsătorite (dar nu una cu cealaltă) se consideră că
au comis acte separate de adulter.
În alte țări, ambii sunt considerați vinovați,
indiferent de circumstanțe, iar în altele numai femeia poate fi acuzată de
adulter.
Adulterul se pedepsește cu moartea în Brunei, Arabia Saudită, Somalia și Yemen, țări care aplică cu strictețe legea islamică (Shari'a).
Adulterul mai poartă și denumirea de relație extraconjugală sau infidelitate.
Termenul „adulter”
poartă adesea o semnificație morală sau religioasă, în timp ce „relație extraconjugală” este neutru din
acest punct de vedere.
În unele țări, adulterul este ilegal, iar în majoritatea culturilor este privit ca un
act imoral, ducând adesea la stigmatizare socială.
În Biblie, adulterul se
referă, în general, la relaţii sexuale intenţionate, comise de o persoană
căsătorită, fie bărbat, fie femeie, cu altcineva decât partenerul conjugal.
În Vechiul Testament, adulterul este un lucru pe
care Dumnezeu îl detestă.
În Biblie, Vechiul Testament, Deuteronom 22:13 -
21, sunt prezentate „pedepsele pentru curvie”, iar în versetele 22 - 30, sunt prezentate „pedepsele
pentru preacurvie” care și unele și altele mergeau până la pedeapsa cu moartea.
Iisus Hristos ne spune: „Dar Eu vă spun că oricine se uită
la o femeie ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei
5:28).
Adulterul în România a fost
pedepsit (incriminat) până în 11 august 2006, când Codul penal prevedea: „Art. 304.
Adulterul. Fapta persoanei căsătorite de a avea relaţii sexuale afară de
căsătorie se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.”
Începând cu 12 august 2006, prin pct. 65 din „Legea nr. 278
din 4 iulie 2006 pentru modificarea şi
completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor
legi”, s-a abrogat art. 304 din Codul penal al României, adulterul fiind deci dezincriminat, adică a fost scos de sub
pedeapsa penală ca infracțiune, considerându-se că această faptă a încetat să
mai prezinte un pericol social!?
4. Bigamia
Bigamia este situație în care se găsește o persoană căsătorită
legal cu două persoane în același timp.
bi: element de compunere
însemnând, în cazul căsătoriilor, „de două ori”, „dublă”.
Bigamul este persoana care se
căsătorește pentru a doua oară,
fără ca în prealabil să fi fost desfăcută legal întâia căsătorie.
În țările din
Europa, America, Australia precum și în unele țări din Asia și Africa, bigamia
și poligamia sunt în general infracțiuni, interzise și pedepsite prin lege.
Termenul opus
este monogamia, care este
starea bărbaților căsătoriți cu o
singură femeie.
În România, bigamia este interzisă și pedepsită
după cum urmează:
1. Prin Legea
nr. 287/2009, republicată, privind Codul civil, care prevede:
„Art. 273. Bigamia. Este interzisă încheierea unei noi
căsătorii de către persoana care este căsătorită.”
2. Prin Legea
nr. 286/2009 privind Codul penal, care dispune:
„Art. 376. Bigamia
(1)
Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Persoana
necăsătorită care încheie o căsătorie cu o persoană pe care o ştie căsătorită se
pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.”
În cazul poligamiei bărbătești toate soțiile se cunosc
una pe cealaltă, spre deosebire de bigamie, în care, de obicei, cele două soții (1)
nu cunosc situația de bigam a soțului și (2) nu se cunosc reciproc.
În Biblie, pentru bigamie vezi: poligamia; https://ro.wikipedia.org/wiki/Bigamie; https://ro.differbetween.com/article/difference_between_polygamy_and_bigamy
5. Poligamia
Poligamia este situație în care se găsește o persoană căsătorită
legal cu mai mult de două persoane în același timp.
Poli: element de compunere care, în
cazul căsătoriilor, înseamnă „mai mulți”, de doi soți, respectiv „mai multe” de
două soții.
Poligamia
este de trei feluri:
1) poliginia, în care o persoană de sex masculin se
căsătorește cu mai multe persoane de sex feminin;
2) poliandria, în care o persoană de sex feminin
se căsătorește cu mai multe persoane de sex masculin;
3) căsătoria de grup, în care mai multe persoane
de același sex se căsătoresc cu mai multe persoane de sex opus sau persoane de
același sex.
Cel puțin
până în secolul al II-lea e.n., Biblia a permis poliginia, dar niciodată n-a permis
poliandria.
Poligamia este
legală în multe țări și state și este ilegală în multe alte țări.
În
majoritatea țărilor Africii și în lumea arabă, poligamia este legală, iar în
Occident este ilegală.
Așa după cum am mai arătat, în cazul poligamiei bărbătești toate
soțiile se cunosc una pe cealaltă, spre deosebire de bigamie, în care, de obicei,
cele două soții (1) nu cunosc situația de bigam a soțului și (2) nu se cunosc
reciproc.
Biblia nu condamnă poligamia nicăieri în mod explicit și nici nu spune de ce a
îngăduit-o Dumnezeu.
Dumnezeu, în
Vechiul Testament, nu numai că nu a interzis ca un bărbat să aibă
mai multe neveste și concubine, dar era dispus ca „la alesul Său David”, „dacă nevestele și țiitoarele nu ar fi fost
îndeajuns, i-ar fi dat chiar mai multe”, așa cum reiese din 2 Samuel 12:8:
Dumnezeu, vorbind „prin profetul Natan, a spus că dacă nevestele lui David și
țiitoarele nu ar fi fost îndeajuns, i-ar fi dat chiar mai multe.
Dumnezeu-Fiul, Iisus
Hristos, a adus
schimbări radicale, interzicând cu desăvârșire ca un bărbat
să aibă mai multe neveste și mai multe țiitoare: „Dar Eu vă spun că oricine se
uită la o femeie ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei
5:28). „Dar Eu vă spun că oricine se
uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei
5:28)
Mai mulți bărbați proeminenți din Vechiul Testament au avut mai multe
neveste, precum Lameh, Avraam, Iacov, Saul, David, Solomon și alții.
Primul caz de poligamie/bigamie din Biblie a fost cel al lui Lameh
din Genesa 4.19: „Lameh și-a luat două neveste.”
Avraam, în
ebraică, Avraham
sau Abraham
în latină, Ibrahim,
în arabă, are copii, pe Ismael,
cu sclava nevestei sale (o egipteancă), pe care o chema Agar (Geneza 19:1-16), și pe Isac, cu nevasta sa Sara (Geneza 21:1-7). Conform Geneza 25:1, „Avraam a mai luat o
nevastă, numită Chetura.”
Iacob, sau Iacov,
al cărui nume îi este schimbat în Israel (în Gen. 32:28), este unul din cei trei
mari strămoși ai Israelului, împreună cu tatăl său Isac și cu bunicul său
Avram. Iacob
are copii cu 4 femei (conform Geneza 30:1-25), respectiv cu soția sa Rebeca şi
cu sora acesteia, Lia, dar şi cu servitoarele Bilha şi Zilpa, rezultând
următorii 12 copii (conform Geneza 34:23-26), care
vor da naștere celor douăsprezece triburi ale Israelului: fiii Liei: Ruben,
Simeon, Levi, Iuda, Isahar, și Zabulon; fiii Rahelei: Iosif și Beniamin; fiii
slujnicei Rahelei, Bilha: Dan și Naftali; fiii Zilpei, roaba Liei: Gad și Așer.
Saul: primul rege/împărat al
Israelului, pe lângă soţia lui Ahinoam, a mai avut și pe ţiitoarea numită
Riţpa, conform 2Samuel 3:7.
Lot, bărbatul care a reuşit
să scape din infernul Sodomei şi Gomorei, a făcut sex (îmbătat de fete), prin
incest, cu cele două fiice sale, cu care a și procreat, copiii rezultaţi din
acest oribil incest devenind întemeietorii popoarelor moabit
şi ammonit. (Geneza 19:30-38)
David: a avut (cel puțin) 7 soții, conform „1Cronici 3” și cel puțin
10 țiitoare, conform (2Samuel 20:3). În 2 Samuel 12:8, Dumnezeu, vorbind prin profetul
Natan, a spus că dacă nevestele lui David și țiitoarele nu ar fi fost
îndeajuns, i-ar fi dat chiar mai multe.
Solomon a avut 700 de neveste și 300 de țiitoare, potrivit cu 1 Împărați 11:3.
Și exemplele
ar putea continua. A se vedea, spre exemplu https://studiu-biblic.ro/studiu-majori/2010/11/21/concubina-imparatului.html
În România, poligamia este interzisă și
pedepsită, așa după cum s-a arătat la bigamie.
Vezi și: Poligamie.
Monogamia. https://ro.wikipedia.org/wiki/
; https://www.gotquestions.org/Romana/poligamie-bigamie.html
6. Monogamia
Monogamia este căsătoria numai
între doar două persoane, numai
de sex opus și numai dacă sunt necăsătorite (celibatare), divorţate sau văduve, fiind
interzisă bigamia și/sau poligamia care reprezintă un individ cu mai mulți parteneri de sex opus în cadrul
unei familii.
Termenul de monogamie se extinde tot mai mult și pentru „familiile” formate din doi indivizi de
același sex, „familii” care sunt tot
mai numeroase în civilizația secolului
XXI și care se bucură de
dragostea lui Satan și de fericire veșnică în
Iad.
Biblia nu ne spune dacă Adam și Eva erau căsătoriți, dar în mod
sigur că au fost monogami, din moment ce pe pământ existau numai ei doi.
Biblia spune că intenția de la început a lui Dumnezeu a fost ca un bărbat să fie
căsătorit cu o singură femeie: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama
sa, și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup.” (Geneza 2,24)
Cu toate că Dumnezeu spune că împărații nu trebuie să își sporească numărul de neveste „Să n-aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată
inima; și să nu strângă mari grămezi de argint și aur.” (Deuteronomul 17:17), alesul lui Dumnezeu David a călcat
porunca aceasta (2Samuel 5:13), dar fiul său Solomon a călcat-o şi mai mult
(1Regi 11:3).
În Noul Testament Iisus atribuie în mod specific lui
Dumnezeu declaraţia din Matei 19:5-6: „și a zis: «De aceea va lăsa omul pe
tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un
singur trup»? Așa că nu mai sunt doi, ci un singur
trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
Și totuși, e bine să mai și zâmbim:
Cum se cheamă dacă ai mai mult de două
soții? Poligamie.
Dar dacă ai numai două soții? Bigamie.
Și dacă ai o singură soție, ce e? Monotonie.
7. Curvia
și preacurvia
Curvia și preacurvia sunt cu totul altceva decât poligamia.
Și în ceea ce privește curvia și preacurvia definițiile sunt destul de
multe și de diferite, dintre care în cele ce urmează sunt prezentate cele
considerate a fi cele mai conforme cu morala creștină.
Curvia este orice relaţie sexuală în
care sunt implicate persoane necăsătorite.
Preacurvia este orice relaţie sexuală în
afara căsătoriei, în care este implicată cel puţin o persoană care este căsătorită;
altfel spus preacurvia este acelaşi lucru cu adulterul.
A şaptea
poruncă, din „cele 10 porunci ale lui Dumnezeu”, spune: „Să nu preacurveşti.”
(Exodul 20:14).
În Biblie, Vechiul Testament, Deuteronom 22:13 - 21, sunt
prezentate „pedepsele
pentru curvie”, iar în versetele 22 - 30, sunt
prezentate „pedepsele
pentru preacurvie” care, și unele și altele, merg până la pedeapsa cu moartea.
Spre exemplu,
„Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată (cu
voia acesteia), să moară amândoi:
și bărbatul care s-a culcat cu femeia, și femeia. Să cureți astfel răul din
mijlocul lui Israel.” (Deuteronom 22:22)
O fată fecioară logodită era o fată care era făgăduită
soţului ei şi, ca urmare, era considerată ca
femeie măritată.
Dacă un bărbat se
culca cu o fată logodită, cu voia acesteia,
fapta era considerată adulter
și, în acest caz, amândoi trebuiau aduși la poarta cetății, și ucideți
cu pietre și omorâți amândoi: fata, pentru că n-a țipat, și omul pentru că a
necinstit-o, ca nevastă. (Deuteronom 22:24)
Dacă un bărbat
apuca cu sila și se culca cu o fată logodită, fapta era considerată adulter și, în acest caz, numai bărbatul
care s-a culcat cu ea era pedepsit cu moartea,
iar fetei nu i se făcea nimic, ea nefiind vinovată de o nelegiuire vrednică de
pedeapsa cu moartea. (Deuteronom 22:25-26)
„Dacă un om
întâlnește o fată fecioară nelogodită, o apucă cu sila și se culcă cu
ea, și se întâmplă să fie prinși, omul care s-a culcat cu ea să dea tatălui
fetei cincizeci de sicli de argint; și pentru că a necinstit-o, s-o ia de nevastă, și nu va putea s-o gonească, toată viața lui.” (Deuteronom
22:28-29)
Pedepsele pentru curvie” și pentru preacurvie”, care, și
unele și altele, merg până la pedeapsa cu moartea,
sunt înscrise în Biblie și în Leviticul 20:9-21, unde, spre exemplu, în 20:10 este înscris: „Dacă un om preacurvește
cu o femeie măritată, dacă preacurvește
cu nevasta aproapelui său, omul acela și femeia aceea preacurvari
să fie pedepsiți cu moartea.”
