COPII ŞI PĂRINŢI
Copiii
mei sunt dar ceresc
Daţi
de Cel sfânt spre-ncredinţare
Ca
în iubire eu să-i cresc
Cu
scop de-aduce Lui onoare.
Copiii
nu sunt accident
Şi
nici doar plasmă, muşchi şi oase,
Ci-a
Lui suflare, permanent
A
dat valoare existenţei noastre.
Eu
sunt dator să-i îngrijesc
Mai
mult decât o fac cu mine;
Părinţii
buni cu drag jertfesc
Cum
nimeni n-ar putea mai bine.
Părinţii-s
dascălii perfecţi,
Odraslele
născute să înveţe
Nu
teorii doar scrise pe pereţi,
Ci
pilde vii, apoi urmate de poveţe.
E
vrerea Celui sfânt aşa:
Copiii
au pe mama şi pe tata
De
vrei să-i furi sau cumpăra
Înseamnă
că-i distrusă casa.
Nu
e confort şi lux mai bun
Decât
o caldă-mbrăţişare,
Să-l
legeni tu, să-l culci la sân:
Aceasta-i
pentru el nevoia cea mai mare.
Când
vezi copii cu-a lor părinţi
Uniţi
în dulce armonie
Cei
mari sunt regi, cei mici sunt prinţi
Iar
casa un regat de fericire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu