La Biserică mergi pentru Hristos și mântuire, nu pentru spectacole de karate

Pe bună dreptate ”poporul ortodox” în frunte cu liderii de opinie și clerul avizat au criticat spectacolul de karate dintr-o biserică de la noi din țară. Demonstrația de taekwondo de la o biserică din Oradea a generat pe bună dreptate discuții ample privind granițele adecvării activităților desfășurate în spațiile bisericești. La Biserică mergi pentru Hristos, nu pentru exerciții sportive. Să lămurim de la început lucrurile, să despărțim apele de uscat. S-au putut vedea cum niște tineri în fața altarului își trăgeau picioare și pumni demonstrativi spre încântarea preotului paroh și a credincioșilor veniți la Liturghie. Este o modă occidentală mai nou în țara noastră, care s-a dovedit futilă și periculoasă, ducând la îndepărtarea credincioșilor creștini față de credință și Biserică, prin introducera a tot felul de experimente, care nu au absolut nicio legătură cu viața liturgică a Bisericii. Acest aggiornamento de tip catolic adaptat după Conciliu Vatican II dintre anii 1962 -1965 s-a dovedit letal pentru Biserică, fapt ce a dus la îndepărtarea credincioșilor față de lăcașurilor sfânte. A introduce spectacole de muzică laice sau de exerciții sportive se aseamănă toate acestea cu perioada de timp din comunism când în marea Uniune Sovietică, Bisericile au fost transformate în săli de sport, cinematografe sau baruri, iar în Uniunea Europeană de azi în restaurante sau magazine. Cine introduce astfel de elemente laice, care nu au nicio legătură cu rolul Bisericii și Hristos în viața liturgică în general, contribuie la desacralizarea unui spațiu dedicat actului religios, de comuniune și împărtășire a a credincioșilor cu Trupul, cu Harul și Sângele lui Hristos. Credinciosul merge la Biserică ca să participe la viața liturgică, la slujbele religioase canonice ca să se împărtășească cu Hristos, nu să asiste la spectacole sportive sau artistice de tip laic. Desacralizarea prin spectacole laice a unui spațiu religios duce la slăbirea credinței, nu la întărirea acesteia. Cei care introduc laicismul în Biserică, de fapt nu înțeleg rolul spiritual și mântuitor al mesajului hristic.

Episcopia Oradea a emis un comunicat în care încearcă să justifice ”karatele” în Biserică, criticând pe cei care au sesizat să nu se confunde învățătura lui Hristos cu spectacolele de karate în Biserică. ”Fundamentalismul religios prezent în discursul public al unora dintre membrii Bisericii noastre este un mare pericol la adresa unității Bisericii, a păcii, echilibrului și stabilității acestor ținuturi, în contextul multicultural și pluriconfesional al locului, cu atât mai mult cu cât, este deja cunoscut că, în această perioadă organizații străine de duhul și valorile creștinătății au încercat impunerea în spațiul public orădean, cu influențe toxice în viața tinerilor, a unor alternative de viață străine de tradițiile și morala poporului român, profund ancorate în principiile evanghelice.” Eu spun că criticii ortodocși nu au fost ”fundamentaliști”, ci au reiterat în spațiul public rolul Bisericii ca ”mireasă a lui Hristos”, nu ca și arenă sportivă pentru karate sau alte sporturi extreme. Înţelesul deplin al cuvântului Biserică se regăseşte concentrat în formula paulină: „Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor şi este” (Efeseni 5, 23). Acesta este, dacă vreţi, înţelesul mistic, dumnezeiesc al cuvântului Biserică. Toate celelalte înţelesuri sunt, prin comparaţie cu acest al patrulea, doar simboluri care fac trimitere la realitatea deodată văzută şi nevăzută. Lăcaşul de cult, instituţia eclezială, comunitatea euharistică – toate trei au menirea de a ne ajuta să conştientizăm că toţi cei dreptcredincioşi suntem parte integrantă, „mădulare vii” ale Bisericii care este „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică” (v.Crezul).

Desigur că o lansare de carte creștină, o mini-conferință teologică după Sfânta Liturghie se poate organiza de preotul paroh și cu aprobarea consiliului parohial, dar în niciun caz spectacole sportive sau artistice de tip laic. Biserica este Trupul lui Hristos, iar noi suntem mădularele Lui. Lăcașul este sfințit pentru oficierea sfintelor slujbe religioase canonice, nu pentru a introduce elemente de laicism din viața lumească și păcătoasă a omului. Biserica este vie și lucrătoare în Hristos, nu prin parade sportive despre karate sau prin spectacole cu mesaje laice. Desigur cine vrea să vadă așa ceva din parohie într-un mod organizat în cadrul comunității de credincioși o poate face, dar într-o sală separată de Biserică nu în fața Iconostasului și a altarului unde se plămădește transsubstanțierea. La Biserică mergem pentru Hristos, nu pentru karate. Important este ca noi creștinii să nu confundăm planurile materiale cu cele spirituale cum au făcut frații catolici, care azi au mai toate bisericile goale sau cu lacătul pe ele în Occident pentru că s-au implicat în experimente de tipul celor din Episcopia Oradea. Biserica este comuniunea credinciosului cu Dumnezeu, nu sală de spectacole pentru exerciții laice.

Ionuț Țene