Citind cu atenție Biblia se constată că a şaptea
poruncă, din „cele
10 porunci ale lui Dumnezeu”, care spune „Să nu preacurveşti.”, nu se
aplica și „aleșilor lui Dumnezeu”, exemplul cel mai bun în acest sens fiind cu
Împăratul David.
Biblia ne spune
cum:
1) David
a comis preacurvie și adulter,
prin viol, asupra lui Bat-Şeba, soţia
bravului general Urie, aflat pe câmpul de luptă (vezi 2Samuel cap. 11), încălcând grav Porunca a X-a, din „Cele 10 porunci”, care prevede „[...]să nu pofteşti nevasta aproapelui tău,[...]”. Împăratul David nu
numai că a poftit la Bat-Şeba, dar a
comis și un violul asupra acesteia. Cartea Leviticul 20:10, prevede pedeapsa cu moartea pentru o asemenea faptă.
2) David comite și o crimă,
cu omor,
cu premeditare, prin uciderea generalului Urie, aflat pe câmpul de
luptă, pentru a se putea căsători cu soția acestuia, prin a o lua în haremul
său, pe lângă alte 6 – 7 soții și 10 țiitoare (concubine) pe care le mai avea, încălcând grav și Porunca a VI-a din „Cele 10 Porunci”, care spune: „Să nu ucizi.”.
Crima este descrisă în „Cartea a doua a Regilor”, numită și „2Samuel”, cap. 11.
Cu toate că David
David a încălcat trei din „Cele 10 Porunci Dumnezeieşti”, respectiv „Să nu ucizi.”, „Să nu fii
desfrânat” și „să nu pofteşti nevasta aproapelui
tău”, pentru fiecare din acestea Legea din perioada respectivă prevedea pedeapsa
cu moartea a făptuitorului, acesta a domnit într-o
deplină fericire timp de 33 de ani, și aceasta pentru că a ajuns (chiar și prin
încălcarea celor trei porunci) să fie „alesul lui
Dumnezeu”!?
8. Haremul
Haremul, ca o „comunitate
patriarhală”, este foarte greu de definit din cauză că:
1) numărul
acestora a fost foarte mare (și care încă mai există și azi),
2) acestea au fost de o foarte mare diversitate,
3) vechimea
lor este foarte mare, de peste 3.000 de ani pentru unele,
4) despre unele nu
s-au păstrat consemnări în scris,
5) despre altele au fost țesute poveşti fanteziste,
6) nu au
existat doua haremuri care să fi arătat exact la fel.
Spre exemplu, în lumea otomană, haremul constituie forma de organizare
socială asemănătoare unei familiei extinse.
În DEX, haremul este definit ca fiind „Totalitatea cadânelor unui mahomedan
poligam”, unde „cadâna” are sensul de „sclavă în haremurile turcești.”, iar
„poligam” este un „bărbat care are concomitent două sau mai multe soții.”
Un harem împărătesc poate fi definit ca fiind o adevărată închisoare a sclaviei sexuale, care se afla în totalitate sub
proprietatea exclusivă a conducătorului (în general, despotic) unic al
acestuia.
Actele sexuale dintr-un harem nu erau nici de curvie, nici de preacurvie;
ele erau acte de poligamie, care nu era combătută în Biblie.
În Biblie sunt consemnate trei haremuri, respectiv ale evreilor David și Solomon și al persanului Xerex.
În Vechiul Testament, soțiile și țiitoarele erau proprietatea bărbatului lor.
Din unele versete
din Biblie rezultă că bărbatul avea dreptul de viață și de moarte
asupra acestora.
Este suficient să citim în Biblie, în Cartea „Judecătorii”, fie și numai capitolul 19, în special versetele 22 – 29, pentru a vedea
cum un odios de
bărbat „Când a ajuns acasă, a luat un cuțit, a
apucat pe țiitoarea lui și a tăiat-o mădular cu mădular în douăsprezece
bucăți, pe care le-a trimis în tot ținutul lui Israel.”, fără ca
acesta să fie tras la răspundere de cineva pentru fapta sa.
Pare
de necrezut, dar vă îngroziți dacă citiți tot acest capitol 19.
Căsătoria însemna transfer
de proprietate de la tatăl fetei la soțul acesteia.
Femeile erau mai puțin prețioase decât proprietățile imobiliare,
fiind menționate în urma lor.
Adulterul era încălcarea
dreptului de proprietate al unui bărbat, adică întreținerea de relații sexuale,
de către un bărbat, cu soția din proprietatea altui bărbat.
În Vechiul Testament, cel puțin până în secolul al II-lea
e.n. s-a permis poliginia (în care o persoană de sex masculin se
căsătorește cu mai multe persoane de sex feminin;), dar niciodată n-a
permis poliandria (în care o persoană de sex feminin se
căsătorește cu mai multe persoane de sex masculin).
Bărbații izraeliți
aveau dreptul:
1) să aibă mai
multe soți și mai multe concubine, numite în Biblie țiitoare,
2) să aibă
contacte sexuale cu sclavele din familia/haremul lor, care puteau ajunge
țiitoare (concubine) și chiar soții, dacă nășteau copii.
9. Homosexuali
Homosexualitatea reprezintă activitatea sexuală între persoane
de același sex sau gen.
Referințe despre relațiile între parteneri de același sex
se găsesc în istoria tuturor civilizațiilor existente pe Pământ.
Ca urmare a unor traduceri diferite, în biblii denumirile
sunt și ele diferite, respective fie de „sodomiți”,
fie de „homosexuali”.
În Biblie, legea și biserica au stabilit sodomia ca fiind o
agresiune împotriva legii divine sau o crimă împotriva naturii.
Condamnarea sexului anal între bărbați precede totuși
credințele creștine, cele mai vechi perechi de homosexuali din istorie datează
de circa 6.000 de ani. Vezi, spre exemplu https://ro.wikipedia.org/wiki/Homosexualitate
În Vechiul Testament (care este o istorie sacră despre
poporul Israel), homosexualitatea era absolut interzisă, ca fiind un mare păcat,
dar, în
realitate, pe perioada acestuia (de la facerea lumii și până la
Iisus Hristos), aceasta s-a practica frecvent, devenind o mare problemă
socială, așa după cum rezultă fie și numai din versetele Levitic 18:22;
Deuteronomul 23:17; 1 Împăraţi 14:24; 15:12; 22:46; 2 Împăraţi 23:7; Isaia 3:9;
1 Corinteni 6:9; 1 Timotei 1:10.
Bibliografie
Biblia de pe site-ul https://mybible.ro /, care prezintă următoarele
avantaje:
1) este „în format electronic,
2) este cu acces gratuit, liber
și ușor de folosit,
3) are comentarii și explicaţii
foarte importante după aproape fiecare verset,
4) fiecare verset care are
comentariu, poate fi deschis și poate fi văzut comentariul, păstrând deschisă
Biblia acolo unde citești,
5) are un limbaj mult mai pe
înțelesul omului de rând, față de alte biblii,
[1]
Vechiul Testament este considerat, de evrei, ca fiind „o istorie sacră despre Israel, poporul ales al lui
Dumnezeu”.
[2] Biblia conţine două secțiuni, cu 66 de cărţi, respectiv Vechiul Testament, cu 39 de cărţi
și Noul Testament, cu 27 de cărți.
Fiecare carte este împărțită pe capitole, iar fiecare capitol pe versete.
Citirea
la trimiteri de capitole și de versete, dintr-o carte, se face astfel: „Geneza 21:1-7”
se citește astfel: „cartea Geneza, capitolul 21, versetele de la 1 la 7”. Prima
cifră/număr, înainte de cele două puncte (în unele biblii se folosește virgula,
în loc de două puncte), exprimă „capitolul”, iar a doua cifră/număr, după de
cele două puncte, exprimă versetul/versetele. Alt exemplu: „Judecători
19:1-30: 20:4-6” se citește astfel: „cartea Judecătorii, capitolul
19, versetele de la 1 la 30 și capitolul 20, versetele de la 4 la 6”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu