Versurile Nelicăi Hotea, un melanj între cerneala Cerului și cea a Spiritului

Citind poemele volumului „Calendarul freamătului”, editura „Ecou Transilvan” Cluj Napoca, director Nadia Fărcaș, ilustrație copertă de Ștefania Adela Pop, tehnoredactare Andreia E. Breaz, colecția „Poezii” îngrijită de dr. Victor Constantin Măruțoiu, observăm cu ochiul liber că autoarea Nelica Hotea trăiește poezia și se identifică cu ea.

De altfel în „Prefața„ semnată de către „Cititorul” care poate fi autoarea Nelica Hotea sau directorul editurii și prietenă cu autoarea - Nadia Fărcaș  ori pur și simplu un cititor avizat, se afirmă: „Volumul propus de autoare aduce sorii în asfințituri, fiindu-i specific un impresionant și proteic ambitus emoțional, traversând o gamă amplă de sentimente, de la tristețe, melancolie, încremenire a trăirilor, cu alunecări în propriul sine și trepte existențiale abrupte, vacuități și plinuri, la tăceri nutritive, ce se deschid în ferestre și fac loc unei blânde lumini. Totul e viu, pulsează, țipă, cheamă în șoaptă, se deschide într-o continuitate de început. Versurile leagă asfințitul de răsărit, întâlnindu-se tocmai în punctul care le unește. Rămân fascinante identitatea, individualitatea antonimelor sufletești și pendularea lor către ceea ce le este opus, ca părți ale aceluiași întreg”.

Se remarcă faptul că foarte puține poezii beneficiază de un titlu, majoritatea având trecut în locul acestuia - ziua, luna și anul când au fost create. Temele abordate sunt variate: anotimpurile, relația părinți-copii, mama, divinitatea, speranța, locul natal, credința, universul, dragostea, marea, tainele lumii (dilemele), timpul, nimicul, iubirea, etc.

Poeta Nelica Hotea e profundă în gândire, prin versurile ei te invită la introspecție, să îți faci timp să te gândești ce ai făcut cu viața ta, cum poți să devii OM plăcut lui Dumnezeu: :Şi pregătește-mă să fiu OM,/ desăvârșindu-mi firea,/ Tu umple-mă de adevăr,/ te rog, mai fă-mă vie./ Să nu rămân doar un fragment/ uitat de timp și oameni,/ acolo, ca un petec,/ și acela de hârtie”. (30 iulie 2017).

În „Rechizitorul iubirii” aflăm că adevărata dragoste o găsim la părinți, fiindcă iubirea unui părinte este întreagă, indiferent de câte ori este împărțită: „Nicicând și niciunde/ nu veți găsi o dragoste adevărată,/ decât la ființele menite/ să fie mamă, să fie tată”. Despre relația părinți-copii fiindcă dragostea nu se sfârșește niciodată când e vorba de iubirea unui părinte pentru copilul său, scrie în continuare: „Răniți, aterizăm forțat/ pe același aeroport/ de unde am decolat/ și unde mereu/ vom fi așteptați”.

Mama este centrul universului nostru atunci când suntem mici și rămâne pe tot parcursul vieții noastre cea mai importantă. Mama simbolizează dragostea maternă, sacrificiul, înțelepciunea, dăruirea fiindcă au puteri neștiute, nebănuite, miraculoase. Mamele noastre ne dau învățăminte care durează o viață și este singura ființă care te poate iubi înainte să te cunoască. Așa este mama pentru Nelica Hotea, motiv de-ai dărui un poem numai ei: „Binecuvântări cerești/ peste voi, mame,/ purtătoare de viață,/ credință și speranță,/ ce iertați devreme,/ vă culcați târziu,/ iar în somnul vostru/ ne păziți de griji./(...)/cea mai înaltă formă de bunătate,/ lumina serilor noastre,/ felinar în noapte,/ iubire, toleranță și vise protejate”.(08 martie 2017).

Într-o lume adesea tumultoasă, iubirea este farul care ne ghidează către lumina interioară și fericirea adevărată. Iubirea, acest sentiment atât de înălțător, este pentru poeta Nelica Hotea poezia sentimentelor: „CUM?!/ Cum să vă vorbesc despre iubire/ când vestejind, vestejești;/ nimicul îmi este atât de fix,/ nici n-am murit, nici nu trăiesc./ Cum să pretind că o cunosc,/ când sunt chiriașul clipelor rămase,/ străină de sobornicească viață,/ departe de cuvântul întrupat...”. (18 iunie 2017). În fond și la urma urmei, autoarea își pune o întrebare legitimă: „Dacă nu ar exista iubire,/ cu ce mi-aș potoli setea dorurilor?” (07 februarie 2018).

Iubirea o pune în dificultate fiindcă iubirea nu poate fi explicată, ea plutește în aer, se simte, se trăiește, se dăruiește. De la fericire la eșec în dragoste e un pas atâta de mic: „Aș fi vrut să iubesc,/ dar n-am știut pe cine, cum?/ Acel tezaur sufletesc/ nu-i nici privat/ și nici comun./ de aceea azi nu e mirare/ că n-am pășit pe același drum,/ mi-am tăbăcit pasiuni fugare/ cu vise mute, surde, spân.” (Aș fi vrut).

