Eu le-am spus la îngeri
Eu le-am spus la îngeri că-s pustii
deși nemurirea nu-i învinge
n-au mahrama plânsului la vii
eu le-am zis la îngeri că e gol
între zările uitate prea departe
amintirile s-au regrupat în stol
ca să zboare liniștit spre moarte
eu le-am zis la îngeri că nimicul
a-nghețat în vintre risipiri
a rămas la plajă numai frigul
și nisipul ultimei priviri
eu le-am zis la îngeri că-n colindă
se înalță cor de serafimi
că ei n-au putut să mai cuprindă
liniște în zgomot de mulțimi
eu le-am zis la îngeri că-i aproape
ceasul adormirii mele
și că ar putea deja să-mi sape
groapa nemuririi-n stele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu