Strălucirea brățărilor dacice

                                                    de Gheorghe Pârja

Poate unii vor fi surprinși că mă ocup de chestiuni antice, când acum avem alte priorități. Țara este aprinsă și cuprinsă de o campanie electorală cu multe tensiuni, și mie îmi arde de brățările dacilor. Dar ce ne-am face fără trecut! Socotesc importantă o viziune nouă asupra acestui controversat subiect. În primul rând, s-a acreditat ideea că brățările sunt false. Idee susținută de mercenari ai arheologiei românești, tocmiți cu simbrie să răstoarne adevărul, cât și de politicieni, care s-au implicat, neavizat, în această tulbure realitate lucitoare. S-au adunat fel și fel de voci care susțineau că în Dacia nu exista aur. Că ar fi fost adus de Burebista din Grecia. Prezența masivă a aurului în Dacia, mai ales în zona capitalei Sarmizegetusa, răsturna reguli, dogme. Puțini au fost dispuși să-și reanalizeze opiniile, pe cercetări noi, privind problema metalului galben în țara dacilor.

Apoi s-a aruncat pe piață versiunea că dacii nu au exploatat aur, ci activitatea a început doar cu anul 106, după cucerirea romană. A nu se uita cazul Roșia Montană. Multe cercuri cenușii s-au rotit în jurul brățărilor dacilor. Dar s-au cristalizat și opinii, menite să lumineze această temă. Și a venit un arheolog german, doamna Barbara Deppert Lippitz, cu afirmații care aveau să șocheze lumea științifică. Cine este doamna Barbara? Este expert autorizat oficial, de peste 30 de ani, în cadrul Camerei de Comerț din Frankfurt. Face expertize cerute de guvernele unor țări, de către muzee. Este invitată să țină conferințe unde să-și prezinte rezultatele cercetărilor ei. Lucrează pentru tribunale care cer expertize în unele procese ce au ca subiect obiecte de patrimoniu. A susținut și o conferință care a avut ca temă tocmai brățările dacice.

Prezența expertului german, în România, nu a fost văzută cu ochi buni de toată lumea. Unii își vedeau opiniile infirmate. Cei din zona infracțională, a inculpaților din dosarul aurului dacic, se temeau de teoriile Barbarei. Domnul Vladimir Brilinsky, primul administrator al Complexului muzeal Sarmizegetusa Regia, i-a solicitat un interviu lămuritor, care este baza documentării mele. Arheologul german a acumulat atâta experiență, încât poate face deosebirea unui fals de o lucrare autentică, ba a reușit să învețe trucurile folosite de falsificatori. Ideile expuse în interviu ar putea schimba mentalități și păreri în conștiința românilor, ne pot da adevărul râvnit de noi. Descoperirea acestor brățări răstoarnă toate teoriile vechi și aduce noi dovezi, care completează istoria metalurgiei antice.

Plecând de la camera tezaurului Muzeului Național de Istorie din București, se poate aprecia ce a însemnat aurul de-a lungul istoriei noastre milenare. Spune Barbara: „După părerea mea, sunteți singura țară din Europa care are istoria scrisă cu propriul aur. Și asta este un lucru rar și excepțional, de care puteți fi mândri. Aici, la voi, nu găsim aur cumpărat sau obținut prin cuceriri, ca în celelalte muzee ale lumii. Aici vorbim, în exclusivitate, de aur autohton.” Cu virtuțile specialistului, spune că dacii prelucrau propriul lor aur, extras din Munții Apuseni. Dacii aveau mult aur, iar romanii au fost atrași și de aurul dacilor. Arheologul german susține că „aceste brățări demonstrează, fără îndoială, potențialul creativ al meșterilor daci, care erau adevărați artiști orfevrieri.” Cu acest eveniment al descoperirii și cercetării brățărilor în istoria europeană, putem spune, acum, fără îndoială, că aurul dacic și-a găsit definitiv locul în cronologia exploatării, prelucrării și utilizării aurului, în context istoric european.

După opinia Barbarei, pe harta Europei, alături de aurul scandinav, german sau spaniol, aurul dacic se integrează perfect, completând un mare gol existent până în prezent. Contrazice curentul care susține că dacii nu aveau și nu prelucrau aurul. O spune răspicat, bazându-se pe comparații din mari muzee ale aurului din lume, pe care le-a cercetat. De la Bogota, cu un celebru Muzeu al Aurului, unde este expus aurul indienilor, la Luvru, ori British Museum, până la muzee din Statele Unite. Sigur, sunt multe exponate de aur, dar ele aparțin altor culturi, decât ale țărilor respective. A formulat și o concluzie, care a deranjat pe mulți specialiști, inclusiv români: „Aurul se prelucra în aceste ținuturi încă din neolitic și era aur autohton, extras din Munții Apuseni. Aveți peste 6000 de ani de istorie a aurului. Este istoria voastră și numai cine nu vrea nu o privește la adevărata ei valoare. Așa că voi, poporul român, puteți să fiți mândri cu originea voastră și să vă considerați cel puțin egalii celorlalte popoare care au rădăcini în bătrâna Europă.”

Măgulitoare cuvinte, rezultate din cercetarea unui specialist. Jaful, în problema aurului dacilor, nu s-a încheiat. Nu avem o lege a patrimoniului, bine alcătuită, ci una care în loc de ordine, aduce haos. Poliția de patrimoniu este formală, iar căutătorii de comori sapă nestingheriți. De aceea opiniile Barbarei trebuie luate în seamă. Încă un argument că nu avem voie să uităm ce avem valoros. În noi și în devenirea noastră.