Poeta Nelica Hotea este într-un permanent „freamăt” (poate de acolo provine și alegerea titlului) fior de întrebări și incertitudini, de interogări, de „alternative” cum îi place să le numească poeta din Sighetu Marmației. Este nesigură, ca noi toți: „Aveam alternative,/ să rămân să plâng,/ sau să-mi reiau seninul/ de unde l-am lăsat/ Sincopele existențiale/ mereu îmi dau târcoale,/ îngreunându-mi pașii/ ce caută un sens.” (31 decembrie 2020).

Avocat la bază, nu uită să se implice măcar sufletește, la tot ceea ce se întâmplă în viața politică de după Decembrie 1989. Și constată lucruri rele. Viața românilor de rând nu s-a îmbunătățit în mod major, omul obișnuit este  batjocorit de un stat inert, tinerii români sunt nevoiți să emigreze, așa ajungem la „cetățeni fără patrie”, la o „țară care plânge”, la „faraoni ce disprețuiesc/ omul, țara, rânduiala”, motiv de-al căuta pe Dumnezeu mai des, nu pentru că ar fi ultima soluție, dimpotrivă pentru că este singura viabilă. Un poem-frescă este „Cetățean fără patrie” care ne zugrăvește România de azi: „Azi avem o Românie bolnavă/ noi, românii, suferim/ de insuficiență vitală.../ Suntem străini de tot ce se petrece/ în jurul nostru, totul vestejește,/ și-n această letargie românească/ străinii ne batjocoresc la noi acasă./ În timp ce/ conducătorii noștri/ ne negociază, ca stat,/ ca ființă și credință...”. (09 august 2020).

Continuă, fiind un patriot român de primă clasă, și devine acid când e vorba de țara pe care o iubește ca pe propria mamă: „Într-o țară cîrmuită/ de tirani și propria frică,/ nimeni nu-i muritor,/ fiind vânduți ca și popor./ Ne căciulim, ne căciulim,/ cârpe astfel devenim,/ de își lăstruiesc cu noi/ pantofiorii cei noi.” (ne duc cu gândul la un comisar european cu talpa pantofului găurit ce ne fură pădurile fără regrete!). Câtă subtilitate poetică! (30 iulie 2020).

Maramureșul Istoric e mult mai legat de glie decât ceilalți maramureșeni din cele patru țări ale Maramureșului, asta o spune prof. dr. Ilie Gherheș, prof. dr. Nicolae Iuga, astăzi o spune și poeta-avocat Nelica Hotea: „Tu, Maramureș,/ m-ai legat de doruri și de glie,/ sub luna nopții ai sculptat/ în ființa mea, în ființa lor, / un ram de care atârnă azi/ poveste și simțire”. (21 noiembrie 2017).

Poeta Nelica Hotea dedică câteva poezii colindătorilor și colindelor. Dacă în DEX colindele aveau o funcțiune ritualică, anume aceea de urare pentru fertilitate, rodire și belșug fiind, strict, legat de începutul anului agrar, fie de sfârșitul său, de urările Crăciunului de azi, pentru ea are semnificații profunde legate și de Revoluția din 1989.  Dar cel mai impresionant mi se pare faptul că noi, muritorii suntem gratulați cu titlul de „colindători” pe această lume: „ Colindăm viața,/ colindăm, colindăm viața/ cu pretenții de creștin,/ colindăm, colindăm viața,/ sărbătoare la români.(...)/ Colindăm, colindăm viața,/ pe pământ se lasă ceața,/ colindăm, colindăm viața,/ surd, amnezic la divin...”. ( 24 decembrie 2017).

Nu știu dacă este „Ars poetica”, dar printre rânduri și versuri putem să o descoperim pe poeta cu suflet nobil Nelica Hotea, motiv pentru care am să citez mult  din antepenultima poezie a volumului ”Calendarul freamătului” : „Țintuită locului, dincolo de mine/ observ o oglindă în care să mă privesc/ din întunericul în care încerc/ să mă desmeticesc;/ ceva mă tulbură, ceva mă cheamă./ În vecinătatea mea/ și în scrumiera existenței mele/ strivesc țigara din care emană/ același fum, același scrum;/ ceva mă tulbură, ceva mă cheamă.” (12 octombrie 2022).

Recunosc că am neglijat stilul personal de-a scrie, muzicaliatea versurilor, epitetele și metaforele pe metru pătrat utilizate, comparațiile minunate, interferența celor două planuri întâlnite,  terestru-celest, apoi dorințele și putințele, credința că toate zbaterile lumești vor fi răsplătite! Minunată carte de poezie!

Am aflat faptul că la prezentarea cărții ”Calendarul freamătului” universitarul Horia Picu ar fi spus: „De ce se numește cartea Calendarul freamătului aflăm din ultima poezie, care se încheie cu îndemnul la care mă asociez cu entuziasmul și cu siguranța omului care se simte acum mai bine după citirea frumoaselor stihuri bine gândite și adânc trăite ale autoarei, cea care spune îl rog pe Dumnezeu/ să mă păstreze om imperfect de viu. Nelicăi Hotea așa-i stă bine. Să fie imperfect de vie!”.

                                                                     Gelu DRAGOȘ, UZPR