Ca o nuntire într-un auriu de octombrie

Sunt o profană într-ale poeziei… o cititoare-iubitoare uimită în fața acelor oameni care dețin taina, rețeta, impulsul săvârșirii cuvântului întru metaforă. Mă plec cu smerenie în fața poeziei, așa cum îmi aplec umerii când intru pe ușile bisericilor de lemn ale eternului Maramureș. Mă închin cu inima în fața celor care vorbesc din condeiul care poate aduna în cuvânt și vers oameni, gânduri, idei, trecut, prezent, simțire, speranță.

Recunosc, am pășit cu sfială în spațiul acela definitiv marcat de prezența lui Nichita Stănescu, pentru că – da! – Desești-ul poartă amprenta pașilor săi, discret și sfios în­dreptați de Gheorghe Pârja către și peste Maramureș. Au trecut mai bine de patru decenii – Doamne, o viață de om! – de când poezia se întâlnește cu toamna, tinerețea cu maturitatea poetică și cuvântul cu emoția, acolo în curtea casei părintești a poetului Gheorghe Pârja.

Urcând ulița bisericii, trecând podul spre casa copilăriei sale, intri în lumea aceea care, inevitabil, miroase a toamnă și unde, de aproape jumătate de veac, se premiază poezia pe covorul de iarbă din curtea ”mamei Doca”. Fericită apropierea casei poetului de biserica de lemn cu hramul „Sfânta Paraschiva”, spre care urci treptele de piatră uimit de culorile toamnei revărsate peste monumentalele troițe de lemn. Aici începe totul, cu slujba de pomenire săvârșită de fiecare dată de preotul Ioan Ardelean, pentru scriitorii plecați dintre noi.

Multă poezie s-a săvârșit acolo, pentru că s-a-ntâmplat „călătoria îngerului prin nord”, care a polenizat poetic acest spațiu. Acolo, în curtea casei din Desești, au fost ani de-a rândul, acele discursuri calde și adânci, acele dialoguri esențiale între organizatori și oaspeți, între câștigătorii noi și vechi ai premiului care poartă numele lui Nichita. Lucrurile se întâmplă mereu la fel și mereu diferit cu fiecare an care trece, ca un semn că poezia rezistă timpului.

S-au petrecut deja 44 de ediții a „Serilor de poezie de la Desești” și, iată, vine a 45-a. Un efort remarcabil al organizatorilor: de la Reprezentanța Maramureș a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, la Asociația Culturală „Nichita Stănescu” Desești, până la Primăria și Consiliul Local. Și-o admirabilă Golgotă a poeziei, pe care, an de an, poetul Gheorghe Pârja ca inițiator o urcă discret, tăcut, gânditor, adunând și aducând în jurul acestui spațiu iubitori și făuritori de poezie. Pentru că nu e puțin lucru să aduni atât de mulți oameni și-atât de multă poezie la un loc, în vremuri smintite, când butoaiele goale fac atât de mult zgomot. Nu e puțin lucru să oferi prilejul ca generația tânără a poeziei să vină în dialog cu generația matură și cu muzica – acolo la Căminul Cultural din Deșești.

Am îndrăznit, în ultimii doi ani, o apropiere de acești oameni, care poartă cu ei istorii, tablouri ale unor chipuri ale marii poezii românești, de-acolo de pe raftul de sus. Am privit lipsa formalismului, pe care doar noblețea ți-o poate da, în discurs, în atitudine, în îngăduință, în creație. I-am atins cu privirea și cu sufletul în acești ani pe Adrian Alui Gheorghe, Nichita Danilov, Ion Cristofor, George Vulturescu, Daniel Corbu și pe atâția alții.

Și-am mai privit de pe margine cum satul întreg e parte la această sărbătoare, așa cum orice comunitate tradițională e parte la ritualurile de peste an. Pentru că „Serile de Poezie de la Desești”, care vin odată cu toamna, ca o nuntire care se săvârșește în fiecare auriu de octombrie, au devenit parte din firescul locului. Sunt ca o nuntă a poeziei cu toamna, într-un adânc de țară, pe-acolo pe unde Nichita a pășit, ori poate a plutit… Ori, poate, mai plutește încă…

 

Autor: Dana BUZURA-GAGNIUC

Sursa: Graiul Maramureșului