Volumul lui Ioan Astalus, cunoscut și ca „ celebru anonim”, a apărut în anul 2024, la Editura TRANSYLVANIA EDITION din Londra, și se vrea o carte de „ prelegeri aforistice”. Demersul scriitoricesc și filozofic pare se că și de această dată i-a ieșit, după minunatul volum de „ziceri” PAȘII PEREGRINULUI. Se pare că a mers (pășit) mai departe pe poteca ce a devenit un drum pavat cu sclipiri de înțelepciune profundă. Chiar dacă nu este adeptul unui curent filozofic anume, autorul balează între realismul fantastic și cinismul socratian. Cugetările domniei sale își au sorgintea în eposul popular, cum singur și cu plăcere recunoaște, „în spiritul hâtru și frust al țăranului român”.
Trece cu ușurință de la registrul grav, chiar
dramatic, la cel ludic stârnind nu doar „punerea pe gânduri” ci și hohote de
râs. Dacă selecția vorbelor de duh a fost făcută ca cititorul să guste din
ambele stări înseamnă că știe să lucreze cu subcoștientul colectiv iar psihologia
devine terenul lui de joacă.
Carte ușor de citit doar la prima vedere. Te
pune pe gânduri și te provoacă la introspecție. Ai mereu sentimentul că ai mai
citit sau ai mai auzit cuvintele lui, chiar dacă mrejele fenomenului de „deja
vu” sunt de nerefuzat. În definitiv, este o lectură agreabilă iar volumul de
format „buzunar” poate fi luat și citit în autobuz sau în tren. Oare acest
aspect nu este chiar un îndemn la lectură?
Nu ne spune direct dar titlul volumului este
un elogiu adus gândirii, unui alt mod de a înțelege lumea printr-o vibrație
conștientă, cugetările lui devenind „zâne”, care nu pot fi malefice. Cuvintele
urâte, rele, prăpăstioase nu-și găsesc locul între coperțile cărților lui
(destul de multe pentru o viață de om), înclinând talerul balanței spre
frumusețea gândirii și a exprimării.
Deoarece lumea este făcută din evenimente,
autorul alege aspecte ale conștientului colectiv, sau segmente ale acestuia,
care trebuie luate în considerare. Câteva citate din secțiunea „Sărbători
amestecate”:
*A
urcat în ultimul vagon, din fugă, gâfîind. Abia când a ajuns la final a constat
că a greșit trenul.
*Chiar
dacă mergi în direcție greșită, la prima haltă, coboară! Este cazul multor
căsnicii.
*Am
intrat în inima ei prin efracție și am constat cu surprindere că alți hoți
mi-au luat-o înainte.
*Inima
ta iubito are foarte multe camere, dar niciuna mobilată.
Este prea devreme să trag o concluzie
dar din tot ce scrie sau a scris autorul
pot spune că denotă originalitate, este autentic și, de ce nu, cu un ascuțit
simț al umorului.
Despre înțelepciunea din cugetări și
aforisme s-ar putea scrie tomuri întregi dar prezenta carte, chiar dacă într-o
formă aparte, e o infimă contribuție la bunăstarea intelectuală a cititorului. Aforismele
au străbătut timpurile și spațiile trecând de la un om la altul, de la un popor
civilizat la altul, suferind schimbări prin omisiuni sau adăugiri, mai mult sau
mai puțin benefice, în funcție de zestrea nativă, de nivelul cultural al
acestora.
Cuvintele de înțelepciune sunt ca un far
călăuzitor pentru viața omului mai mult sau mai puțin instruit, pentru că ne
dau sfaturi inteligente care au depășit încercarea practică, mult mai necesară
decât ar părea la prima vedere.
Autorul se joacă și excelează când aduce în
prim-plan, într-o notă umoristică opere și scriitori celebri. La prima vedere
par a fi „panseuri” gratuite dar abia după ce-ți provoacă un zâmbet,
reflectezi.
Vă redau câteva exemple:
*Car
mare, boi mici...așa arată România contemporană. ( N.Grigorescu)
*Edmondo
de Amicis și-a trimis să descopere America de sud, eu am descoperit-o pe cea de
nord. (Columb)
*Porumbeii
voiajori circulă fără bilet. ( Tudor Mușstescu)
*Înaintea
de-a descoperi penicilina, tratamentele se făceau cu antibiotice. ( N.
Paulescu)
*A
căzut pe câmpul de luptă, mort de beat! ( H. Szenckiewici)
*Comandantul
era în fruntea oștirii dar în fața lui nu era nici un dușman. ( H. Hasel)
*Despre
fructele mâniei am scris abia după ce nevastă-mea m-a pus să spăl vasele. (
John Stainbeck)
*Nu
știam nimic despre iarbă până nu m-a trimis tata la coasă. ( W. Whitman)
*Tata
a fost un bun tâmplar și a reușit să facă unul pe măsura și gustul vecinului
Procust. ( C. Petrescu)
Demn de remarcat este faptul că această,
ultimă apariție editorială, a celebrului sculptor Ioan Astalus, este pigmentată
cu lucrări de pictură semnate de artista-poetă Ionela Flood din Anglia. Fiecare
tablou este o intervenție benefică pentru ritmul lecturii, chiar dacă nu sunt o
ilustrare directă a aforismelor. Sunt mai degrabă o completare subtilă a
imaginarului, un poem plastic la cuvintele de înțelepciune. Rar mi-a fost dat
să întâlnesc un melanj atât de fericit între o explozie de culori și nuanțe
verbale cu o feerie de culori minunate. Dincolo de experimentul orchestrat de
coordonatorul editorial Ovidiu Vasile, se întrevede o colaborare și o
interpătrundere între cele două ipostaze artistice.
Nu pot încheia acest escurs estetic fără a
vă provoca la reflexie:
*Eu
am livrat materiale de construcție pentru Turnul Babel, se lăuda un român. Era
de așteptat ca acesta să nu se termine niciodată.
*La
alungarea din Rai, Adam nu a plecat cu mâna goală. A furat și planurile.
*„-Ești
perfectă!” Îi zise fluturele omizii.
*„Slabe
speranțe să mori fără datorii”, deviza cămătatrilor (băncilor).
*Pe
vremea când visam la Glorie, erau așa de necoapte roadele minții mele că
încurcam socotelile anilor ei cu ai mei.
*În
mod sigur cele scrise de mine aici nu vor schimba ordinea lumii și a
lucrurilor. Ele sunt doar scutecele unor prunci pe care n-o să trăiesc să-i văd
însurați.
Greu de încheiat o recenzie care îți dă
impresia, mereu, că abia ești la început. Inevitabil voi pune punct, lăsând
plăcerea și bucuria lecturii celui ce deschide volumul „REZERVAȚIA DE ZÂNE” de
Ioan Astalus.
A consemnat
Prof. Olimpia Mureșan
UZPR,
Ulmeni, MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu